Continut
Vazut de 137 ori |
Braţele unui arbore mare şi blestemat
au primit pe răstignitul pentru păcat.
Era un copac tare şi prea noduros,
pe care a fost agăţat Isus Cristos...
Natura Ă®ntreagă amarnic s-a Ă®ntristat
şi toată-n umbra doliului s-a-mbrăcat.
Ea nu putea privi piroanele-nsângerate
şi nici funiile pe corpu-I sfânt Ă®nnodate.
Turme de stele şi soarele-nchingă
ar fi dorit mult durerea-I să-I stingă.
ĂŽngerii Ă®n număr cu miile lângă mii
Ar fi dorit s-aducă cu ei sfinte făclii...
Se auzea, Ă®n Cosmos, o doină de jale,
când chiar şi moartea rea s-a Ă®ngrozit!
Şi ea Ă®n năframa-i cernită s-a acoperit,
căci nu-nţelegea o dramă atâta de mare...
Munţii şi dealurile trimiteau ecoul durerii
prin văile Ă®ncremenite-n tăcerea de stâncă.
Pârâiaşele gemeau greu Ă®n timpu-aşteptării
Să iasă Viaţa din groapa din stânca adâncă...
Isus murea pentru sufletul meu din colivie,
Ă®mbrăcat Ă®n cortul din lutul de pe pământ,
pe-o cruce sinistră bătută de aprigul vânt
şi-ngropat ca o sămânţă vie, Ă®n rece mormânt!
Mirabila sămânţă a-nvins moartea prin moarte,
redevenind Rege, Preot, ĂŽmpărat, Dumnezeu,
făcându-ne nouă, prin credinţa Ă®n El, parte
să fim rodul viu al suferinţelor sufletului Său.
Amice, când vezi vreun pom noduros pe pământ,
Aminteşte-ţi de jertfa grea plătită şi pentru tine,
Că-i timpul să crezi, ca să nu intri-n rece mormânt
nemântuit şi negata pentru Viaţa cea sfântă ce vine! |
