ÃŽnspre Emaus, pe drumul de ţară,
Cu gândul la Hristos şi la mormânt,
Doi călători cu feţele de ceară,
Se furişează-n umbrele de seară
Vorbind încet, cu şoapta dusă-n vânt.

- Cum L-au străpuns pe crucea blestemată,
Şi cum curgea sânge nevinovat!
El, care-a spus o vorbă altădată
"Ieşi, Lazăre, afară!" şi îndată
Din groapa morţii Lazăr a-nviat!

- Da, răstignit de gărzile romane...
Şi noi credeam că-i Unsul cel promis!
Dar de-a murit pe cruce în piroane,
Cum vin şi spun femeile profane
Că au văzut mormântul lui deschis?

Se-aude foşnet straniu de sandale,
Şi paşi grăbiţi se-apropie 'napoi.
E un Străin... un alt Drumeţ pe cale,
Şi-ascunde faţa-n falduri de mantale:
Galileianul! Iată-L lângă noi!