(Efeseni 6:5-9)

Cu cativa ani in urma, Chirurgul General al Statelor Unite, Dr. C. Everett Koop, a facut un apel catre medicii crestini din Anglia. El le-a vorbit colegilor sai medici crestini la Bournemouth iar tema apelului pe care l-a facut a fost sub forma unei intrebari. Tema era urmatoarea: "Medicina crestina: un compromis cu mediocritatea?" Intrebarea pe care a pus-o, detaliind-o in apel, a fost daca medicii crestini sunt mai nepriceputi din pricina relatiei lor cu Isus Hristos sau daca nu cumva angajamentul lor fata de Hristos trebuie sa fie, de fapt, un angajament catre cel mai inalt standard posibil pe care-l pot atinge ca medici. Ideea apelului sau era sa-i incurajeze pe medici sa atinga cel mai inalt standard in munca lor.
Aceasta preocupare exprimata de Chirurgul General in urma cu multi ani este aceeasi cu preocuparea pe care o avea apostolul Pavel in minte atunci cand a scris, in capitolul sase din Efeseni, despre indatoririle robilor (sclavilor) si cele ale stapanilor. Este important sa avem o perspectiva corecta asupra a ceea ce vorbeste Pavel. De obicei nu intelegem despre ce vorbeste el aici, in afara de cazul in care ne dam seama ca el vorbeste despre munca si despre obligatia crestinului de a fi harnic, si in afara de cazul in care nu punem paragrafului intrebari gresite. Daca intrebam, de exemplu, daca este legitima sau ilegitima sclavia, atunci ne indepartam de subiect. Sclavia a fost un lucru ingrozitor ce a caracterizat antichitatea, precum si alte perioade ale istoriei. Cei care studiaza acest fenomen estimeaza ca in timpul in care apostolul Pavel scrie aceste cuvinte, in Imperiul Roman existau aproximativ 60 de milioane de sclavi, adica aproape jumatate dintre locuitorii imperiului erau sclavii celeilalte jumatati. Uneori, pozitia sclavului putea fi una foarte buna. Putea avea un stapan bun. Insa cel mai adesea conditia sclavului era ingrozitoare. Stapanul avea putere absoluta asupra sclavului. Barclay, scriind despre aceste lucruri, spunea ca cel mai ingrozitor lucru pentru un sclav era acela ca era la voia absoluta a stapanului sau. Daca-l supara pe stapan, acesta putea sa-l arunce in inchisoare, sa-l bata, sa-l mutileze si chiar sa-l ucida, ceea ce s-a intamplat uneori. In timp insa, sub impactul treptat al Crestinismului in lumea romana, lucrurile s-au schimbat mult. In cele din urma, cred eu, prin impactul crestinismului sclavia a fost abolita.

Dar, asa cum spuneam, nu aceasta este principala preocupare pe care o avea Pavel in minte atunci cand a scris aceste cuvinte. Si mai este ceva. Spun lucrul acesta deoarece in a doua jumatate a capitolului 5 din Efeseni si in prima jumatate a capitolului 6 avem trei exemple de supunere care ne duc inapoi la afirmatia centrala, cea din Efeseni 5:21: "Supuneti-va unii altora in frica lui Hristos." Dezvoltand aceasta idee, apostolul Pavel vorbeste despre supunerea sotiilor fata de sotii lor, despre supunerea copiilor fata de parintii lor si, in cele din urma, despre supunerea robilor fata de stapanii lor. Simplul fapt ca exemplele apar in ordinea aceasta ne face sa ne intrebam daca nu cumva Pavel vrea sa spuna ca sclavia este o institutie la fel de permanenta si de valida cum este casnicia, de exemplu, cu relatiile pe care le implica sau familia, cu relatiile pe care le implica. Insa daca privim lucrurile dintr-o alta perspectiva, cea contemporana, este clar ca sclavia trebuie abolita. Inseamna oare, ca o consecinta a acestui fapt, ca si relatiile implicate in celelalte exemple de supunere ar trebui abolite? Ar trebui sa renuntam la institutia familiei? Ar trebui sa renuntam la institutia casatoriei? Sau dati-mi voie sa o pun intr-un limbaj mai convingator. Abordand problema din acest punct de vedere, ce le putem raspunde criticilor care-l condamna pe Pavel pentru ca in acest pasaj, desi a avut prilejul sa condamne sclavia, el nu face lucrul acesta?

Dati-mi voie sa sugerez cateva lucruri inainte de a privi la instructiunile specifice legate de munca si de relatiile din cadrul muncii. Inainte de toate este adevarat ca Pavel nu condamna sclavia in aceste versete. Insa este foarte important sa observam ca el nici nu o trece cu vederea. Spun ca este important sa observam acest lucru si este important sa observam ca acest lucru este unul semnificativ deoarece Pavel aseaza aceste versete separat fata de exemplele pe care le-a dat inainte. Atunci cand Pavel vorbeste despre casatorie, asa cum o face la sfarsitul capitolului 5 din Efeseni, el vorbeste despre aceste relatii cu referire la relatia dintre Isus Hristos si Biserica Sa, relatie care exista in mintea lui Dumnezeu chiar inainte de crearea lumii. Altfel spus, aceste relatii sunt fundamentate pe niste adevaruri eterne. Casatoria este o ilustrare si o manifestare a acestei marete, apriorice si eterne relatii. Sau, atunci cand el vorbeste despre copii si despre atitudinea lor fata de parinti, el fundamenteaza aceasta mai intai, asa cum am vazut, pe o lege naturala. El spune: "Este drept." Apoi, in al doilea rand, o fundamenteaza pe religia revelata deoarece, spune el, "Aceasta este cea dintai porunca urmata de o promisiune." Nu acelasi lucru il face atunci cand se refera la sclavi si stapani. El nu condamna, dar nici nu aproba aceste relatii. Nimic din acest pasaj nu poate fi vazut ca o validare a sclaviei.
In al doilea rand, cand Pavel scrie aici despre robi si stapani, este perfect evident ca modul lui de abordare transforma total institutia sclaviei, chiar daca el nu vorbeste explicit si nu cere abolirea ei. De observat aici contrastul dintre ceea ce spune Pavel si conceptiile ce existau in antichitate. Aristotel, probabil cea mai ascutita minte a lumii grecesti, spunea ca intre un stapan si un sclav nu trebuie sa existe prietenie deoarece, spunea el, stapanul si sclavul nu au nimic in comun. Un sclav este o unealta vie, la fel cum o unealta este un sclav fara viata. Cuvintele pe care Pavel le adreseaza robilor sunt total diferite. Pavel vorbeste despre ei, in versetul 5, ca despre robii lui Hristos, a caror dorinta trebuie sa fie aceea de a castiga bunavointa lui Hristos, in primul rand, ca slujitori ai Lui, si de a face, in primul rand, voia lui Dumnezeu. Apoi, cand incepe sa le vorbeasca stapanilor, in acelasi limbaj, el le spune: "Stapanilor, tratati-va robii in acelasi fel." Acesta este un mod de a spune ca robul, nu mai putin decat stapanul, este facut dupa chipul lui Dumnezeu. Iar pentru ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu el are marea onoare, marea demnitate si oportunitate de a sluji, nu numai in viata aceasta, ci de a sluji in viata aceasta intr-un fel prin care poate culege roade pentru intreaga eternitate. Nu poti sa incepi sa meditezi la aceste randuri fara sa realizezi ca aici ai de-a face cu o profunda transformare de mentalitate.
Apoi, in al treilea rand, transformarea institutiei sclaviei, pe care Pavel o introduce prin acesti termeni este chiar ceea ce a dus in cele din urma la distrugerea ei. Crestinismul a adus o noua teologie - o noua perspectiva asupra a cine este Dumnezeu iar pentru ca avea o noua perspectiva a cine este Dumnezeu, avea, de asemenea, o noua perspectiva asupra omului, care era creat dupa chipul lui Dumnezeu. Teologia influenta filozofia. Filozofia influenta etica. Etica influenta modul in care erau tratati oamenii. Iar drept rezultat, si in felul acesta, institutia sclaviei a fost mai intai transformata si abia apoi abolita.

Daca pot spune asa, aceste principii continua sa influenteze domeniul muncii din ziua de astazi. Pun accentul pe aceasta problema a continuitatii influentei asupra domeniului muncii deoarece acesta este, in opinia mea, raspunsul final adus criticii care spune: "Crestinismul avea o istorie de sute de ani; de ce nu s-a ridicat mai devreme impotriva sclaviei si a altor rele sociale?". Replica mea la acest gen de critica este: "De ce astazi nu traiti dupa aceste principii?" Este adevarat ca astazi nu mai avem sclavie si este adevarat ca astazi nu poti, cel putin in majoritatea regiunilor lumii, sa ucizi un angajat doar pentru ca el nu face ceea ce tu doresti sa faca. Insa muncitorii sunt inca brutalizati intr-un fel sau altul; sunt inca amenintati; sunt inca insultati; sunt inca injositi. De ce nu schimbati acest lucru astazi? Ideea unui asemenea pasaj nu este de ce oamenii dintr-o anume epoca nu au facut ceea ce noi credem ca ar fi trebuit sa faca, ci de ce noi nu facem astazi ceea ce Dumnezeu doreste sa facem? De aceea, atunci cand vorbim despre aceste lucruri noi putem vorbi despre ele ca despre un ghid in relatia dintre patroni si angajati. Nu sa trecem cu vederea problema sclaviei, ci sa aplicam aceste principii situatiei noastre prezente, asa cum trebuie sa facem daca suntem urmasi ai lui Isus Hristos.

Prin urmare, folosesc aceasta abordare a problemei si pun urmatoarea intrebare: "Ce le datoreaza angajatii, inaintea de toate, patronilor?" Pasajul sugereaza o serie de lucruri. Inainte de toate, ascultare. Noua nu ne place acest cuvant, "ascultare". Acesta este cuvantul pe care Pavel il foloseste in versetul intai, cu privire la copii. Primul lucru pe care copiii il datoreaza parintilor este ascultarea. Acum el ajunge la robi, spunand ca acestia sunt datori cu ascultare. Cu buna stiinta, sunt sigur, spune acest lucru, deoarece ideea lui este aceea ca, in termenii muncii care trebuie prestata, si nu in functie de varsta, de pricepere sau in functie de orice altceva, ci in termenii muncii ce trebuie prestata, angajatii se afla in aceeasi relatie fata de patroni in care se afla copiii fata de parinti. Adica patronul este acela care hotaraste ce trebuie facut si, in cele mai multe cazuri, cum trebuie facut. Iar datoria angajatilor este aceea de a duce la indeplinire sarcinile. Aceasta nu inseamna ca datoria angajatilor de a-i asculta pe patroni este absoluta, mai ales in ceea ce-i priveste pe crestini. Acest lucru este valabil in ceea ce priveste si celelalte relatii. Copiii nu sunt datori sa asculte in mod absolut de parinti. Sotiile nu sunt datoare sa se supuna in mod absolut conducerii sotilor. Daca sotii, parintii sau stapanii conduc intr-un mod care este contrar invataturii clare a Cuvantului lui Dumnezeu, mai precis daca poruncesc ceva ce este ilegal sau imoral, sotia, copilul, sclavul, slujitorul, angajatul au obligatia sa nu se supuna. Insa nu trebuie sa generalizam lucrurile. Pe de alta parte, nu inseamna ca un angajat, in special in contextul de azi al prestarii muncii, nu poate sa exprime anumite sugestii asupra modului in care ar trebui facut un anumit lucru - mai ales daca patronul sau seful este dispus sa asculte, ci inseamna ca, in cele din urma, patronul este cel care hotaraste cum se va face un anumit lucru.

In al doilea rand, acest pasaj vorbeste despre reverenta. Iar termenul specific este reverenta sau teama. Trebuie sa intelegem ca adevaratul respect nu inseamna a respecta ceea ce merita respectat. Nu se refera la teama in sensul lasitatii, a te pleca plin de teama inaintea unei persoane care are o autoritate absoluta, desi acesta era cazul in lumea romana in relatiile dintre stapani si sclavi. Ajungem sa intelegem in mod corect ceea ce inseamna reverenta si teama realizand ca acesti termeni sunt folositi cu referire la relatia dintre un crestin si Dumnezeu. Noi trebuie sa ne plecam inaintea lui Dumnezeu in reverenta si teama. Adica o reverenta si o teama cuvenita. Ideea este ca, intr-un anume sens, aceeasi atitudine trebuie avuta fata de cel care este pus peste noi la locul de munca. Stiu ca acest lucru este cel mai adesea dificil, in special atunci cand sefii sunt arbitrari sau foarte, foarte neintelepti. Un slujitor, un angajat gaseste un ajutor la acest punct intelegand ca, in ultima instanta, serviciul pe care il face ii este facut nu sefului sau companiei, ci Domnului. Acest adevar este cheia spre intelegerea pasajului, deoarece atunci cand il citesti vei descoperi ca in repetate randuri, aici, sclavii sunt indrumati inspre Dumnezeu ca adevaratul lor stapan.

"Robilor, ascultati de stapanii vostri pamantesti, cu frica si cutremur, in curatie de inima, ca de Hristos. Slujiti-le nu numai cand sunteti sub ochii lor, ca si cum ati vrea sa placeti oamenilor, ci ca niste robi ai lui Hristos, care fac din inima voia lui Dumnezeu. Slujiti-le cu bucurie, ca Domnului si nu ca oamenilor."

Aceasta perspectiva cu siguranta poate da sens chiar si celor mai dificile situatii. Al treilea lucru este curatia de inima.

"Si cu curatie de inima, spune Pavel, ca si cum ati asculta de Hristos."

Cuvantul inseamna generos, darnic, precum si curat. Astfel, ceea ce ni se spune este ca serviciul pe care angajatul il presteaza trebuie sa fie din toata inima si aceasta deoarece el se avanta in slujba respectiva si doreste s-o realizeze intr-un mod care-l onoreaza pe Hristos. Ne este greu sa gasim cuvantul prin care putem rezuma urmatoarea idee pe care Pavel o lanseaza in versetul 6, unde spune: "Slujiti-le nu numai cand sunteti sub ochii lor, ca si cum ati vrea sa placeti oamenilor, ci ca niste robi ai lui Hristos, care fac din inima voia lui Dumnezeu." Cred insa ca as numi acest lucru "loialitate". Ceea ce are el in minte aici este un lucru pe care fiecare dintre noi il observam. Sclavul lucra din greu atunci cand supraveghetorul era de fata insa imediat ce acesta isi intorcea spatele sclavul devenea lenes. Sa ne gandim la o secretara, care atunci cand directorul este pe palier, bate la masina de scris cu multa ravna, petrecandu-si insa restul timpului, atunci cand directorul n-o poate auzi sau vedea, discutand. Sau la tanarul director care lucreaza din greu atata timp cat seful lui este prin preajma. El este tot timpul in oras sa ia pranzul atunci cand seful se afla plecat in vreo calatorie.
Despre asta vorbeste Pavel. El spune ca nu trebuie sa existe situatii de genul acesta. Trebuie sa existe o dedicare din toata inima fata de slujba, de aceea am folosit cuvantul "loialitate". Este vorba despre loialitate fata de sef. Este o loialitate fata de companie. Este o loialitate fata de munca pe care trebuie s-o prestezi.

Ultima expresie este "din toata inima", in versetul 7. Noua Versiune Internationala (o versiune in limba engleza a Bibliei - NIV, n.tr.) traduce "din toata inima". (Cornilescu traduce: "cu bucurie", n.tr.). Versiunea Autorizata (o versiune in limba engleza a Bibliei - AV, n.tr.) foloseste cuvantul "bunavointa". Bunavointa - rezuma toti termenii despre care am vorbit inainte. In felul acesta trebuie sa slujeasca un angajat. Mai este un punct care merita observat aici inainte de a ajunge la versetul 9, care vorbeste despre responsabilitatea angajatorului. Este vorba despre recompense, in versetul 8.

"Slujiti-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu ca oamenilor, caci stiti ca fiecare, fie rob, fie slobod, va primi rasplata de la Domnul, dupa binele pe care-l va fi facut."

Pavel vorbeste, desigur, despre recompense din partea lui Dumnezeu, deoarece in lumea antica era cu totul neobisnuit ca un sclav sa primeasca vreo recompensa din partea celor de pe pamant. Pavel trebuie sa fi vorbit despre recompense ceresti. Insa este interesant ca el introduce aceasta idee ca o motivatie si nu pare deloc stanjenit ca vorbeste despre recompense meritate pentru munca depusa. Cred ca daca aplicam acest lucru in domeniul muncii, el sugereaza (eu vreau sa sugerez acest lucru subtil) faptul ca un sistem economic care ofera unui angajat o plata corespunzatoare muncii depuse este unul mai sanatos decat cel care nu face acest lucru. Daca as putea sa pun aceasta idee in termenii capitalismului sau ai comunismului as spune, de fapt cred ca asa este corect sa spunem, ca mai aproape de ceea ce ar face Domnul este capitalismul decat comunismul. Acest lucru nu este totuna cu a spune - si vreau sa spun aceasta foarte clar - nu este totuna cu a spune ca Biblia aproba capitalismul sau comunismul sau ca ea nu aproba nici unul dintre aceste sisteme. Noi nu suntem aici pentru a justifica un anume sistem economic, sa-l botezam in Numele lui Isus Hristos. Imparatia noastra este imparatia Domnului nostru si a Hristosului Sau. Toate sistemele lumii trebuie sa se supuna acestei domnii. Ceea ce vrem sa spunem este ca atunci cand ne apropiem de aceste lucruri intr-un mod pragmatic ne dam seama ca este mai corect si mai aproape de modul de lucru al lui Dumnezeu sa le permitem celor care muncesc sa se bucure de rasplata. De aici rezulta, cred eu, ca acele sisteme care se dezvolta astazi, in care angajatii au posibilitatea de a fi actionari, sunt niste sisteme eficiente, care ar trebui - si cred ca fac lucrul acesta - sa incurajeze calitatea muncii si sa sporeasca importanta individului care presteaza munca in cadrul companiei.

Acum, ajungem la final. Iar finalul se ocupa de stapani.

"Si voi, stapanilor, purtati-va la fel cu ei; feriti-va de amenintari, ca unii care stiti ca Stapanul lor si al vostru este in cer si ca inaintea Lui nu se are in vedere fata omului."

Cuvintele lui Pavel catre stapani sunt mai putine decat cele catre robi. Si fara indoiala asa este deoarece, asa cum am spus de mai multe ori inainte, ceea ce face el aici este sa ne ofere exemple de supunere: sotiile sotilor, copiii parintilor si sclavii stapanilor lor. Prin urmare, el se ocupa mai mult de sclavi. Aceasta nu inseamna ca stapanii, sau in termenii nostri, patronii, au o responsabilitate mai mica, deoarece Pavel spune: "Stapanilor, purtati-va cu sclavii in acelasi fel." Cu alte cuvinte, "tot ceea ce am spus cu privire la sclavi vi se aplica si voua." Acest lucru nu inseamna - sunt sigur de asta - ca stapanii trebuie sa se supuna sclavilor lor asa cum sclavii trebuie sa se supuna stapanilor lor. Aceasta ar transforma supunerea intr-un haos. Inseamna, in schimb, ca acea relatie fundamentala pe care se bazeaza intregul pasaj, anume ideea ca fiintele umane sunt create dupa chipul lui Dumnezeu si, pentru aceasta, merita respect, trebuie sa inspire atat atitudinea stapanilor, cat si pe cea a sclavilor. Aceeasi idee ar trebui sa caracterizeze atat managementul, cat si munca propriu-zisa. Aceasta este o problema ce tine de demnitatea umana, care este fundamentala.

Sa va dau o ilustratie pe care am imprumutat-o de la R.C. Sproul. In urma cu cativa ani acesta scria o carte despre Wayne Alderson, carte care in cele din urma a aparut sub titlul "Stronger than Steel" [Mai puternic decat otelul, n.tr.]. Pentru a-si scrie cartea, el i-a intervievat pe unii dintre cei care au lucrat, intr-o otelarie de undeva din vestul Pensilvaniei, cu acest pionier in domeniul managementului relatiilor din procesul muncii. Discutand cu muncitorii, acestia au folosit o expresie pe care el n-o mai auzise inainte. Expresia era "a-si arunca ochii". Aparea in propozitii de genul: "A venit un supraveghetor si si-a aruncat ochii. Sproul nu intelegea la ce se referea expresia, batandu-si capul s-o inteleaga. Intr-o buna zi, aflandu-se intr-un spital unde trebuia sa astepte o vreme, si-a petrecut timpul observand tipul de comunicare non-verbala care are loc de obicei in spitale, indicand statutul pe care il au diferiti oameni care lucreaza acolo. A observat, de exemplu, ca atunci cand au aparut doctorii pe palier, toate asistentele au intrat in alerta, devenind foarte grijulii. El a zis ca era perfect evident faptul ca in aceasta piramida sociala doctorii se aflau in varf. Apoi, in timp ce se gandea la aceste lucruri, a observat un om traversand culoarul impingand un carucior plin cu haine murdare. Acest om se afla, in mod evident, pe cea mai joasa treapta a scarii sociale a spitalului. Facea parte din personalul insarcinat cu curatenia. Pe cand se apropia de sala, una dintre asistente, care tocmai ii raspunsese doctorului cu o fata radianta, a traversat sala in directia din care venea ingrijitorul. Sproul il privea pe ingrijitor venind. A observat ca apropiindu-se de asistenta acesta a schitat un gest prin care arata ca o cunoaste. Fata lui s-a luminat in anticiparea unui salut insa aproape in acelasi moment asistenta si-a aplecat capul, trecand de el in pas vioi si cu privirea fixata in podea. Omul s-a schimbat la fata iar Sproul a observat ca isi incetinise pasul in timp ce iesea din coridor. Atunci a realizat ca asta insemna "a-si arunca ochii". Supraveghetorul a venit si "si-a aruncat ochii". Adica, nu s-a uitat la mine, nu si-a dat seama ca sunt acolo. Ca si cum eu n-as conta. Concluzia pe care a tras-o Sproul de aici a fost aceea ca ceea ce ne dorim cel mai mult, fara a tine seama de statutul nostru in viata, este sa fim recunoscuti ca fiinte umane care au valoare, indiferent de ceea ce ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare dintre noi sa facem.
In concluzie, ceea ce este important nu este doar (conteaza si aceasta, dar nu in mod absolut) ca unii sunt sclavi iar altii stapani, ca unii sunt liberi iar altii nu, ca unii sunt angajati iar altii patroni - ceea ce este important este sa ni se recunoasca valoarea. Iar aceasta valoare reiese din faptul de a fi recunoscuti drept creaturi facute dupa chipul lui Dumnezeu. Crestinismul spune: da, ai valoare. Esti creat dupa chipul lui Dumnezeu iar ceea ce faci conteaza. Aceasta este teologia care conduce la acea filozofie care influenteaza etica ce, la randul ei, transforma modul in care ii tratam pe ceilalti oameni. Acest lucru revolutioneaza, intr-adevar, in mod durabil lumea.