Simt, Doamne, harul
pe care mi l-ai dat în dar,
înmiresmat,
şi-n cuvântul Divin
mă cufund,
pulsând
în miezul clocotitor
al creaţiei,
de unde pornesc
să vestesc
într-un cântec nou
numele Tău,
DUMNEZEU!
şi cu toată fiinţa
încerc să mă prind
şi-n viers să cuprind
MăREţIA, IZVORUL,
MâNTUITORUL
şi DORUL
de TINE, ISUSE,!
Iar când din cuvânt
pornesc rugăciunile
spre SLAVA TA, DOAMNE,
Alături de zeci, sute,
milioane,
urc şi eu pe raza luminii,
pe geana iubirii
cu torţa aprinsă
de focul viu al CUVâNTULUI TăU
şi strig:DA! CRED!
Cred în Tine DUMNEZEU
şi-n FIUL TăU, ISUS!
CRED în tot ce ai scris
şi ai spus
cu DUHUL SFâNT, de necuprins.
Iată, Doamne, că urc mereu şi eu
spre Tine, Te slăvesc şi Te cânt
măiestrind în CUVâNT,
sorbind dragostea Divină
de unde iau mereu
HAR şi LUMINă.
Cu credinţă deplină,
Senină, încerc ca-n viers să-ncarc
PSALM şi CâNT, PARABOLă, PILDă,
Să le pun într-un arc
şi s-ating cu ele inimi şi gând
de fiecare dată când cânt.
Să te-ating pe tine, pe el,
Pe prieteni şi duşmani, la fel...
De aceea-mi prostern în cuvânt
tot ce e mai luminos şi mai sfânt:
Cuvânt plin şi senin,
pentru el, pentru ea, pentru mine,
spre tine, cu TINE, ISUSE, AMIN!