Continut
Vazut de 118 ori |
Un bob de grâu e-o lume minunată O, de-am putea Ă®n taina lui pătrunde, Spre a putea vedea şi Ă®nţelege, Puterea de viaţă ce-o ascunde.
Ă®l iei pe bob, şi-l pui Ă®n huma neagră Din brazda-ntoarsă Ă®i aşterni mormântul, Ă®l Ă®nveleşti Ă®n ţărână ca-n-scutec, Să nu-l ajungă soarele şi vântul.
� Trec zile, nopţi, şi alte zile Ă®ncă� Ă®nveşmântat Ă®n �zăpezita haină, Pământu-i sterp! Cine-ar putea să spună, Că-n sânul lui ascunde-o mică taină.
� Dar Ă®ntr-o zi, o rază aurită, Pătrunde-nvelitoarea cenuşie, Ce ţine ferecată ca-ntr-o criptă, Sămânţa de culoare aurie.
şi vezi un fir sfios cu două frunze, Cum faţa Ă®nspre soare o ridică, Te minunezi: "Din boaba putrezită, Ivitu-s-a această plantă mică"?
E-un fir de grâu! Ei şi? E mare lucru? Nu-i ceva nou! A fost, va fi şi mâine! E-adevărat. Dar ştii că paiul verde, Ascunde-un spic aducător de pâine?
La fel e omul. Vine-o zi Ă®n care Adoarme; şi e pus Ă®n lumea rece. Oricine poate trece pe mormântu-i, El nici nu ştie ce se mai petrece.
� şi anii trec, aşa cum trec toţi anii� Necruţători, mereu spre-acelaş ţel; Ă®n cimitir Ă®şi doarme omul somnul, Vegheat de-o cruce, singur, singurel.
Dar, Ă®ntr-o zi departe peste veacuri, Când Ă®ngerii din trâmbiţi vor suna, La fel ca bobul ce-a stat Ă®n ţărână, Cu noul trup, cel mort va Ă®nvia.
Căci ce Ă®n corp de muritor azi semeni, Ă®nveştmântat Ă®n pământeasca fire, Mâine umplut tot de nădejdea slavei, Va Ă®nvia, dar, Ă®n neputrezire.
� Un bob de grâu, e-o lume minunată, O, dacă i-am putea pătrunde taina, Căci omul este-ntocmai ca şi grâul, şi doar mormântu-i schimbă, numai haina. |