Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Şi prin iarbă-şi lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniştea; şi roade
Cariul răutăţii,
Rădăcina vieţii,
Floarea tinereţii...

Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboară…

Cain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Faţa-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Şi spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfeşte
Celui ce-l păzeşte...

— Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! ÃŽndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puţin! Bolnavă
N-are să-ţi mai fie
Mintea şi pustie; —
N-are să te fure
Şoaptele uşure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
— Degeaba!
Hai, găteşte-ţi treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de ţarină!
Sângele-n şiroaie
Ura să-ţi ogoaie,
Patima să-ţi frângă,
Arşiţa să-ţi stingă!...

Şi-a curs sânge. Sânge…
Cerul, parcă, plânge:
— A murit iubirea!
Plânge toată firea…
Unde-i mântuirea?...