Continut
Vazut de 93 ori |
Mireasă scumpă, Mire drag,
Am vrut s-aştern şi eu voioasă,
Pe-al căsniciei voastre prag,
Urarea cea mai călduroasă.
Şi-am Ă®ntrebat din zori pe-oricine
Pe crini, pe nuferi: Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Şi ce urări din zări senine?
Un trandafir m-a agăţat, şi,
Fără să mai dea bineţe mi-a zis: „Urează frumuseţe!“...
Pe vale firele de grâu crescute-n brazdele de plug
Mi-au zis: „Urează-le belşug!
Să fie casa veşnic plină, precum e sacul de făină“.
Apoi în cale un bujor cu chip aprins mi-a zis:
„Frate, ce vrea tot omul: sănătate!
Urează-le, aşa zic eu, să aibă chipul ca al meu.“
Mai sus pe-o coastă, un stejar Ă®mi zise grav:
„Sunt de părere să le urezi atât: putere!“
Şi-apoi din viţa cea de vie,
Doi struguri chihlimbari mi-au zis: „Urează bucurie!“
Dar m-am oprit şi la furnică.
Vrei să vă spun ce-a zis? Mi-e frică...
A zis: „Urarea ta să fie atâta numai: hărnicie!“
Şi cum stăteam aşa pe gânduri...
(Să spun cumva tot şiru-ntreg?...
Sau numai una să aleg?...)
Deodată, mai de către seară,
Doi porumbei de nea zburară
Din ceru-albastru către mine
Când coborând în serpentine,
Când iar urcând în joc duios,
Apoi veniră tot mai jos
Şi după cercuri fără număr
S-au aşezat Ă®ncet pe umăr
Ca să-mi şoptească la ureche:
„Am fost trimişi din cer pereche
Cu-acest cuvânt de la Isus:
Pentru Mireasă, pentru Mire
Un singur lucru ai de spus: IUBIRE“.
Şi-acum, când simţi Ă®n piept fiori sub vălul de mireasă
Primeşte-n dar cu dulci fiori acest buchet cules Ă®n zori ;
Să fie floare Ă®ntre flori frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău de crini şi viorele,
Cu flori Ă®n gând să fii mereu!
Să-nveţi ce-i bun, să rabzi ce-i greu ...
Să te Ă®ncrezi Ă®n Dumnezeu ca ele.
Să fii o harnică zorea ce-n zori nu se dezminte,
Un nufăr alb cu strai de nea.
Să fii cu cel legat prin har
Crin alb păstrând credinţa ;
Dar de-l mâhneşti cu-o vorbă-n zbor,
Să simţi arzând Ă®n obrăjor
Doi maci purtând Ă®n cupa lor căinţa ...
Şi-oriunde-n lume vei umbla
S-auzi un glas de-acasă:
„Te rog din zări fetiţa mea să fii, pentru măicuţa ta,
O floare de Nu-mă-uita duioasă“.
Şi-apoi, când veţi străbate-n lume
Vânt greu ce-n drum se-aşterne,
Cu Dumnezeu să fiţi şi-atunci
Deasupra văilor adânci
Voioşi ca două flori de stânci eterne! |
