Continut
Vazut de 110 ori |
Doamne, mai e puţin pĂ®nă-n seara lumii
Şi Ă®ncă n-am făcut nimic pentru Tine.
AtĂ®ta dragoste Ă®n inimă-mi coboară,
CuvĂ®nt şi faptă voi găsi pentru slujire?...
Aş clădi o cetate
Cu ziduri puternice, cu turnuri înalte
Cu porţi deschizĂ®ndu-se larg
Spre departe
Cu temple-ncărcate-n balsam de-nchinare
Să intre oricare
Spre rugă, iertare...
Dar, Doamne, port în gîndu-mi
Cetatea mult promisă
Ce-aşteaptă pregătită Ă®n cerul Tău
Cel sfînt
Minunea m-atrage-aşa de mult
Că uit de-orice cetate pe pămĂ®nt
Aş săpa o fĂ®ntĂ®nă
Cu limpezi izvoare curgînd într-o pace
Deplină
Ca şi cum apa ei
Ar putea să-Ţi fie-alinare
Pe drumul fierbinte spre cruce
Ca şi cum stropii ei
Ar putea să mai strige-acel strigăt
„Mi-e sete“
Dar, Doamne,
Am auzit de apa vie
Din fîntînile cerului
Cu cumpenele lor sprijinite de stele
Şi nu mai ştiu decĂ®t s-aştept
Să-Ţi văd iubirea oglindită-n ele
Aş aprinde o lumină
De parc-aş mai putea cu ea
S-alung Ă®ntunericul din noaptea trădării
Să fac să se vad-adevărul
ĂŽn pridvorul roman
ĂŽn care Pilat
ĂŽn loc să-şi spele conştiinţa
ĂŽşi spală mĂ®inile...
Aş aprinde o lumină
Şi-aş pune-o la răscrucea rătăcirilor
Acolo unde bîjbîie lumea
Neştiind Ă®ncotro...
Dar, Doamne,
Am auzit de-o ţară a luminii
La Tine sus, în care heruvimii
Te laudă zburĂ®nd printre jerbe de stele...
Şi de atunci mă tot Ă®ntreb
Ce lumină să-Ţi aprind aş putea?
Poate doară
Inima mea... |
