Continut
Vazut de 111 ori |
Din Ă®nchisoarea Romei bătrânul Pavel scrie,
şi mâna-i tremurândă se-opreşte pe hârtie;
Priveşte printre gratii şi-n faţă Ă®i apare,
Trecutul plin de zbucium şi suferinţe-amare.
E luptă multă-n urmă, durere, umilire,
Dar pe brăzdata-i faţă se vede mulţumire.
El, Pavel, nici odată nu şi-a trădat credinţa,
şi Ă®n celula rece aşteaptă biruinţa.
Nu, nu-i este ruşine de toată alergarea,
şi liniştit, aşteaptă la Domnul său plecarea.
Un rece vânt Ă®ncepe tot trupul să-i lovească,
Căci gratiile groase sunt prea rari să-l oprească.
şi haina de pe dânsul e ruptă, necârpită,
Lui Timotei Ă®i scrie, mantaua să-i trimită.
Privirea şi-o Ă®ntoarce acum Ă®n altă parte,
şi peste veacuri vede "Ă®n cer lucind departe"
Lumina adevărată din ziua Ă®ntrupării,
Hristos, Lumina lumii. E ziua-ncoronării!
Mulţimea-ncoronată, pe tron slăvitul Miel,
şi printre cei Ă®ncoronaţi se vede şi pe el.
El ia din nou condeiul şi mai departe scrie:
Domnu-mi va da cununa slăvită-atunci şi mie;
şi tuturor acelor ce i-au iubit venirea,
şi care-n focul luptei n-au părăsit slujirea.
Se-opreşte apoi bătrânul ostaş al lui Isus,
Priveşte-n jur şi cade din nou pe gânduri dus;
O iată, el e singur aici Ă®nlănţuit,
şi Dima? Dima nu e; s-a dus, l-a părăsit�
Pe drumurile Romei doi sfinţi treceau Ă®n noapte;
Cel mai bătrân Ă®n faţă, cel tânăr mai deoparte.
Localurile pline şi zarva lor cea mare,
Nu le vedea bătrânul şi nu le da ascultare.
Din când Ă®n când cel tânăr Ă®şi Ă®ntorcea
privirea,
şi mai trăgea cu urechea şi-astfel creştea iubirea,
De lucrurile lumii ce rămâneau departe,
Căci părăsiră Roma şi se-afundară-noapte.
Se duc spre catacombe, coboară sub pământ,
Aici veneau creştinii să-L laude pe Cel sfânt.
şi cel bătrân, el, Pavel, Ă®ncepe-o cuvântare:
"Nu vă uitaţi la lume, că toate-s trecătoare�."
Cel tânăr stă şi-ascultă, şi-n sine se-ndoieşte,
şi-a doua seară, Dima, din locul lui lipseşte.
"Priviţi" un sfânt vremelnic bătrânul Pavel spune,
E Dima care-a căzut din dragoste de lume.
De-ai fi ajuns tu, Dima, în lume mai bogat
Decât Cezarul Ă®nsuşi, şi tot te-ai Ă®nşelat.
---------------------------------------------------
Se poate că-ntr-o seară la Dima a venit,
Un călător să-i spună mesajul ce-a primit.
Vin tocmai de la Roma: Ă®ţi aminteşti tu oare,
Că ai lăsat acolo pe Pavel la-nchisoare?
De-odată gânduri negre pe Dima-l năpădesc;
Se-adună, vin, se scoală, şi Ă®l Ă®nvinuiesc.
O, vai nenorocitul, nemernicul de mine,
Sunt blestemat pe veci căci am adus ruşine,
Bătrânului apostol şi celor ce-au crezut
Că fi-va-n veci sfârşitul ca falnicu-nceput.
L-am părăsit pe Pavel, pe Salvatorul lui,
De-acum mă-aşteaptă mânia cerului.
O lume, ce-ai făcut din viaţa mea curată,
O lume, lume, lume..., ce soartă blestemată.
Mi-ai dat, luându-mi din viaţă Salvatorul,
O, mi-am vândut ca Iuda şi eu Ă®nvăţătorul;
De ce-am aplecat urechea la şoapta diavolească?
De ce-am lăsat ca pofta fiinţa să-mi robească?
Cununa scumpă-a vieţii eu nu voi mai avea,
şi iadul, iadul veşnic rămâne partea mea.
O, vai nefericitul: a mea e toată vina,
Aşa, iubiţii mei, se tânguieşte Dima.
O fraţi lăsaţi plăcerea, visările şi somnul,
Vegheaţi ca să rămâneţi alăturea de Domnul. |
