Cu frunze ruginii, multicolore,
Pădurile în toamnă se gătesc
Şi vântul cântă-n armonii minore
Tristeţea frunzelor ce-ngălbenesc.

Se coc pe dealuri strugurii în vie,
De-acum porumbul poate fi cules.
Adună omul, plin de bucurie,
Prune şi nuci şi mere pe ales.

Doar florile din câmp, tot mai puţine,
De-al toamnei vânt se scutură, se rup.
Grăbite zboară harnice albine
S-adune ultimul polen în stup.

Şi mulţumiţi adună în hambare
Rodul pe care-atât l-au aşteptat,
Parc-a uitat acuma fiecare
De truda grea cu care-a semănat.

Aşa cum au trudit toţi gospodarii
Cari, semănând, nădăjduiesc mereu,
Aşa au semănat şi misionarii
Cuvântul sfânt, trimişi de Dumnezeu.

Au aruncat sămânţa cu-ndrăzneală
Având în faţă multe-mpotriviri,
Dar n-au cedat, ştiind că e reală
Nădejdea vie-a marii mântuiri.

Lucrând de dimineaţa până seara
Prin arşiţă, prin frig, trudind din greu,
Cu bucurie îşi purtau povara
Chemând pe păcătoşi la Dumnzeu.

Iar roadele au început să vină,
Şi mulţi îşi ridicau ochii-n sus
Setoşi de adevăr şi de lumină
S-au împăcat cu Tatăl prin Isus.

Să mergeţi să vestiţi Cuvântul vieţii
Voi misionari, chiar dacă suferiţi,
Că în curând, în zorii dimineţii,
De Dumnezeu voi veţi fi răsplătiţi.