Pe drumul vieţii, câte-odată,
Mă văd înconjurat de îngeri...
Şi-atunci, în noaptea-ntunecată,
Nu simt nici crucea apăsată
Nici rana mare din înfrângeri.

Şi nu ştiu ce să fac în pripă,
La zvonul lin de cete sfinte:
Şi-n fâlfâitul de aripă
Pe-o piatră-mi cade în risipă
Ulei de-aducere aminte.

Sunt dipe mai presus de fire
Când mângâierea părintească
Mi-atinge fruntea cu iubire,
Şi Domnul toarnă fericire
Din cerul sfânt, să mă-ntărească.

Aici în Luz e frig afară,
Cetatea-i plină de înfrângeri;
Dar o numesc Betel de-aseară,
Căci am văzut spre cer o scară
Şi împrejurul meu, doar îngerii