Continut
Vazut de 122 ori |
Săpătorii şi fântânile lumii
“Miraţi-vă de aşa ceva ceruri, Ă®nfioraţi-vă
de spaimă şi groază, zice Domnul, “ Căci
poporul Meu a săvârşit un Ă®ndoit păcat:
M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii
şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care
nu ţin apă.”(Ieremia 2:12-13)
********************************************
In arşiţa verii, cu feţe crispate
Din nou săpătorii la trudă se-adună
E mare nevoie de apă-n cetate
Unde e forfotă şi-o goană nebună.
Şi-ncep dimineaţa cu forţe sporite
Nădejde trăgând că pân’ la apus
Vor vedea doar rezultate dorite
Vor găsi ape să ţâşnească Ă®n sus.
Pământu-i uscat şi munca e grea
Te istoveşte şi produce sudoare
Dar nădejdea biruinţei Ă®i susţinea
Că vor avea, la sfârşit, sărbătoare.
Ei sapă-n adânc cu titanic efort
Progresul e lent, slăbeşte tăria
Dar vor gusta şi doritul comfort
Când fântânile decora-vor pustia.
Dezamăgire mare la apus de soare!
Istoviţi lucrătorii se-ntorc Ă®n cetate
Pe feţele lor poţi vedea dezolare
Şi mĂ®ine vor lua hârleţele-n spate.
Şi iar se vor duce la locul ştiut
Să sape cu râvnă Ă®n lutul pietros
Azi vor avea un avânt ne-ntrecut
Vor înfrunta iar un destin nemilos.
Dar iată-un miracol sub privirile lor
Din adâncimi firul de apă se-arată
In curând vor vedea sublimul izvor
Şi truda şi zelul primi-vor răsplată.
Dar exaltarea e de scurtă durată
Apa râvnită prea iute dispare
Corvoada şi chinul nu se mai gată
Răpuşi sunt săpătorii de disperare.
Dar de-ar privi mai atent împrejur
Nu prea departe de locul de chin
Ar putea auzi un dulce susur
Ar afla puţuri Ă®n care apele vin.
Ape curate ce-alină-nsetarea
Şi vin din izvoare ce nu pot seca
Acolo sunt oaze ce-nmoaie dogoarea
Acolo stările trudei se pot vindeca.
E mare mirarea părăsirii resursei
Ce dă stâmpărare setei acute
Fost-au atraşi Ă®n ghearele cursei
Au fost amăgiţi de forţe oculte.
**
Aşa s-a-ntâmplat atunci, Ă®n vechime
Când Ieremia era proroocul trimis
Când poporul nu mai dorea Ă®nălţime
Şi nu mai dorea pacea din Paradis
Dar şi azi se pot vedea săpători
Ce caută aurul lumii moderne
Ei sunt la făptură Ă®nchinători
Şi nu la Domnul Impărăţiei eterne.
Au părăsit aurul aflat Ă®n Scriptură
Comoara ce-ţi dă satisfacţii cereşti
Având Ă®n vedere criterii de conjunctură
Şi standarde urzite de minţi omeneşti.
Au părăsit sursa nemărginitului Har
Sperând să găsească ceva mai “bun”
Dar strădania s-a transformat Ă®n coşmar
Amintindu-ne de obiceiul străbun.
Şi sapă-n terenul culturii cu sârg
Să dea săturare unui suflet flămând
Să-i dea băuturi aflate la târg
Apoi Ă®i vezi suspinând şi plângând.
Căci totul e searbăd şi fără savoare
Când n-are pecetea slăvitului Tată
Ce cred că-i “grozav” e fără valoare
Şi lăuntrul nu-l satură niciodată.
Altarele rugii acum sunt uitate
Doar dumnezeilor lumii se-nchină
Ei duc pe adepţi pe căi Ă®ncurcate
Unde nu afli nici strop de lumină.
Fântânile lumii dau ape amare
De ce atâţia din ele se-adapă?
Fructul va fi Ă®nşelarea cea mare
Şi-o remuşcare ce veşnic Ă®nţeapă.
Veniţi Ă®napoi la izvoarele sfinte
Voi toţi acei ce-aţi gustat amăgire!
Nu daţi mântuirea pe blidul de linte
Reveniţi la Isus Ă®n pioasă slujire.
El este sursa speranţelor voastre
In El Ă®mplinire şi pace găsiţi
Vă duce mai sus de zările-albastre
Pentru nimic Ă®n lume nu-L părăsiţi!!
gc/Akron, Oh
|
