Continut
Vazut de 98 ori |
De ce Ă®n lumea asta te lupţi să ai averi,
Ai cărei robi sĂ®nt astăzi şi suflet şi puteri?
Şi dorul de-avuţie te chinuie amar,
Nu ştii că haina morţii nu are buzunar?
Mereu sudoarea feţei Ă®ţi curge zi de zi,
Şi ziua ai lungi-o cu Ă®ncă-un miez de zi!
Atît-agonisire? ca dincol' de mormînt
Să nu poţi duce măcar ... un bulgăr de pămĂ®nt.
Aici Ă®ţi faci palate, şi banii-i strĂ®ngi grămezi,
Că-n toată avuţia de multe ori te pierzi
Şi uneori belşugul nu-ncape Ă®n grĂ®nar,
Dar uiţi că haina morţii nu are buzunar!
Vezi uneori lipsiţii că-ţi cer din sacul plin.
Tu nu le dai vreodată crezare ... cel puţin.
Şi Ă®ţi mai cer odată, şi totuşi nu le-ai dat,
O, ... de eşti tu acela ... să ştii că e păcat!
Orice comori iubite din tot ce-i pămĂ®ntesc,
De nu le fură hoţii, Ă®ncet se ruginesc,
Şi molia le roade azi, mĂ®ine, cĂ®te-un pic
Şi dintr-o avuţie, te afli cu nimic.
Din cauza lăcomiei, n-ai timp să te gĂ®ndeşti,
Că dincolo de zare, Ă®n cer poţi să clădeşti.
Acolo hoţi, rugină, nu sĂ®nt, şi nici molie nu-i,
Şi ce-ai clădit acolo... clădit e pe vecie.
Aici aduni avere şi aur mult, frumos,
Iar pentru suflet .... trist e... nimic pentru Hristos.
Căci unde-ţi e comoara, iubite, nu uita,
Acolo-ţi este sigur, legată inima.
De cĂ®te ori laşi Templul, Ă®n zi de sărbătoare,
CăutĂ®nd de zor favoruri şi faimă trecătoare.
Ce greu intra-va-n ceruri, un astfel de "bogat",
Ce prea uşor Ă®şi vinde şi ziua de "sabat".
Şi mulţi sĂ®nt azi aceia ce pentru-a lor destin
Işi vĂ®nd pentru nimica numirea de creştin.
Se-mbogăţesc pe lume, uşor şi timpuriu,
Dar sufletul lor seacă, e gol şi e pustiu.
Comoara ta amice, din aur pămĂ®ntesc,
Nici cînd nu-i o valoare pentru ceva ceresc.
E-o faptă strălucită şi plinul tău hambar,
Dar, . . ultima ta haină nu are buzunar.
Comoara ta din ceruri e poate un palat,
E poate o cetate cu zid înalt, sculptat ?
Aveai credinţă tare Ă®n bunul Dumnezeu ?
Ai dus o viaţă sfĂ®ntă ?... atuncea e al tău.
Acolo sus, şi corturi, ba chiar şi temelii
Sînt numai începute cu fapte din mîndrii;
ĂŽn ziua judecăţii, cĂ®nd groaza-i va uimi,
Mă-ntreb atuncea, Doamne ... ei,unde-or locui ? |
