Ce măreţ, ce sfînt e gîndul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfîntă, mîntuirea,
Milioane-n lungul vremii, si-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viata lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate ne-nsemnaţi odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămosii fală, dar cum e trăirea ta?
Cînd vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gînduri mai măreţe eşti pătruns.
Gîndurile mari sînt bune însă ... nu sînt de ajuns.

Cîţi nu se hrănesc cu gîndul că-s iertaţi, că-s mîntuiţi,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credinciosi? NU!... Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credinciosi? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dunmezeu.
"Pocăiţi" îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o auto-nşelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mîzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină.
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti crestină.
Dar cînd moda-ţi este idol, mîzgăleşti peste rugină!

Chiar de unul se avîntă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-ncearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfîntă în Hristos.
A căutat-o'ntotdeauna, omul sincer, credincios

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfîntă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sîntetţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemîntuiţi?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sînt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vînt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseanmă: a vopsi peste rugină!

Va veni o dată vremea, cînd trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mîzgăleală.

Oameni! In vîltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!