Când Domnul pe cruce S-a frânt pentru mine,
A frânt şi puterile morţii meschine.
De-atunci orişicine-a crezut nu mai moare,
Ci merge pe Calea cea vie spre Soare.

Când Domnul sorbea de pe crucea urgiei
In chinuri cumplite paharul mâniei,
A şters şi zapisul poruncii deşarte
Ce mă blestema fără milă la moarte.

Când Domnul striga de pe cruce "Mi-e sete!"
Iar sângele Lui se scurgea pe-ndelete,
Atunci mi-a ţâşnit din Golgota şi mie
Izvorul vieţii cu apa cea vie.

Când Domnul pe cruce în bezna de-amiază
Privea peste veacuri spre cei ce-L urmează,
Atunci mă căuta cu întreaga-I fiinţă,
Atunci a sădit şi în mine credinţă.

Când Domnul pe cruce lupta cu vâltoarea,
Atunci începea pentru noi Sărbătoarea.
Când El Se stingea în blestemul pierzării,
Atunci s-a aprins şi lumina iertării.