Sînt stări în care rugăciunea
E-atît de sfîntă si-i asa
De strălucită, că nici gîndul
N-ajunge pîn' la ea.

Sînt stări în care tot Cuvîntul
E-atît de strălucit şi-aprins
Că arde buzele şi ochii
Şi-ntregul inimii cuprins.

Sînt stări în care părtăşia
E-atît de plină de Hristos,
Că nu-i pe lume ca un frate
Nimic mai scump şi mai frumos.

Sînt stări în care bucuria
E-atît de necuprinsă-ncît,
N-o-ncape sufletul, ci simte
Că n-ar putea mai mult de-atît.

Sînt stări în care adunarea
Mai mult e-n cer ca pe pămînt,
Atunci şi-n inimi şi-n afară,
E totul îngeresc si sfînt.

ÃŽn stări de-acestea omul e,
Ca oricînd mai dumnezeiesc,
Iar Dumnezeu, cel mai aproape
De întelesul omenesc.

O, stări cereşti, ce raze sînteţi
Şi cît de mult v-am vrea mereu,
Cuprindeţi-ne şi ne ţineţi,
Nedespărţiţi de Dumnezeu.