Coasta lui Adam

Când ai făcut femeia,Doamne,
Ţi-a trebuit un pic de os
Şi-n jurul lui,Divin Părinte,
Ai pus ce-n Rai e mai frumos,

Dar pentru o aşa minune,
Ai vrut ca osul cu pricina,
De la Adam săl iei, anume ,
Ca amândoi să fie una

Şi-atnci,cu multă'nţelepciune,
(Nimic nu faci întâmplător),
Tu ai gândit că ar fi bine,
Să nu iei os de le picior,

Că se putea cumva ca Eva,
(Prima femeie,cea dintâi)
Să-l ţină pe Adam,săracu'
ÃŽntreaga viaţă sub călcâi,

Iar de la cap,feri-ne-ar sfinţii,
Nu ai luat os, ca nu cumva,
Să'nceapă după ziua nunţii,
Pe bietu-Adam, a-l domina,

Aşa că,ai găsit că-i bine,
De la mijloc să-l iei, ca ea,
Egală cu Adam să fie,
Pe-acest Pământ, de-a pururea

Şi de sub braţ, să luăm aminte!
Ca ea să fie protejată,
De lângă inima-i fiebinte,
Pe veci,fiinţa adorată.

............................

Trecut-au ani...şi-a fost să fie,
Un înţelept şi el,tot om,
Ce-a demonstrat cu gălăgie,
Că noi,
Am fi,
Picaţi,
Din pom.

C'o fi aşa...doar Domnu' ştie,
Dar sunt Adami cu pumnul tare,
Care, cu multă bărbăţie,
ÃŽşi calcă Evele'n picioare...

O fi cumva, coincidenţă?
Simplu privind ce facem noi,
Apare această diferenţă:
ÃŽntre divin
Şi maimuţoi.

Valeriu Cercel