ÃŽntr-o gulie răzleţită,
un viermuşor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.

— Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
şi altceva... decât gulie?

La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
— Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
şi-l mestecăm pe îndelete...
Şi asta-i tot.

Iar clipele-au zburat şirete.
Şi viermişorul cel fiivol
muşcă odată mai cu sete
şi, nu ştiu cum... dădu în gol...
— Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg ´nainte!

şi s-a dus...

Dar, vai, deodată bietul ţânc
alunecă-n derivă: plici!
Şi braţe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.