Continut
Vazut de 105 ori |
Convoi de robi mânat cu aroganţă
trecea greoi ca un talaz în spume.
Toţi fără Dumnezeu şi fără nume,
fără popor şi fără de speranţă.
Dar toţi nepăsători şi puşi pe glume...
Cu suflet orb, lipsit de conştiinţă,
treceau spre târg cântând refrene stranii.
Şi-n amăgirea fără de căinţă,
un singur chip, o singură fiinţă
avea suspinul tragicei pierzanii.
Era o sclavă cu un chip de ceară,
cu ochi amari, cu fruntea Ă®ncreţită.
Din cuibul părintesc ademenită,
nu lanţul Ă®i era acum povară,
ci visul ei din anii de fecioară.
Mergând prin colb, ea se vedea acasă,
se revede în dulce amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă,
cu gândul dus Ă®n zarea vaporoasă,
spre tainicul, neîntâlnitul mire...
Au fost ani dulci Ă®n casa cea bătrână.
Şi clipele zburau ca o părere.
Dar Ă®ntr-un ceas de seară, la fântână,
Ă®i apăru un prinţ... cu glas de miere...
cu pieptul strălucind de juvaere...
Şi ea fugi cu el... ca o păgână.
Apoi... curând, ca sclavă de vânzare,
porni în convoi pe drumuri neîntoarse.
Pe când măicuţa ei, cu pleoape arse,
o căuta prin târguri şi oboare.
"Fetiţa mea... neprihănită floare..."
"Vai, ce-am făcut?" şoptea Ă®n lacrimi sclava.
"Cum de-am crezut minciuna care-mbată?
Cum n-am simţit Ă®n cupa ei otrava?
Dar adevărul? Adevărul unde-i?
Ah, adevărul, Doamne, când se-arată?
O adevărul... e un vis...
Dar iată, oprit Ă®n drum un tânăr o priveşte.
Se uită lung la ochii plânşi feciorul.
Suspinul ei Ă®l prinde ca-ntr-un cleşte.
El face-un semn. Convoiul se opreşte.
Din nori de colb se-arată negustorul.
O linişte ca de mormânt se face.
"Ce preţ?"Ă®ntreabă tânărul Ă®n şoaptă.
Pe faţa lui e-o milă şi o pace.
El dă o pungă omului rapace.
Dar omul-şarpe râde şi aşteaptă.
Cumpărătorul mâna-n brâu şi-afundă.
Şi pungile răsar fără zăbavă.
Se uită lacom vipera hulpavă.
Copila-ncearcă taina s-o pătrundă:
Atâta aur pentru-o biată sclavă?
Deodată negustorul, om de piaţă,
pe tânăr de un umăr Ă®l cuprinde.
"O inimă pe aur nu se vinde..."
îi spune-ncet. "Da, mila ei te prinde.
Suspinul ei... te doare şi te-ngheaţă.
Ei bine... iată... viaţă pentru viaţă!..."
Stă tânărul şi un cuvânt nu spune.
Şi nimeni nici o şoaptă nu Ă®ngână.
Căci n-a mai fost asemenea minune.
Iar sclava simte-n suflet o genune.
Se leagănă şi cade Ă®n ţărână.
Când se trezi... era în libertate.
Pe uliţa cea largă, negustorul
pornea din nou cu sclavii prin cetate.
Şi-n locul ei, Ă®n lanţuri sângerate,
era lovit cu biciul... salvatorul.
"Cu preţul vieţii lui?... Dar cine-i oare?
şopteşte fata-n plâns, smulgându-şi părul.
Şi-un tinerel de undeva răsare...
"Cum? Nu ştii cine-i?"
"Nu ştiu."
"Adevărul."
Vai, adevărul... printre sclavi... pe uliţi...?
Convoiul piere-n zări halucinante...
Iar fata vede-acum pontifi, bacante,
atleţi cu lauri, cavaleri cu suliţi
şi nobili cu sclipiri de diamante.
"Sunt liberă... Şi viaţa-mi stă Ă®n faţă
desfăşurându-şi toată strălucirea.
Dar, ce ciudat! oriunde-mi arunc privirea,
văd numai măşti pe suflete de gheaţă.
Sunt liberă. Dar unde-i fericirea?"
Şi-atunci... porni Ă®n lume. Dar Cuvântul
o Ă®ntâlni deodată prin ogoare.
Căci ea văzu un om cu chip de floare
trăgând un plug ce răscula pământul.
Şi El spunea o taină, o chemare...
"Veniţi la Mine, voi cei fără de tihnă,
veniţi să ducem jugul Ă®mpreună
şi veţi avea Ă®n suflete odihnă;
Căci jugul Meu e pace şi cunună!"
Era cumpărătorul de suspine...
Cel ce-a plătit cu viaţa. Adevărul.
Iar fata alergă să I se-nchine
şi, ca ştergar, să-şi despletească părul.
Şi-n jug cu El, află ea fericirea.
Căci adevărul sfânt te face liber,
ca, liber, să primeşti sau nu IUBIREA! |
