Iată-ncepe judecata, Domnul judecă-n Sion,
Nourul de martori vine lîngă strălucitul tron,
Stau în faţă acuzaţii, milioane, mici şi mari,
Se-nfioară împăraţii între hoţi şi criminali.

Primul suflet vine-n faţă : -"Tu de ce nu M-ai primit ?"
-"Eu aveam avere multă, n-aveam vreme de gîndit".
Şi-a chemat Judecătorul primul martor în proces:
-"Avraam, ce-aveai în lume ,cînd din lume te-am ales ?"

-"Doanme, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat,
Saci cu aur şi podoabe şi veşminte de-mpărat ".
-"Şi-ai putut primi Cuvîntul, tu, bogatule-Avraam ?"
-"De-ar fi fost al meu Pamîntul, totul Doamne îţi dădeam".

Se rosteşte scurt sentinţa; vine-al doilea acuzat.
-"Tu de ce-ai respins credinţa ?" -"Eu eram bolnav în pat".
Şi din nourul de martori vine umil din norod ;
-"Cum te-aflai tu - spune Domnul - cînd Mi-ai fost întîiul rod ?"

-"ÃŽmparate, niciodată ceasu-acela n-oi uita,
mă aflam atunci pe cruce, tocmai lînga crucea Ta ".
Domnul judecă pe altul :-"Pentru ce-ai respins credinţa ?"
-"Doamne, pe la noi atuncea doar doi, trei urmau Căinţa ".

La un senm apare-un martor cu păr alb, cu alb veşmînt :
-"Spune tu, cu tine-alături, cîţi credeau pe-ntreg Pămînt ?"
-"Doamne, cînd vesteam potopul - spune martorul cu greu -
Nimeni nu urma credinţa, nimeni Doanme, numai eu."

Şi-acum vine-o acuzată. -"Tu de ce nu m-ai primit ?"
-"N-aveam timp, aveam atîta de cusut, de îngrijit."
-"Tu, Tabita, pe cîţi oare îngrijeai, parcă vreo doi ?"
-"Ba pe mulţi, "spun zeci de glasuri, "şi pe noi", "ba, şi pe noi."

Vine altă acuzată; -"Tu, o Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot, eram frumoasă şi învinsă de ispite."
-"Spune, strigă Salvatorul, tu , Maria din Magdal,
Cum erai ?" - "Eram frumoasă şi pluteam pe-al lumii val,

Sufletu-mi de şapte lanţuri era prins şi ferecat,
Dar eu am venit la Tine, Tu pe toate le-ai sfăr'mat."
-"Tu ?" Alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare.
-"Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare."

Domnul face-un semn spre martori, juriul marelui examen,
Şi se vede-un car de-odată şi din car coboară-un famen.
-"Tu, spre Templul Meu de unde te porneai cînd te chemam ?"
-"Eu din Africa, Stăpîne, din Etiopia veneam."

Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat:
-"Doamne, Tu chemai prostimea, eu eram un învaţat."
Domnu-alege-acum un martor, unul singur e de-ajuns.
-"Luca, ce-ai fost tu în lume ?" -"Doctor.", martoru-a răspuns.

Domnul judecă 'nainte. Vine-un prinţ de mare neam.
-" Tu de ce-ai respins credinţa ?" -"Eram rege, nu puteam."
Şi ca martor e-o femeie. -"Tu, Estera cea frumoasă,
Cînd riscai slujind credinţa, ce erai ?" -"Impărateasă."

Acuzatul se retrage. Următorul la-ntrebare
E un avocat cu vază: -"Doamne, cer o amînare,
Vreau un avocat de seamă, dau oricît să fie-adus."
-"Prea tîrziu -răspunde Domnul - pîn-acum să ţi-l fi pus.

Voi copii,-întreabă Domnul- avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ? Şi răspunde norul: "Tu ! "
Domnul judecă-nainte. Vine-un tînăr acuzat.
-"Doamne, eu eram prea tînar cînd din lume m-ai chemat."

-"Ieremie !" strigă Donmul, -"Eu",răspunde el umil,
-"Cum erai cînd ţi-am zis vino" ? -"Eram Doamne, un copil."
Şi în rînd cu Ieremia vin din nourul cel sfînt
Iosif cel frumos şi tînăr de ispite neînfrînt,

Samuel, ce din pruncie Domnul l-a împrumutat,
Iosua, Caleb, ce-n ţara cea promisă au intrat,
David, cu o praştie în mînă, un copil cu păr bălai,
Iosia, băiatul rege, credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte ce-ntrecea orice haldeu,
Şi cei trei ce-au fost în flăcări lîng-un Fiu de Dumnezeu,
Vine dîrz Botezătorul ce pe Domnul prevestea,
Vin copiii care-n Templu L-au primit cu Osana,

Vine-apostolul iubirii, tinerelul înţelept
Ce şi-a sprijinit la Cină tîmpla pe cerescul piept,
Vin cei tineri ca o rouă cu podoabe sfinte-n zori,
Vin cîntînd cîntare noua, şi din glas şi din viori.

Acuzatul pleacă fruntea şi se-ntoarce lăcrimînd.
Domnul judecă-nainte. Suflete vin rînd pe rînd.
...
Şi-acum tu, ce azi în ceruri înca n-ai apărător,
Crezi tu că la judecată vei sta tot nepăsător ?
Nu uita umblînd în viaţă din pacat în alt păcat,
Că în ultima instanţă nu exista avocat.