Continut
Vazut de 118 ori |
Un bob de grâu e-o lume minunată
O, de-am putea Ă®n taina lui pătrunde,
Spre a putea vedea şi Ă®nţelege,
Puterea de viaţă ce-o ascunde.
Ă®l iei pe bob, şi-l pui Ă®n huma neagră
Din brazda-ntoarsă Ă®i aşterni mormântul,
Ă®l Ă®nveleşti Ă®n ţărână ca-n-scutec,
Să nu-l ajungă soarele şi vântul.
� Trec zile, nopţi, şi alte zile Ă®ncă�
Ă®nveşmântat Ă®n �zăpezita haină,
Pământu-i sterp! Cine-ar putea să spună,
Că-n sânul lui ascunde-o mică taină.
� Dar Ă®ntr-o zi, o rază aurită,
Pătrunde-nvelitoarea cenuşie,
Ce ţine ferecată ca-ntr-o criptă,
Sămânţa de culoare aurie.
şi vezi un fir sfios cu două frunze,
Cum faţa Ă®nspre soare o ridică,
Te minunezi: "Din boaba putrezită,
Ivitu-s-a această plantă mică"?
E-un fir de grâu! Ei şi? E mare lucru?
Nu-i ceva nou! A fost, va fi şi mâine!
E-adevărat. Dar ştii că paiul verde,
Ascunde-un spic aducător de pâine?
La fel e omul. Vine-o zi în care
Adoarme; şi e pus Ă®n lumea rece.
Oricine poate trece pe mormântu-i,
El nici nu ştie ce se mai petrece.
� şi anii trec, aşa cum trec toţi anii�
Necruţători, mereu spre-acelaş ţel;
Ă®n cimitir Ă®şi doarme omul somnul,
Vegheat de-o cruce, singur, singurel.
Dar, într-o zi departe peste veacuri,
Când Ă®ngerii din trâmbiţi vor suna,
La fel ca bobul ce-a stat Ă®n ţărână,
Cu noul trup, cel mort va învia.
Căci ce Ă®n corp de muritor azi semeni,
Ă®nveştmântat Ă®n pământeasca fire,
Mâine umplut tot de nădejdea slavei,
Va învia, dar, în neputrezire.
� Un bob de grâu, e-o lume minunată,
O, dacă i-am putea pătrunde taina,
Căci omul este-ntocmai ca şi grâul,
şi doar mormântu-i schimbă, numai haina. |
