Cînd spre cerul Tău se'nalţă,
Frica noastră obosită,
Noi îţi cerem duh de viaţă
ÃŽn căinţă umilită.

Cu smerită îndurare
Tăinuiţi noi ne plecăm
Să primeşti simpla strigare
Prăbusiţi cînd Te rugăm.

Cu a noastră umilinţă,
Noi venim în faţa Ta,
Ne proşternem cu căinţă
Cu a noastră vină grea.

Nu lăsa să curgă lacrimi,
Din suspinul nostru lung,
Căci avem atîtea patimi
ÃŽncît cerul Ţi-l străpung.

Nu lua în socotinţă
Al nost cuget rău şi slab,
Cînd de multe ori căinţa
E un sunet lung şi vag.

Cît de slabi sîntem în fire,
Cît de tari sîntem la plîns,
Cînd străpunşi de-a Ta lucire
Simţul nostru-i slab şi-ascuns.

Cît de slabi privim în minte
Către calea Ta cerească,
Cînd, cerescule Părinte,
Tu credinţă faci să crească?

Iar cînd a Ta sfîntă rază
Peste noi încet răsare,
Ochiul milei Tale vază
A sfinţirei revărsare.

Spiritul Tău Sfînt îl varsă
Peste capete plecate,
Şterge lacrimi ce revarsă,
Multe visuri spulberate.

Mîna Ta în noi sădească,
Un izvor de apă vie,
Şi-ntăriţi sa ne stropească
Cu o caldă armonie.