Te-ai alipit de lemnul răstignirii,
Isuse, ca-ntr-o dulce-mbrăţişare,
Şi-ai stat legat şi ţintuit pe cruce
Ca-ntr-un sărut prelung de-ncoronare!

Te-ai dat, Isuse, preţ de ispăşire,
Pentru o lume moartă în păcate,
Şi-ai vrut din noi, cei scoşi de la pieire,
Să faci coroana Ta de nestemate!

Te-ai lăsat frânt la stâlpul infamiei,
De parc-ar 6 fost cea dintâi onoare;
Şi Te-ai lăsat scuipat, purtându-ţi crucea,
Ca-n cel mai sfânt alai de sărbătoare!

Te-ai aşezat între pământ şi ceruri,
Cu trupul mistuit ca o făclie
Şi ai sorbit paharul suferinţei,
Parcă-ar fi fost pahar de cununie!

De-atunci lovim în Tine în neştire,
Şi-n loc să Te iubim, Te dăm afară...
Iar Tu Te uiţi la noi cu-aşa iubire,
De parcă vezi cea mai de preţ comoară!