Continut
Vazut de 91 ori |
Când citeşti atent Scriptura şi te laşi pe gânduri dus, din dorinţa de-a pătrunde Ă®nţelesu-n rânduri pus, Rătăcind printre mistere, câteodată apelezi la repere pământene, Ă®ncercând ce-i scris, să vezi. Să luăm, ca de exemplu, din Ioan un mic citat, care Ă®nsă te-ameţeşte cât de-ntins e şi bogat. Spune Ioan că de s-ar scrie tot ce Domnul a lucrat când S-a-nveşmântat Ă®n carne să ne scape de păcat, N-ar cuprinde nici pământul, cât e el de-ntins şi lat, cărţile-n care s-ar scrie ce-a făcut El şi ce-a dat.
Cugetam cu ani Ă®n urmă la versetul cu pricina, când goneam Ă®n miez de noapte Ă®nspre casă cu maşina. ...să pui carte lângă carte... şi volum lângă volum, până umpli casa, podul, tinda, curtea până-n drum... ...să umpli apoi şi strada şi pe-a ta şi celelalte, tot oraşu-n care stai şi pe cele-nvecinate... Asta-nseamnă că mulţimea ajutată de Isus umplea tot Ierusalimul, ţara-ntreagă-n jos şi-n sus. N-a rămas cămin Ă®n care darul bunătăţii Sale să nu fi intrat să-aducă izbăviri de chin şi jale...
Printre pomii ca soldaţii, străjuind şoseaua mare, luna-şi flutura mantia de lumină şi splendoare. Maşina grăbea-nainte, ca şi calul ce presimte că se-apropie de casă. Iar mie-mi sunară-n minte glasuri clocotind de ură, ce strigau turbate-n cor: „La moarte Isus pe cruce şi dă-ni-L pe trădător!" Eu, pe-a gândului aripă, cu suflet Ă®ntretăiat, cugetam privind norodul ce urla Ă®nvolburat: Câţi din cei ce bat acuma cu furie din picioare n-ar fi stat ologi pe şanţuri, de nu da El vindecare! Câte mâini ce strâng spasmodic pumnul către Cel Preasfânt n-ar fi stat şi azi ca lutul, făr-al lui Isus cuvânt! Câţi din ochii plini de ură ce se-ndreaptă către El n-ajungeau aicea dacă nu le da lumină El! Câte guri ce-L osândesc n-ar fi stat pe viaţă-nchise, dacă Cel scuipat de ele nu le-ar fi făcut deschise! De nu le-nmulţea El pâinea, prin cuvântul Său blajin, câţi din ei puteau să urle azi cu-obidă şi venin? De nu curăţa El lepra, câţi s-ar mai fi prezentat să strige lui Isus moarte, Ă®n loc de „Vai, necurat!"?
Galopând Ă®ntins, maşina, ca să se distreze - poate, a stârnit nişte jivine, care fugind speriate, m-au trezit dintru visare. Tresărind, m-am scuturat, şi pe-a firului gândire, cald, o voce m-a-ntrebat: „Crezi că numai gloata-aceea s-a purtat aşa cu Mine, să Mă dea la moarte-n urmă după ce i-am făcut bine? La ologi le-am dat picioare, pe care le-au folosit ca să vină la Golgota şi să fiu batjocorit. La cei muţi le-am dat grai iară, dar ce trist, ei l-au uzat ca să-Mi strige şi mai tare: «Să fie crucificat!» Da, ei au făcut aşa; dar eşti tu deosebit, de eşti mâniat pe ei? Tu nu M-ai batjocorit? Ce faci tu cu timpul care ţi l-am dat să Mă slujeşti? Cauţi oare-a Mea plăcere, sau pe-a ta s-o Ă®mplineşti? Orice lucru mic sau mare, rău sau bun Ă®n ochiul tău, dacă-l faci că-ţi place ţie, nu că-l vreau Eu, Dumnezeu, este darea Mea la moarte, vechiul strigăt la Calvar: «Nu Isus, ci vrerea mea, pe Baraba, pe tâlhar!» De când te-am chemat la Mine, nu mai cheltui pe tutun sau plăceri lumeşti scârboase. Spune-Mi: banii ce-ţi rămân Mi-i aduci-napoi la Mine? Sau pe lux Ă®i cheltuieşti? Fiecare ban pe care Ă®n confort Ă®l risipeşti, este strigătul de gloată: «Pe Baraba Ă®l vreau viu, pofta mea vreau să trăiască, de Isus nu vreau să ştiu!» Când ţi-am dat iertarea sfântă de greşeli şi de păcate, ai primit-o-mpodobită cu puteri nemăsurate de-a ierta la fel ca Mine. Deci, când nu acorzi iertare, pe Mine Mă pui pe cruce, ca să ai tu liberare".
Firmamentul se găteşte Ă®n splendide roze straie, maiestuos croite-anume din a soarelui văpaie. Toate, parcă şi maşina, domolindu-şi puţin goana, se mirau de frumuseţea cerului şi panorama.
Noaptea se-nnecă-n uitare, Ă®nsă Ă®mi lăsă Ă®n minte parcă şi mai viu tabloul şi vedenia dinainte. Dar, dacă de prima dată gloata rău mă indignase că-L dădu pe Isus morţii şi-un tâlhar eliberase, Lucrurile sunt schimbate, pot să spun, complet acum, după ce-am văzut că nici eu cu nimic nu sunt mai bun.
O, Isuse, mi-e ruşine, mi-e şi frică... mi-e de toate, căci prin felul meu de viaţă, eu Te dau mereu la moarte. Tu-ntrebai şi zi, şi noapte: „Tată, ce Ă®ţi place Ţie?" Eu, din zori şi până-n noapte, fac mai tot ce-mi place mie. Doar un tron şi-o cruce este: voia Ta şi voia mea. Voia Ta Ă®n mine-i tronul, voia mea e crucea Ta. Şi când mă gândesc la fraţii pe care Ă®i ocolesc, nu din prea multă iubire, ci pentru că nu-i iubesc, Mă-nfior, căci ocolindu-i, eu pe Tine Te evit, strigând la un loc cu gloata: „Isus fie răstignit!"
Doamne, după câte daruri mi-ai dat din belşug mereu, lasă-mi azi, Te rog, pe-acesta, de-a-l descoperi pe „eu", de-a primi lumina-n care văd că orice voie-a mea este darea Ta la moarte, da, chiar lepădarea Ta. O, ajută-mă de-acuma să mă lepăd dar de mine, căci sunt osândit la moarte pe Golgota chiar de Tine. Tu m-ai blestemat cu totul, când m-ai pus pe lemn la cruce, şi-unde pot sfârşi eu dacă după ce-mi place m-oi duce? Doamne, clipa asta sfântă Ă®n care m-ai cercetat, fie să se-ntoarcă astăzi la Tine cu rod bogat. Fă-mă s-aleg totdeauna sfânta-Ţi voie şi plăcere, predându-Ţi Ă®n Ă®ntregime viaţa mea şi-ntreaga-mi vrere. |