Nu-mi lua, Isuse Doamne, lacrimile pocăinţei,
Căci în ele-mi spăl într-una ochii trişti ai necredinţei.
Şi din lacrimi simt în suflet al iertărilor nectar,
Sfânt balsam de vindecare pentru orişice amar.

Nu-mi lua nici slăbiciunea, cea de care mi-e ruşine,
Căci în clipa deznădejdii, mă lipesc mai mult de Tine.
O, Isuse, Tu eşti Pâinea, Pâinea caldă din cuptor,
Eşti Tăria şi Puterea, Stânca mea de ajutor!

Nu-mi lua nici suferinţa crucii care mă apasă,
Fă din chinul ei amarnic, Doamne, vălul de mireasă.
Şi-n hlamida bucuriei, vin', Isuse, să mă-mbraci,
Să cunoască toată lumea cum ridici pe cei săraci.

Nu-mi lua făclia vie din a inimii bătaie,
Şi nu stinge focul Jertfei din a dragostei văpaie!
Duhul Tău aprins în mine ardă zgura de păcat,
Să rămâi doar Tu, Isuse, aurul cel mai curat.

Nu-mi lua nici chiar ţepuşul, spinul care-adânc mă doare,
Insă dă-mi şi harul păcii, să-i pot duce cu răbdare.
Pe genunchi în proşternare Ţie, Doamne, să mă-nchin;
Şi la voia Ta slăvită, bucuros să spun: Amin!