Nu-ţi este-ngăduit,
S-atingi oprita floare,
Dorinţa nepermisă-n veci,
Te ustură şi doare.

Nu-ţi este-ngăduit,
Să mînci o pîine fără muncă,
Cinstită pîinea să-ţi mănînci,
E-o veşnică poruncă.

Nu-ţi este-ngăduit a şti,
Ce taină-ţi zăvoreşte,
Tot ce descoperi ispitind,
Doar chinul ţi-l sporeşte.

Nu-ţi este-ngăduit să-ascunzi,
De alţii-a ta lumină
Vărsată darnic ploaia ta,
Se-ntoarce-o mare plină.

Nu-ţi este-ngăduit să faci,
Ce mila nu te lasă,
Tot bunătatea este-n veci,
Cununa mai frumoasă.

Nu-ţi este-ngăduit să-L uiţi
Pe Dumnezeu vreodată
Ci Lui să i te dăruieşti,
Cu-a ta iubire toată.

Şi-atunci cînd fi-va-nlăturat,
Vălul de peste toate,
Culege-va-nfrînarea ta,
Cununi nenumărate.