Continut
Vazut de 111 ori |
De departe, de sus, dintr-o ţară mai bună, Dintr-un loc de iubire şi-un cer fără nori, Ai venit, o Isuse, Ă®n lumi de furtună, Şi-n adâncuri ai vrut lângă noi să cobori!
De departe, de sus, de la sânul de Tată, Te-ai desprins de măriri, ca s-ajungi un străin, Ca să umbli hoinar, dintr-un colţ de Efrată Până sus la Golgota sub biciul hain.
De departe, de sus, din lumini orbitoare, Ai lăsat galaxii fără număr Ă®n zbor Ca să-Ţi legi veşnicia cea nepieritoare De umblarea smerită a celor ce mor.
De departe, de sus, dintr-o lume de basme, Unde Ă®ngerii cântă cereşti melodii Dintr-un alt univers, de lumini şi fantasme, Ai venit lângă noi, Miel de jertfă să fii!
De departe, de sus, din splendori fără seamă, Din tărâmul iubirii şi-a cerului blând, Ai venit să ne dai mângâierea de mamă, Să ne-arăţi cum iubeşte un Tată preasfânt! |