Continut
Vazut de 66 ori |
Intră necontenit timpul LUI
pe poarta zorilor,
trimis de Dumnezeu
pe aripa cocorilor.
Se scurge ne-ncetat
de pe culmi,
lăsându-şi urna-n roase creste
şi,
Ă®nvârtind prin spaţiile Sale
mănunchiuri de materii colosale,
plimba surâsuri omeneşti
prin raze jucăuşe,
lăsându-le cenuşe
sub gloriosu-i Nimb.
De e aici acum,
acolo-a fost, sau fi-va,
necunoscând ce-nseamna-n
zidire recidiva.
O dată doar oprit e!
în ceasul Mântuirii!
Ne-a dat prin Fiul ISUS
semn nouă, omenirii,
că-i Ă®nceput de veacuri,
că s-a născut MESIA,
ISUS Mântuitorul,
ISUS Ă®nvăţătorul!
E Timpul, e Momentul
Să intri şi tu-n El!
Să intri şi tu-n Timp...
Aşează-te sub Nimb!
Alege-acum, e vremea
şi nu te mai codi.
ISUS te vrea acuma,
e TIMPUL a-L iubi!
MăRTURISEşTE-L,
ROAGă-L şi El te va primi.
Fii foarte-atent l-ACUM...
E-o relativă stare
numai lungind ideea
la spaţiile Sale.
Mai mâine el adie
Ă®n răsuflarea-ţi vie...
Apoi, el trece-ncet
prin ziduri, prin morminte,
lăsându-şi urma scrisă-n
Scripturile Lui Sfinte,
Ducând în Nemurire
pe cei aleşi de EL.
şi cum venit a fost
pe poarta zorilor
se duce-n veşnicie
pe aripa cocorilor.
..........................
(Iată, se duce şi-azi
Cu..(................)
se tot duce, spre veşnicii,
mereu, mereu,
Laudă Celui prea-nalt,
Laudă Lui Dumnezeu
Că-n clipa când se trece
e-un TIMP etern şi plin!
AMIN!)
Nota autorului:
partea ultimă, din paranteză se recită, Ă®mpreună cu prima parte, doar la serviciile de
Ă®nmormântare, unde, Ă®n versul doi, Ă®n loc de paranteză, se rosteşte numele celui (celei)
pe care Domnul l-a (a) chemat (-o) la El. La alte evenimente, poezia se recită fără partea ultimă, cea din paranteză. |
