Continuam sa studiem conceptul sau doctrina "depravarii totale". Am vazut ca ea se refera la conditia pacatoasa a omenirii cazute. Conditia in care, conform Scripturii, noi ne nastem. Prin natura noastra, noi suntem pacatosi. Pacatul este un lucru natural pentru noi - e un lucru pe care il facem in mod natural. In ultima noastra sesiune m-am referit la invatatura lui Pavel din primul capitol al cartii Romani, unde vorbeste despre reactia universala a unei omeniri cazute la revelatia lui Dumnezeu in natura. Am ajuns la versetul 28 din capitolul 1 unde Pavel spune: "Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite..."

Dati-mi voie sa vin aici cu un scurt comentariu. Observati ca Pavel nu spune ca, din cauza ca aveau minti blestemate, sau corupte, ei n-au cautat sa-L pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor. Dimpotriva, motivul pentru care noi avem o minte corupta este acela ca nu L-am vrut pe Dumnezeu in gandirea noastra, in cunostinta noastra. Exista aici un fel de reciprocitate circulara. Din ea rezulta ca, cu cat e mai corupta mintea, cu atat mai putin vrem sa avem de-a face cu Dumnezeu si cu atat mai mult ne impotrivim sa ne gandim la Dumnezeu in mintile noastre. Cu cat ne impotrivim mai mult sa Il pastram pe Dumnezeu in mintile noastre, cu atat mintile noastre devin mai corupte.
Totusi, lucrul important de aici este ca Pavel vine cu un catalog de pacate notorii care rezulta din aceasta conditie decazuta si care isi au radacina in mintea corupta. Haideti sa privim cu atentie la ce ne spune aici.
"Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si, macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac."

Vi-l puteti imagina pe Apostolul Pavel astazi la un post de televiziune national in Statele Unite ale Americii facand o astfel de evaluare descriptiva a oamenilor? Ar fi dat imediat in judecata pentru calomnie si ar fi considerat atat de radical in judecata sa negativa incat n-ar merita nici macar sa fie considerat un crestin. Pentru ca suna atat de acuzator, atat de intolerant si atat de negativ in perspectiva pe care o are asupra realizarilor omenesti. Imaginati-va ca i-as spune unuia din studentii mei: "Problema ta este ca esti fara pricepere, calcator de cuvant, fara dragoste, fara mila, lacom, rautacios. Lasand acestea la o parte, in general esti o persoana buna." Ar fi devastator sa fii descris in astfel de termeni negativi. Aceasta lista nu e completa si nu inseamna ca fiecare persoana din lume face in aceeasi masura tot ce se gaseste pe aceasta lista. Ea nu trebuie privita ca descriind comportamentul criminal caracteristic oamenilor super-corupti, dimpotriva, e o prezentare sumara a comportamentului normal al fiintelor umane. Pavel ne descrie aici in conditia noastra naturala, ne descrie pe noi in starea noastra naturala.

E incredibil pentru mine faptul ca, pe de o parte privim pe fereastra sau luam un ziar si vedem problema radicala a raului care este omniprezent in lumea de azi, cu oameni macelarindu-se unul pe altul, oameni care-si trimit reciproc bombe prin posta, oameni care fura unul de la altul, in acelasi timp avem acest haos al violentei si al crimei, si ne ingrijoram de prabusirea civilizatiei, pe de alta parte spunem ca de fapt nu exista corect sau gresit, bine sau rau, totul e relativ si omul este bun in general. Traim intr-o lume imaginara.
Cum justificam coruptia radicala pe care o vedem in fiecare zi? De curand, un bine cunoscut lider al Congresului Statelor Unite a inceput sa-si ispaseasca pedeapsa pe care a negociat-o pentru a evita o acuzare ulterioara. A primit 17 luni de inchisoare si o amenda de 110.000 de dolari. Singurul sau protest a fost: "Sunt facut tap ispasitor pentru ca am facut un lucru care nu e gresit si pe care toti ceilalti il fac." In timp ce ascultam aceasta afirmatie, m-am intrebat ce nu-i in regula cu ea. Spune ca e tap ispasitor fiindca e pedepsit pentru un lucru ilegal pe care toti ceilalti il fac. Si totusi, in acelasi timp el spune ca ce a facut nu e gresit. E tap ispasitor pentru ca a fost acuzat pentru un lucru ilegal, si el recunoaste ca e ilegal, dar spune ca nu e gresit, pentru ca toti ceilalti il fac. Asa am ajuns sa ne definim etica in cultura noastra de azi. Un lucru pe care il fac toti ceilalti e OK.

Acesta e lucrul pe care trebuie sa-l intelegem noi, ca si crestini. Ce face toata lumea ilustreaza ceea ce e normal pentru natura noastra sa faca. Noi nu suntem calauziti de o "morala bazata pe statistica", in care facem un recensamant si descoperim ca fiecare, intr-un moment sau altul al vietii, spune o minciuna, prin urmare ajungem la concluzia ca toti oamenii sunt mincinosi, deci a minti e normal, si daca e normal atunci e un lucru bun. De aceea nu e mare lucru sa spui o minciuna. Dar daca toti fac un lucru gresit, asta nu-l transforma intr-un lucru corect. Crestinul trebuie sa inteleaga ca standardul dupa care noi trebuie sa ne judecam ca buni sau rai este Legea lui Dumnezeu. Daca observati aceasta lista pe care o aduce Pavel si care vorbeste despre expansiunea si escaladarea pacatoseniei omenesti care izvoraste dintr-o minte corupta, in fiecare caz e vorba de o activitate sau un obicei care incalca Legea lui Dumnezeu.

Haideti sa o mai privim o data. "Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire..."
Daca as spune ca acest individ de aici are o problema cu nelegiuirea in sensul ca are o urma de nelegiuire in el, ar fi rezonabil din partea voastra sa trageti concluzia ca aceasta persoana (spre care am aratat si care are o urma de nelegiuire), in ciuda acestei pete de nelegiuire, este totusi o persoana buna in general. Dar cum ati ajunge la aceasta concluzie daca ar fi adevarat faptul ca nu e vorba doar de o urma de nelegiuire? Daca as spune ca aceasta persoana e plina de nelegiuire, ar fi oare consecvent sa descriem aceasta persoana pe de o parte ca fiind plina de nelegiuire iar in clipa urmatoare sa spunem ca e o persoana buna in general? Totusi, asa facem in Biserica de azi.

Pavel spune ca, deoarece nu credem cu adevarat ca suntem plini de nelegiuire... nu numai ca suntem plini de nelegiuire, dar suntem plini de orice fel de nelegiuire, tot felul de nelegiuiri. Adulter, viclenie, lacomie, rautate, plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase. Acestea sunt lucrurile de care suntem plini ca fiinte omenesti. Suntem soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele. Imaginati-va asa ceva. Coruptia noastra patrunde atat de adanc incat gasim noi moduri in care sa ne exprimam rautatea. Neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila.
Va amintiti definitia pacatului din Catehismul de la Westminster? "Pacatul este orice lipsa de conformitate fata de Legea lui Dumnezeu sau orice incalcare a acesteia." Observati cum unele cuvinte sunt prefatate de termeni negativi - fara neprihanire, fara dragoste, trufasi, neinduplecati, fara mila. Acestea sunt pacate de omitere care indica lipsa de conformitate fata de Legea lui Dumnezeu, pentru ca Legea lui Dumnezeu ne porunceste sa fim milostivi. Legea lui Dumnezeu ne porunceste sa fim credinciosi cuvantului dat, sa fim iubitori si iertatori. De aceea, vedem in acest catalog de vicii atat descrierea felurilor in care pacatuim prin lipsa de conformitate fata de Legea lui Dumnezeu cat si actiunile specifice care incalca direct interdictiile din Legea lui Dumnezeu. Noi facem ce Dumnezeu interzice si nu facem ce Dumnezeu porunceste - pentru ca avem aceasta problema a coruptiei radicale.

Dar atunci cand Pavel duce aceasta descriere a conditiei noastre pana la concluzie, el adauga cateva lucruri care sunt adesea trecute cu vederea la sfarsitul capitolului unu, dar care sunt foarte importante. Pentru a mai turna gaz pe foc, el mentioneaza in versetul 32: "...macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu...". Ne oprim aici pentru o clipa. Va amintiti tema din Romani 1, aceea ca Dumnezeu se manifesta cu claritate tuturor oamenilor prin natura. Toti oamenii stiu ca exista un Dumnezeu. Continutul acelei revelatii generale pe care Pavel o prezinta la inceputul capitolului unu are de-a face cu cunostinta universala a fiintelor umane, nu doar despre existenta lui Dumnezeu, ci si despre puterea Sa eterna si dumnezeirea Sa. Dar lucrul la care se refera cu uimire Apostolul, acum, la sfarsitul acestui capitol, este acea parte pe care noi o cunoastem din natura despre caracterul lui Dumnezeu, si anume neprihanirea Sa. Nu stim doar ca El exista. Nu stim doar ca e puternic, stim si ca e neprihanit si ca El e judecatorul nostru.

Ascultati ce spune: "...macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte..." Ce-ar fi daca i-as spune cuiva: "Crezi ca neascultarea de parinti merita pedeapsa cu moartea?" Cati mi-ar raspunde cu da? Daca as spune ca invidia merita executia, cati ar fi de acord cu mine? Pare ceva radical, nu-i asa? Vedeti deci cum ar fi primita invatatura lui Pavel in societatea de azi. Dar Pavel face aici o afirmatie uluitoare. El spune ca noi stim ca aceste lucruri sunt vrednice de moarte. Nu vom recunoaste acest lucru nici in ruptul capului. Dar trebuie sa stim la radacina fiintei noastre ca orice pacat impotriva lui Dumnezeu, indiferent cat de marunt ar parea in aceasta lume in comparatie cu altele mai grave, orice incalcare a Legii lui Dumnezeu este vrednica de moarte. Pentru ca, asa cum am spus de o suta de ori, fiecare pacat, chiar cel mai mic pacat comis impotriva lui Dumnezeu, e un act de tradare cosmica. E un act prin care ne razvratim impotriva Celui neprihanit si prin care declaram autonomia propriilor noastre vointe in fata Legii Sale. Este, intr-un cuvant, o stricare si o desfigurare a universului Sau. Suntem cei mai rai vandali din acest univers pentru ca desfiguram caracterul lui Dumnezeu prin felul in care pacatuim si ne razvratim impotriva Lui. Iar Pavel ne spune, stiti ca daca Dumnezeu va judeca dupa standardul neprihanirii Sale, in conformitate cu standardul Legii Sale, nu meritati altceva decat executia. Intelegeti ce spune Pavel aici? El nu ne spune doar ca e adevarat ca meritam pedeapsa cu moartea. El ne spune ca noi stim ca meritam pedeapsa cu moartea.

Apoi continua si spune, nu numai ca stim ca meritam pedeapsa cu moartea, dar, in ciuda faptului ca stim care este judecata dreapta a lui Dumnezeu in aceasta privinta, pacatuim oricum. Si nu continuam doar sa facem aceste lucruri, dar ii incurajam si pe altii sa le faca. Ascultati: "...ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac."
Asta face parte din razvratirea omenirii impotriva Legii lui Dumnezeu. Nu numai ca Il sfidam pe Dumnezeu refuzand sa ascultam de Legea Lui, dar mai si luam armele si construim o aparare prin care sa ne justificam pacatul. Ii incurajam si pe altii sa ni se alature in aceasta rautate, ca si cum daca suntem mai multi vom putea sa eliminam puterea judecatii lui Dumnezeu. Va intreb, cat de corupti trebuie sa fim ca sa facem asa ceva? Sa facem lucruri despre care stim ca Dumnezeu ne-a poruncit sa nu le facem. Stim ca Dumnezeu a spus ca sufletul care pacatuieste va muri, dar o facem oricum. Nu numai ca facem aceste lucruri noi insine, dar ii incurajam si pe altii sa le faca. Nenorocirii nu-i place sa stea singura. Suntem parteneri la crima.

Poate veti spune: "Stai putin. Asta-i o nebunie. E un sistem de judecata invechit si represiv, care n-are nimic de-a face cu realitatea sau cu natura lui Dumnezeu. E o reflectare a atitudinii evreiesti a lui Pavel, sau el n-a inteles niciodata cu adevarat mila lui Dumnezeu." Dati-mi voie sa va spun, voua celor ce ganditi in felul acesta - cand spuneti asa ceva, daca luati parte la miscarea liberala care afirma ca Pavel are o conceptie primitiva despre pacat si despre lege, sau altele de felul acesta, o faceti pentru ca nu cunoasteti doua lucruri. Nu cunoasteti Legea lui Dumnezeu. Si nu cunoasteti Evanghelia. Pentru ca Evanghelia e lipsita de orice semnificatie daca noi suntem buni in general. Nu avem nevoie de o Evanghelie. Ce rost mai are vestea buna ca Cineva a murit, daca noi suntem esentialmente buni? Hristos nu mai are nici o semnificatie. Nu mai avem o nevoie imperioasa de Hristos. De aceea pot spune teologii liberali de azi ca Hristosul istoriei nu are nici o legatura cu Hristosul credintei. Si ei fac o marturisire corecta de credinta. Pentru ca Hristosul Noului Testament si Hristosul istoriei nu are nici o legatura cu teologia lor, nu are nimic de-a face cu credinta lor pentru ca credinta lor nu e pusa in Hristosul real. Ei nu simt nevoia sa creada in Hristosul real, pentru ca ei nu au nevoie de un Mijlocitor, nu au nevoie de un Mantuitor, nu au nevoie de ispasire, pentru ca ei sunt esentialmente buni. 77% din cei ce-si spun evanghelici fac astazi aceasta marturisire de credinta. Pentru ca ei nu cunosc Evanghelia. Motivul pentru care nu cunosc Evanghelia este acela ca nu cunosc Legea. Sunt de acord cu Michael Horton si David Wells atunci cand ei spun ca doua din cele mai mari probleme pe care le avem in Biserica de azi sunt lipsa de intelegere a Legii si a Evangheliei, cat si a relatiei dintre ele.

Aplicatie la final
Ai incurajat vreodata pe cineva sa pacatuiasca alaturi de tine? Stiu raspunsul la aceasta intrebare, asa cum si tu stii raspunsul la aceasta intrebare. Eu pot sa raspund pentru mine, dar daca Scriptura e adevarata atunci cand zugraveste imaginea si portretul umanitatii noastre comune, atunci stiu ca si tu ai facut-o. Ce ne spune asta? Ce ne descopera acest lucru despre cine suntem noi in umanitatea cu care ne-am nascut? Suntem ca Augustin care, in marturisirile sale, si-a marturisit pacatul din copilarie cand a furat cateva pere din pomul vecinului. Criticii secolului 20 privesc la el si spun ca acest om si-a pierdut simtul realitatii, daca crede ca trebuie sa marturiseasca un pacat atat de nesemnificativ. Dar Augustin spune ca ce l-a tulburat cel mai mult a fost cand si-a dat seama ca de fapt lui nu-i placeau perele. N-a avut nimic pozitiv de castigat furand acele pere. Nu-i era foame. Nu-i placeau perele. A facut-o doar asa, fara vreun motiv aparent. A facut-o pentru ca stia ca e gresit si a facut-o pentru ca ii placea sa faca ce era gresit. Ai facut vreodata la fel? Oamenii care sunt esentialmente buni, vreau sa spun buni in miezul si in esenta fiintei lor, nu se comporta in felul acesta. Avem aici un indiciu al seriozitatii pacatului nostru.