Cînd al Ispitei ceas te copleşeşte
Şi cerul pare că te-a părăsit,
Să nu disperi, ci-aşa cum eşti trăieşte
Puterea harulul ce l-ai primit.

Căci încercarea ţine o clipită
ÃŽn al veciei necuprins hotar,
Urmată fiind de slava mult dorită
În care vei intra-n curînd prin har.

Cînd valuri de necaz te împresoară
Şi în nesiguranţă eşti adus,
Să nu te temi, căci Cel ce le măsoară,
Le-a potrivit să nu poţi fi răpus.

Cînd cei ce te-nfioară-ţi stau în cale
Voind să-ţi curme-al tău ceresc avînt,
Să nu te-opreşti, c-a lor puteri din vale
Pe al credinţei drum, legate sînt.

Cînd îndoieli îţi vlăguiesc puterea
Şi orizontul ţi s-a-ntunecat,
Să nu cîrteşti, căci Cel ce dă-ncercarea
E Domnul, Cel ce te-a răscumpărat.

Cînd ocărît de gloată te cutremuri,
Şi adevarul pare a-ţi fi duşman,
Să nu cedezi nimic, căci, peste vremuri,
Ocara-i slavă, sus, în Canaan.

Căci toate-acestea trebuie să vie,
ÃŽn calea celul ce-i al lui Isus,
Ca, după ce-i desăvîrşit să fie,
Părtaş la tron, cu Domnu-n ceruri sus.