Continut
Vazut de 107 ori |
„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe Ă®mi pătrunzi gândul” (Psalm 139:1-2)
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Şi-mi cunoşti adâncile, sufleteştile ape...
Ştii când ispitele Ă®nfrâng zăgazurile,
Ştii toate bucuriile şi toate necazurile,
Ştii cântecul, dorul şi visele,
Ştii amintirile mele, ucisele,
Ştii piscurile Ă®nalte şi căile,
Ştii gheţurile şi văpăile.
Ştii când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ţi Cerul şi sfidând Veşnicia;
Ştii când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară şi deasă;
Ştii când mă urc şi când mă prăbuşesc
ĂŽn neputinţa omului firesc —
Ştii când Te vând şi când Te răstignesc...
ĂŽncotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, paşii goni-vor şi unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca şi pe Cain de odinioară
Osânda conştiinţei mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieţii zbuciumate...
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa Ă®ntunericul să mă-ngroape...
Răpeşte-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmaşului, blestematului,
Strecoară-mi Ă®n suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, Ă®nfloreşte-mi grădinile
Şi-nalţă-mă, Doamne, şi creşte-mă,
Cu naşterea a doua-nnoieşte-mă,
Să-Ţi pot cânta slavă cu Ă®ngerii,
Chiar şi-n valea aceasta a plângerii... |
