(Efeseni 6:10-12)

In urma cu cativa ani, citind ceva, am ajuns la urmatoarea afirmatie: "Un barbat nu-si uita niciodata prima iubita." Nu stiu daca acest lucru este sau nu adevarat. Presupun ca este adevarat. Banuiesc insa ca nici un predicator nu-si va uita vreodata prima sa predica. Eu imi aduc aminte de prima mea predica. Aveam 13 ani pe atunci si am ales drept text pasajul la care am ajuns acum in explicarea noastra verset cu verset a Epistolei catre Efeseni - acest pasaj care vorbeste despre razboiul pe care il are de purtat crestinul. Imi aduc aminte ca am folosit si mijloace vizuale la predica mea. Jucam fotbal (american, n.tr.) in acea vreme, astfel ca mi-am adus cu mine la amvon echipamentul. In felul acesta, cand am vorbit despre platosa neprihanirii, am aratat aparatorile mele pentru umar, cand am vorbit despre coiful mantuirii am aratat casca si asa mai departe. Imi aduc foarte bine aminte de acea predica. Aproape ca pot si acum sa o vizualizez in minte deoarece notitele predicii mele erau scrise pe spatele pieselor de echipament pe care le prezentam. In tot timpul scurs de atunci, aproape 35 de ani, am mai predicat o singura data din acest pasaj, in cadrul unor serii speciale de mesaje pe care le predicam seara. Cred ca acest fapt este unul nefericit, deoarece aproape ca sugereaza, in mod gresit, ca subiectul razboiului crestin, de care se ocupa aceste versete, este neimportant. De fapt, lucrurile stau exact invers.

Acest pasaj este punctul culminant al epistolei lui Pavel. Acesta incepe, va aduceti aminte, vorbind in capitolul intai despre planul de mantuire al lui Dumnezeu, plan care-si are originea in trecutul vesnic. A aratat cum Dumnezeu, ducandu-si la indeplinire scopurile, si-a desfasurat planul in venirea lui Isus Hristos si in alegerea unui nou popor care sa fie al Lui. Si nu s-a oprit aici, ci a mers mai departe, asa cum am vazut, vorbind despre ce inseamna aceste lucruri in termenii unor relatii inter-umane stranse. Iar acum, in incheiere, vorbeste despre razboiul care va caracteriza viata noastra crestina pana la sfarsit. Cu siguranta apostolul Pavel a considerat acest lucru foarte important deoarece, daca as putea rezuma foarte scurt, el spune ca razboiul crestinului este o realitate iar noi vom putea iesi victoriosi din acest conflict spiritual numai in masura in care vom uza de armura pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispozitie si numai daca vom purta aceasta batalie prin puterea Lui.
Exista printre noi un soi de crestinism care nu considera important acest lucru si aceasta din mai multe motive. Exista un soi de crestinism care priveste la crestin, nu atat de mult ca fiind implicat intr-un conflict, ci ca unul care a iesit din mijlocul luptei. Este un gen de filozofie care priveste credinta crestina ca fiind solutia tuturor problemelor noastre. Daca ai vreo problema, vino la Isus. Isus va rezolva problemele tale. Esti descurajat? Isus te va face fericit. Esti deprimat? Isus te va ridica. Bineinteles, exista o parte de adevar in toate aceste raspunsuri. Insa, uneori, acest adevar este prezentat intr-un mod atat de simplist incat unii ar putea crede ca a deveni crestin inseamna pur si simplu sa pornesti pe o cale usoara si placuta. Sau sa pornesti intr-o calatorie pe niste mari linistite si placute. Pavel spune insa ca viata crestina este, de fapt, un razboi.

Mai este un gen de teologie a vietii crestine ce are anumite implicatii, chiar daca nu cele intentionate. Ma gandesc aici la studiul Epistolei catre Efeseni al invatatorului si predicatorului chinez Watchman Nee. Watchman Nee a scris un scurt studiu al Epistolei catre Efeseni, intitulat "Sit, Walk, Stand" [Stai, Mergi, Ridica-te, n.tr.]. Acest studiu este atat prezentarea succinta a Epistolei catre Efeseni, asa cum il prezinta Nee, cat si o teologie a vietii crestine. Nee sustine ca in primele capitole ale epistolei ni se prezinta ce a facut Isus Hristos. Ducandu-si la indeplinire lucrarea, El S-a asezat in locurile ceresti. Pozitia teologica a lui Nee este aceea ca viata crestina incepe prin a ne aseza impreuna cu Isus Hristos. Adica a profita de ceea ce El a realizat deja pentru noi si a ne odihni in El. A doua parte a epistolei s-ar ocupa de umblare, anume de trairea vietii crestine. Si acesta este un lucru care ni se cere sa-l facem. Apoi Nee ajunge la sfarsit, la problema razboiului pe care il au de purtat crestinii, sustinand cu tarie ca nu este vorba despre un razboi ofensiv din partea noastra, ci mai degraba, asa cum il numeste el, de unul defensiv. Cu alte cuvinte, spune el, victoria a fost deja repurtata de Isus Hristos iar datoria noastra nu este aceea de a repurta o alta victorie, ci de a sta deasupra a ceea ce Isus Hristos a cucerit deja. Apoi el sustine, pe buna dreptate, ca in aceasta sectiune cuvantul "a sta" apare in patru locuri distincte.

Exista un alt mod de a intelege aceasta idee, cunoscut probabil mai bine prin sloganul: "Nu-ti fa griji; lasa-L pe Dumnezeu!". Acest slogan vrea sa spuna ca, singuri, noi nu vom realiza nimic in viata crestina. Ceea ce trebuie sa invatam este sa renuntam la a face lucrurile prin propria noastra putere si sa stam deoparte, lasandu-L pe Dumnezeu sa faca aceste lucruri. Exista o mare doza de adevar aici iar daca ar fi corect inteles ar putea fi un lucru pe care ar trebui sa-l invatam cu totii. Din nefericire insa aceasta afirmatie sugereaza in mod inevitabil, probabil doar datorita faptului ca suntem atat de lenesi in natura noastra, ca in viata crestina nu este nimic de facut. La urma urmelor, Isus a castigat bataliile. Dumnezeu este acela care trebuie sa dea victoria. Ei bine, atunci sa-L lasam pe El sa lupte. Noi ne vom aseza, ne vom impreuna bratele, vom privi la lucrarea Sa iar cand El o va implini, Il vom lauda pe Dumnezeu, Ii vom da toata gloria fara a mai fi nevoie sa luptam.
Nu asta vrea Pavel sa spuna. Este adevarat ca Pavel foloseste de patru ori cuvantul "a sta". "Impotriviti-va" este, de fapt, ideea lui. Atunci cand descrie armura crestinului el nu descrie numai armele care sunt folosite in scopul apararii (coiful, platosa si scutul), ci si pe cele de atac, cum este sabia Duhului, anume Cuvantul lui Dumnezeu. Indiferent daca este un razboi ofensiv sau unul defensiv, el este, totusi, un razboi. Stiu ca unii dintre voi au luptat, fara indoiala, pe front. Daca este asa, sunt sigur ca ati putea confirma faptul ca din punctul de vedere al soldatului cuprins de neliniste nu conteaza deloc daca el este cel ce ataca teritoriul inamic sau daca inamicul este cel care ii ataca teritoriul. Oricum trebuie sa te lupti cu inamicul. Acesta este lucrul pe care, spune Pavel, trebuie sa-l facem. Trebuie sa ne luptam daca dorim sa castigam pentru Isus Hristos.

Cred ca Pavel echilibreaza perfect lucrurile chiar de la inceputul pasajului. Am sa va atrag atentia in special asupra celor doua porunci pe care le gasim in versetele 10 si 11. Prima porunca: "Intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui." A doua porunca: "Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului." Pasajul pe care il studiem si combinarea celor doua porunci ne spun ca suntem complet neajutorati in lupta. Dumnezeu este Acela care trebuie sa castige batalia. Insa Dumnezeu o castiga prin noi, in masura in care ne imbracam cu armura si ne angajam in lupta pe care el o pune inaintea poporului Sau. Acesta este lucrul pe care il spune Pavel. El spune ca trebuie sa privim lumea aceasta ca pe un camp de lupta, asa cum putem sa si observam. Ceea ce putem observa este ca anumiti indivizi isi exercita puterea asupra altora iar anumite forte isi exercita puterea asupra altora si asa mai departe. El mai spune ca trebuie sa observam si sa recunoastem, crestini fiind, dincolo de aceste lucruri, ca adevarata lupta care se da nu este cea vizibila, de natura fizica, ci acea lupta spirituala care se afla in spatele ei. O lupta pe care el o descrie ca fiind, nu impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac si impotriva duhurilor rautatii care se afla in locurile ceresti.

Asa cum spuneam, lumea nu intelege aceste lucruri. Lumea aceasta in care traim este una seculara si materialista. Secular inseamna dependent de epoca. Prin urmare, o lume seculara este una care nu vede dincolo de epoca in care traieste. Pentru lumea seculara nu exista ideea de eternitate prin prisma careia sa fie judecate lucrurile. Lumea materialista este una care, filozofic vorbind, priveste realitatea ca fiind singurul lucru pe care il putem vedea, atinge si masura. Aceasta lume nu vede sau nu recunoaste ca exista asemenea lucruri cum ar fi fortele spirituale. Si, desigur, acesta este motivul pentru care lumea nu ia in serios ideea existentei diavolului. Este adevarat ca lumea se gandeste la Dumnezeu intr-un anume sens, cu o anume consideratie - probabil datorita traditiilor religioase. Dumnezeu merita putina consideratie. Cel putin in cuvinte. Cat il priveste pe diavol, fii serios! Vrei sa-mi spui ca tu mai crezi in diavol? Acel omulet in indispensabili rosii, cu o coada bifurcata si cu coarne care incearca tot timpul sa le aduca necazuri oamenilor? Haide, fii serios! Dumnezeu, poate, dar ideea de diavol este complet absurda, deoarece lumea nu-l poate vedea pe diavol. Cu toate acestea, asa cum ne invata Biblia, exista diavol si acesta este un inamic puternic. Petru a spus ca este ca un leu racnind care da tarcoale, cautand pe cine sa inghita.

Astfel, primul lucru pe care trebuie sa-l invatam atunci cand ne apropiem de un pasaj ca acesta este ca exista un asemenea inamic. Iar datoria noastra este sa ne unim mainile si bratele intr-o coalitie impotriva lui. Gasesc interesant faptul ca atunci cand Pavel vorbeste despre acest razboi el foloseste cuvantul "impotriva" de patru ori. Observati: "Noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti." Cred ca va dati seama ca din punctul de vedere al ortografiei actuale nu este scris corect. Daca un editor modern ar corecta acest pasaj ar elimina cel putin trei dintre repetitii - si probabil multe dintre celelalte asa numite redundante. Un editor modern ar spune: "Noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor ...", apoi fara nici un alt impotriva... "impotriva capeteniilor, autoritatilor, stapanitorilor intunericului acestui veac si a duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti." Este doar mai usor de scris.
Totusi, cred ca Pavel a stiut clar ce face atunci cand a repetat acest cuvant de atatea ori. Iar ceea ce cred ca este si mai important este ca Duhul Sfant care a inspirat epistola lui a avut un scop precis prin aceasta repetare. Este un mod de a sublinia faptul ca - daca pot spune asa - in viata de crestin noi trebuie sa facem fata unei puternice opozitii. Noi nu suntem chemati la o viata care va fi usoara, ci suntem chemati la un razboi iar acest razboi este impotriva acestor forte. Nu-i asa ca printr-o astfel de repetitie ideea capata importanta? Impotriva capeteniilor. Impotriva autoritatilor. Impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac si a duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.

Cum ar trebui sa intelegem aceste patru substantive: capetenii, domnii, stapanitori si duhuri. Sunt unii care se uita la aceste cuvinte, spunand ca s-ar referi la diferite ranguri de forte demonice. Argumentul ar fi acesta: pe treapta cea mai de jos avem duhurile rautatii. Acestia ar fi niste simpli demoni. Deasupra acestor duhuri ale rautatii se afla stapanitorii. Stapanitorii sunt guvernati de domnii (engl. autoritati) iar autoritatile sunt guvernate de capetenii, deasupra tuturor acestora aflandu-se, probabil, diavolul. Sau poti sa o iei in sens invers: capeteniile pe treapta de jos, apoi domniile (engl. autoritatile), apoi stapanitorii, apoi duhurile rautatii din locurile ceresti.
Nu cred ca la asta se refera Pavel aici. Este posibil sa existe ranguri intre puterile demonice insa nu cred ca despre asta vorbeste Pavel aici. Pavel ia acesti termeni in mod colectiv, sa spunem asa, pentru a spune ca noi trebuie sa facem fata fortelor spirituale. Iar daca ar fi sa analizez fiecare substantiv in termenii a ceea ce a vrut sa spuna cu adevarat prin fiecare dintre ele as sugera ca Pavel se refera aici la modul in care diavolul opereaza, mai degraba decat la anumiti demoni sau anumite structuri ierarhice demonice. Priviti lucrurile in felul acesta!

Mai intai, problema conducerii (cu referire la capetenii, n.tr.). Ce implica conducerea? Conducerea implica un teritoriu. Daca vorbim despre conducerea pamanteasca, vorbim despre regate pamantesti. Cel care conduce in Anglia guverneaza teritoriul englez. Cel care conduce in Franta guverneaza teritoriul francez. Cel care guverneaza in Statele Unite guverneaza teritoriul american. Si asa mai departe. Cred ca la asta se refera aici. Si in mod inevitabil asa si este, deoarece Pavel ii are in vedere pe demoni iar demonii nu sunt ca Dumnezeu, care este omniprezent (adica Dumnezeu este prezent in orice loc in orice timp). Demonii sunt limitati, ei nu sunt omniprezenti. Ei trebuie sa fie intr-un singur loc intr-un anume timp. Prin urmare, daca demonii conduc intr-adevar destinele omenirii, acest lucru trebuie sa fie pe teritorii sau pe regiuni, lucru pe care Pavel il are, probabil, in minte. Chiar stim - deoarece exista zone pe glob, zone geografice ale lumii in care cei rai conduc cu mana de fier - ca activitatea demonica este foarte evidenta. Si sunt alte zone pe glob unde, mai ales datorita impactului Evangheliei lui Isus Hristos, acea conducere a fost zdrobita iar evidenta interventiei demonice directe este mult mai slaba. Astfel, parerea mea este ca aceasta este ideea pe care o implica cuvantul "conducere."

Ce implica autoritatea? Autoritatea este diferita fata de conducere. Conducerea implica teritoriu - control efectiv. Autoritatea are de-a face cu influenta morala sau cu puterea si forta exercitata de valorile morale. Sa va dau un exemplu. Maica Tereza nu este o persoana care conduce vreun teritoriu. Nu este bogata. Nu are un imperiu. Cu toate acestea ea este o forta morala extrem de puternica. Ea are autoritate, desi nu conduce. Atunci cand aplicam aceasta idee in razboiul spiritual, ceea ce ne preocupa cu adevarat sunt valorile - valorile culturii noastre. Iar ceea ce trebuie sa recunoastem, crestini fiind, este ca atunci cand vorbim despre razboiul spiritual noi vorbim de fapt despre razboiul impotriva valorilor culturii seculare si materialiste. Filozofia iubirii de sine. Filozofia placerii. Filozofia materialista. Si multe alte lucruri. Aceste lucruri se afla intr-un contrast izbitor cu Crestinismul. Nu este realitate. Nu este adevar. Iar misiunea noastra, ca soldati crestini, este sa ne impotrivim.

Stapanitorii intunericului acestei lumi. Stapanirea implica control. Control asupra celorlalti. Cand ma gandesc la control, ma gandesc la genul de control care este exercitat in cultura noastra de catre mass-media. Ziarele, revistele, televiziunea si alte asemenea lucruri exercita un control extrem de puternic. Batalia se da in aceasta zona. Insa, observati, nu doar impotriva celor care controleaza mass-media ci, asa cum vorbeste Pavel aici, impotriva acelor forte spirituale care se afla in spatele chiar si a celor ce exercita un asemenea puternic control in tara noastra.

Cand Pavel ajunge la ultima categorie - duhurile rautatii din locurile ceresti - este evident, ca el nu vorbeste doar de oameni rai, ca si cum ar vorbi despre Adolf Hitler, de exemplu, care a fost un stapanitor al intunericului acestei lumi. El vorbeste despre duhurile rautatii care sunt in locurile ceresti. Mai mult, este perfect evident ca el vorbeste despre duhurile rautatii deoarece aceasta este expresia pe care o foloseste. Nu ca nu ar putea exista o forta spirituala buna. De fapt, chiar exista. Aceasta este forta exercitata de Dumnezeul Atotputernic. Iar ceea ce spune Pavel aici este ca trebuie sa stam in puterea acestui Dumnezeu, impotrivindu-ne puterii duhurilor rautatii. El spune ca influenta acestor forte demonice in lume este una negativa si trebuie recunoscuta ca atare. Ea nu va aparea ca fiind o influenta negativa. Diavolul nu va umbla peste tot spunand: "Sunt un tip rau si te voi duce cu mine in iad", cu toate ca noi glumim pe seama acestor lucruri. Diavolul spune: "Uite, aceasta este calea corecta. Aceasta este cararea placerii. Aici vei primi iluminare. Nu urma acel mod de gandire vechi, ignorant si superstitios pe care crestinii l-au urmat secole la rand. Umbla pe cararea iluminata." Insa iluminarea promisa de diavol este, de fapt, intuneric spiritual iar cei care il urmeaza se afunda din ce in ce mai mult in intuneric si in moarte spirituala. Trebuie sa luptam impotriva acestei influente. Asta vrea sa spuna Pavel. Trebuie sa luptam nu prin puterea noastra, ci prin puterea lui Dumnezeu.

Cautand sa intelegem acest lucru - si il vom studia mai in detaliu - vom analiza fiecare element. Insa as vrea sa observati - si sunt sigur ca deja ati observat - ca de la inceput chiar, atunci cand vorbim despre armura pe care trebuie s-o foloseasca crestinii in aceasta lupta, fiecare element ne indreapta privirile inspre Isus Hristos. Cunoasteti cum a asezat Martin Luther acest adevar in versurile acelui imn extraordinar din perioada Reformei, in strofa a doua:

In puterea noastra increzatori,
pierduta ne-ar fi fost lupta,
de partea noastra de n-ar fi fost dreptul om,
omul ales de Insusi Dumnezeu.
Nu-ntrebi cine-ar putea fi-Acesta?
Hristos Isus, El este Acesta;
Domnul Ostirilor pe nume,
din veac in veac acelasi,
El trebuie sa castige lupta.

(Did we in our own strength confide,
our striving would be losing,
were not the right man on our side,
the man of God's own choosing.
Dost ask who that may be?
Christ Jesus, it is he;
Lord Sabbaoth, his name,
from age to age the same,
and he must win the battle.)

Uita-te la componentele armurii si intreaba-te de unde le poti obtine. Cingatoarea adevarului. Avem nevoie de adevar? Sigur ca da. Unde-l putem gasi? Il gasim in Isus Hristos, care a spus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine." Platosa neprihanirii. Avem nevoie de neprihanire? Sigur ca avem nevoie de neprihanire. Unde o gasim? O gasim in Isus Hristos, care este facut pentru noi neprihanire, intelepciune si rascumparare. Evanghelia pacii. Unde o gasim? O gasim in Isus Hristos, deoarece Evanghelia aceasta este Evanghelia Lui. Credinta. Unde o gasim? Avem nevoie de ea. O gasim in Isus Hristos. Este credinta in El. Coiful mantuirii. Avem nevoie de un coif? Sigur ca avem. Unde-l putem gasi? In Isus Hristos, deoarece El este facut pentru noi mantuire. Chiar si rugaciunea, cu care Pavel incheie, este ceva care este facut posibil pentru noi de catre Isus Hristos care ne-a deschis usa de intrare in prezenta lui Dumnezeu. Atata timp cat traim, tu si eu, suntem angajati intr-un razboi spiritual. Vom fi victoriosi numai in masura in care folosim armura lui Dumnezeu si purtam lupta in puterea Lui.

Sa ne rugam. Tata, te rugam sa binecuvantezi aceste studii, pe care le incepem acum, pentru inimile si mintile noastre. Te rugam sa ne inveti ce avem nevoie sa stim cu privire la razboiul spiritual. Invata-ne sa nu fim intimidati si infricosati de dusmanul nostru, ci sa ne intoarcem inspre Isus Hristos, singurul in care poate fi gasita puterea de care avem nevoie pentru lupta. Ajuta-ne sa crestem prin aceste studii. Ajuta-ne sa crestem chiar in aceste lucruri pe care le-a mentionat Pavel: in adevar, in neprihanire, in credinta si in cunoasterea Evangheliei. Si mai presus de toate, invata-ne cum sa folosim sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu, pentru a putea promova cauza Ta si Imparatia Ta, in parte, prin noi, in masura in care suntem gasiti credinciosi. In numele lui Isus. Amin.