O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Şi când trezeşti la viaţă din scorburi cenuşii
Atâţia muguri veseli în codrii şi câmpii?

O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare şi salbe din noroi?

Şi cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brânduşele sfioase să treacă prin polei,
Şi prin zăpada rece să iasă ghiocei?

Doar Tu, Tu ai, Isuse, puterea învierii,
Să-aduci în locul iernii fiorul primăverii!
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre..., din inimi de creştini!

Trezeşte azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea şi cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator,
In inimile noastre cu har nemuritor!