Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă!
El ştie că pe lume nimic zadarnic nu-i;
Că dincolo de truda şi jertfa clipei lui,
ÃŽn taină, vremea ţese la sfânta biruinţă;
Că vuietele toate visează armonie,
Că... este o dreptate şi... trebuie să vie!

Talazuri năvălească! Vrăjmaşa lumii ură
ÃŽntunece viaţa în beznă de minciuni!
Copiii lui închidă-l în casa de nebuni!
Lovească-l orice mână! Hulească-l orice gură!...
El simte cum îi creşte în inimă o floare
Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare.

Te-ai întrebat vreodată din ce undire-nceată
De lacrimi tăinuite se naşte un izvor?
De mii de ani în piatră loveşte răbdător,
Strop după strop s-o spargă...
Drum greu a fost... Dar iată!
ÃŽn valuri de lumină, chemat de dorul mării
Un fluviu nou vesteşte:
Triumful aştepării!