Continut
Vazut de 137 ori |
O Isuse pentru mine Cerul Sfânt ai părăsit Şi Ă®n dragostea-ţi măreaţă M-ai cuprins, M-ai mântuit Şi-un drum nou Mi-ai făurit
Oare fi-voi eu Ă®n stare Să-ţi aduc lauda mea Să pot orişicând Ă®n viaţă Să privesc spre Golgota? Ca să-ţi preţuiesc jertfa?
Prima mea recunoştinţă Pentru actul minunat A fost că din tinereţe Am dorit să fiu curat Şi definitiv salvat
Te-am urmat Ă®n haine albe Botezul Tău l-am primit Şi de-atunci sunt mântuit Te urmez necontenit Să merit locul dorit
Mi-amintesc Ă®n clipa asta De-a cea minunată zi Sărbătoarea vieţii mele Bucuria de-a trăi Ca Ţie să-ţi pot sluji
Astăzi iarăşi trăiesc clipa Şi simţesc că-i sărbătoare Când privesc scena frumoasă Scena zilei de predare Că nu-i o zi oarecare
Este ziua bucuriei Şi a mărturiei lor Căci de-acuma din clipa asta Au Ă®n cer Izbăvitor Şi un mare viitor
Este deci un nou botez Cu tineri şi cu bătrâni Care până Ă®n prezent Se considerau păgâni Slujind altora stăpâni
Bucuria mântuirii Ei o au Ă®n Ă®ntregime Şi Ă®ntreaga lor făptură Vibrează doar pentru Tine Şi asta se vede bine
Doamne fă ca fiecare Ce aici este prezent Să-ţi preţuiască lucrarea Să fie cât mai atent Şi Ă®n cer nici un absent
Străpunge a lor inimă Astăzi prin al Tău cuvânt Ca la altă sărbătoare Copleşiţi de Duhul Sfânt Să-ţi proclame legământ
Avem dragi şi cunoscuţi Ce dorim ai Tăi să fie Ţi-i Ă®ncredinţăm o Doamne Ca-n a Ta Ă®mpărăţie Să-ţi urmeze pe vecie
Aş dori Ă®n Ă®ncheiere Ţie să mă adresez Să ne faci una cu Tine Să avem acelaşi crez Acum la acest botez. Amin |