— Un suspin adânc Mă prinde
şi vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Iată ceasul suferinţei.
Voi să vă rugaţi mereu.
ÃŽnsă vai de cel cu-arginţii!
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi sunteţi ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi aveţi comori bogate.
ÃŽnsă el, vrăjmaşul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Şi spuneau toţi doisprezece:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Deci şi noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să şoptim în rugăciune:
— Doamne, nu cumva sunt eu?