Continuam sa examinam pe scurt conceptul depravarii totale, despre care spuneam data trecuta ca e bogat in implicatii controversate, o idee care intampina o rezistenta inversunata nu numai din partea culturii seculare, ci chiar si in Biserica de azi. Iar aceasta rezistenta nu poate fi inlaturata pur si simplu printr-o definire mai clara a termenilor. Uneori, cu cat examinam mai indeaproape acest concept, cu atat este mai violenta reactia impotriva lui. Dar, daca avem de gand sa reactionam impotriva lui, haideti cel putin sa avem o intelegere clara a lucrului pe care il respingem.

Inainte de orice, este important sa intelegem diferenta dintre ideea depravarii totale si ideea a ceea ce noi numim "depravarea completa". Depravarea completa se refera la o persoana care e atat de rea cat e posibil sau imaginabil sa fie. Le-am cerut adesea studentilor mei de la seminar sa faca o lista cu cei mai rai oameni din istoria lumii. Anumite nume apar intotdeauna pe lista, cum ar fi Hitler, Nero, Idi Amin si altii de felul lor.
Haideti sa privim la Hitler pentru o clipa. Ne gandim la Hitler ca la intruchiparea perfecta a rautatii unei persoane. Dar credeti ca putea Hitler sa fie chiar mai rau decat a fost? Eu as raspunde da, e posibil. Pentru ca unul din lucrurile pe care le invata Scriptura este ca Dumnezeu, intr-o anumita masura, impiedica raul sa se manifeste in aceasta lume. De aceea, nu veti vedea nelegiurea completa decat daca, sau atunci cand, Dumnezeu va inlatura toate barierele si va da frau liber pacatului.

Stim ca suntem cu totii vinovati de pacat. Eu cred ca nu avem nici cea mai mica idee cat de vinovati suntem. Sfantul Anselm ii spunea cuiva, cu secole in urma: "Prietene, nici macar nu ai inceput sa intelegi realitatea pacatului tau." In ce ne priveste, intr-un fel parca traim fara grija in Sion. Dar chiar si atunci cand realizam cat de cazuti suntem si cate neajunsuri avem, cat de multe sunt defectele noastre, fiind coplesiti poate de sentimentul vinovatiei pentru lucrurile pe care le-am facut sau pe care le facem, totusi, ne putem imagina ca am fi putut face un rau mai mare decat cel pe care l-am facut deja. Am fi putut dubla sau tripla numarul pacatelor noastre, marind astfel gravitatea lor.

Dar depravarea totala nu inseamna depravare completa, desi conceptul de "total" si ideea de "complet" sunt atat de inrudite incat nu e de mirare ca multi oameni, atunci cand aud termenul "depravare totala", se gandesc la el ca fiind o "depravare completa", respingand conceptul din acest motiv. Din nou, acesta e motivul pentru care mie nu-mi place deloc sa folosesc acrostihuri ca sa tin minte notiuni teologice, pentru ca eu as fi preferat un alt cuvant care sa descrie aceasta realitate a depravarii totale. Dar, pentru ca vrem TULIPS si nu RULIPS, continuam cu acest concept al totalei depravari. Insa in teologie, acest calificativ, "totala", aplicat la conceptul depravarii umane, inseamna, in mod simplu, ca intreaga persoana, intregul nostru caracter uman este cazut - a fost afectat de pacat. Pacatul nu este ceva accidental, sau ceva tangential cu ceea ce suntem noi, ci problema pacatului penetreaza fiecare aspect al umanitatii noastre. Ne afecteaza trupul. Ne afecteaza mintea. Ne afecteaza vointa. Ne afecteaza sentimentele. Afecteaza fiecare parte a umanitatii noastre. Caderea omului nu a fost o usoara poticneala, ci puterea pacatului si influenta pacatului care a intrat in lume odata cu caderea lui Adam si Eva au fost lucruri care au afectat radical fiecare parte a fiintei noastre. Deci despre asta vorbim atunci cand ne referim la o depravare "totala".

Dati-mi voie sa mai fac o data distinctia intre "totala" si "completa". Una din problemele pe care le discutam in teologie referitor la coruptia noastra este o problema de care poate nu ati mai auzit niciodata in viata. E vorba de asa-numitele "afectiuni noetice ale pacatului". Probabil ca cei mai multi nu ati auzit niciodata acest termen. Stiu ca acest cuvant, "noetic", nu e deloc familiar vocabularului nostru normal. Afectiunile noetice ale pacatului se refera la masura in care conditia noastra pacatoasa, decazuta, ne afecteaza mintile. Cuvantul grec pentru minte este "nous", din el avem cuvantul "noetic". Iata deci intrebarea - Daca eu spun, de exemplu, ca mintea ta e total depravata din fire, ce intelegi tu din asta? Daca ar fi complet corupta, asta ar insemna ca influenta sau impactul pacatului asupra capacitatii tale omenesti de a gandi a rezultat in eliminarea completa a capacitatii tale de a rationa. Cu totii suntem de acord ca, desi pacatul ne orbeste gandirea in anumite domenii si ne conditioneaza reactiile in multe alte domenii, totusi, intr-o oarecare masura inca suntem in stare sa gandim. Inca putem sa adunam doi cu doi si sa obtinem patru, chiar daca mintile noastre nesabuite au fost intunecate, dar nu intr-atat de intunecate incat sa nu mai putem gandi.
Uneori, atunci cand ne gandim la Adam si ne gandim la ce fel de om a fost inainte de cadere, avem tendinta sa ni-l imaginam in termeni primitivi, un om al pesterilor, ceva mai mult decat o fiara salbatica, naiv in inocenta lui inainte sa cada. Daca luam conceptul biblic al aruncarii intregii persoane in ruina ca rezultat al pacatului lui Adam si al trecerii acelei judecati asupra descendentilor sai, si daca rationam invers pornind de la acest punct, cred ca vom ajunge la o concluzie foarte diferita. Eu ma gandesc la Adam ca la un geniu intelectual, un urias intelectual inainte sa cada. Pentru ca, inainte de cadere, el nu a suferit consecintele totalei sale depravari. Coruptia adusa de pacat nu i-a umbrit creierul - inca nu i-a intunecat mintea - nu l-a paralizat cu prejudecati si altele asemenea. De aceea, eu as afirma ca mintea lui Adam a fost mult superioara mintii unora ca Thomas Aquinas, Emmanuel Kant, Jonathan Edwards sau a altora asemenea lor. Pentru ca la inceput el putea lucra fara ca pacatul sa-i afecteze procesul gandirii.

Inca o data, atunci cand vorbim despre "totala" ne referim la faptul ca fiecare parte a umanitatii noastre este cazuta si a fost afectata de pacat. Iar termenul "depravare" are de-a face cu descrierea caracterului moral. Data trecuta am spus ca as fi preferat un concept diferit de cel al totalei depravari pentru a defini aceasta - si anume conceptul "coruptiei radicale". Exista un mic joc de cuvinte aici, atunci cand vreau sa inlocuiesc expresia "depravare totala" cu "coruptie radicala". Prefer acest termen, "radicala" din doua motive. In primul rand, pentru derivarea etimologica a termenului "radicala" iar in al doilea rand, pentru sensul cu care este folosit in prezent. Deoarece cuvintele isi schimba semnificatia in mod subtil, oamenii care scriu dictionarele, numiti lexicografi, incearca sa ne ofere definitii pe care sa le putem folosi intre noi pentru comunicare. Pentru a discerne semnificatia functionala a unui cuvant, ei studiaza doua curente distincte de dezvoltare. Primul lucru pe care il fac, ei se uita la asa-numita "derivare etimologica". Etimologia este stiinta derivarii cuvintelor si a conceptelor originale. Ea ne arata ca anumite cuvinte din limba noastra isi au radacinile in cuvinte frantuzesti, in termeni latinesti sau grecesti. De aceea, ne intoarcem la radacinile stravechi ale cuvantului si privim la el in felul acesta. Aceasta e derivarea etimologica.
Dar, mai important pentru scriitorul de dictionare este felul in care oamenii folosesc acel termen in realitate. Eu folosesc aici cuvantul "radical" in ambele sensuri. In sens etimologic, termenul "radical" vine din latinescul "radix", care inseamna "radacina". Deci, atunci cand spunem despre ceva ca e radical, in sensul clasic al termenului radical, ne referim la faptul ca acel lucru e radical in miezul sau, in radacina sa, in centrul sau, in radix. Dar in zilele noastre folosim termenul radical pentru cineva care nu e la centru, e fie radical la dreapta sau radical la stanga. Aici, termenul "radical" pare sa sugereze o pozitie extrema, in contrast cu o pozitie moderata.

Atunci cand vorbim despre "coruptie radicala", noi spunem ca Biblia invata ca prabusirea omenirii este atat de grava, puterea pacatului este atat de profunda si atat de adanca in noi incat e radicala. Ajunge pana in miezul fiintei noastre. Isus a vorbit in felul acesta despre radacina pomului, despre inima pomului. Asa cum e pomul, asa ii sunt si roadele. Daca miezul pomului e putred, si roadele vor fi putrede. Totusi, daca pomul are un mic defect sau o usoara crestatura, acest lucru nu va avea un impact prea mare asupra fructelor lui. Isus, desigur, insista pe ideea ca pacatul nu e ceva ocazional sau extern, ci el curge chiar din radacina fiintei noastre. Exista ceva putred in noi, chiar in miezul nostru spiritual. De aceea Biblia nu ne descrie din punct de vedere spiritual ca fiind bolnavi spiritual, raniti spiritual sau deteriorati spiritual, dimpotriva, ea spune ca suntem morti spiritual. Nu poti patrunde mai adanc de-atat decat sa spui ca aceasta coruptie e extrema. Asa ca eu spun cum a spus Anselm, cum a spus Augustin si cum au spus parintii Bisericii, si anume ca problema coruptiei se gaseste in miezul umanitatii noastre. Si ca noi nici macar n-am inceput sa intelegem cat de grava si de serioasa e problema.

Ca sa avem macar o idee, as vrea sa va indrept atentia spre invatatura lui Pavel din cartea Romani, la sfarsitul capitolului unu. Daca va este familiar primul capitol din Romani, atunci stiti ca Pavel, incepand cu versetul 18 si in continuare, vorbeste despre felul in care Dumnezeu se auto-reveleaza, manifestandu-Se in mod clar intregii lumi, tuturor oamenilor prin natura. Iar raspunsul universal al oamenilor pacatosi este sa inabuse aceasta cunoastere a lui Dumnezeu, refuzand sa-L onoreze pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Ei nu sunt recunoscatori, ci transforma slava lui Dumnezeu intr-o minciuna. Rezultatul e o forma grosolana de idolatrie. Dar lucrul peste care se trece adesea cu vederea in Romani unu este raspunsul lui Dumnezeu la aceasta forma de idolatrie. Romani, capitolul unu, versetul 26 ne spune: "Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor." Iata acum ideea pe care vreau sa o auziti. Versetul 28: "Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate..."
Faptul ca ne nastem intr-o stare de coruptie este deja o manifestare a judecatii lui Dumnezeu impotriva rasei umane. Iar pedeapsa lui Dumnezeu, in acest caz, este dreptatea noetica. Pe oamenii care au refuzat sa accepte ceea ce stiau ca e adevarat - pe oamenii care au refuzat sa raspunda revelatiei lui Dumnezeu in natura, Dumnezeu i-a abandonat. Asa cum face la judecata finala - "Cine este intinat, sa se intineze si mai departe." El ne-a lasat in voia propriilor noastre pofte si dorinte si ne-a spus ca motivul pentru aceasta e ca omul nu vrea sa-L pastreze pe Dumnezeu in mintea lui. Nu Il vrem pe Dumnezeu in gandurile noastre. Incercam sa nu ne gandim la Dumnezeu. Iar atunci cand o facem, avem o imagine distorsionata a lui Dumnezeu sau o intelegere corupta a lui Dumnezeu, desi El S-a descoperit cu claritate si s-a manifestat in natura. Dar nu ne place acel Dumnezeu. De aceea inabusim adevarul. Nu vrem sa fim onesti cu privire la revelatia lui Dumnezeu. Iar, drept judecata, Dumnezeu ne lasa in voia mintilor noastre pervertite.
Observati ca nu John Calvin, Martin Luther, Thomas Aquinas sau R.C. Sproul vorbesc despre coruptia din minte sau despre depravare. Conceptul de aici, referitor la mintea pervertita a omului, este evaluarea biblica. Noul Testament, cuvintele Apostolilor, ne arata ca toti oamenii sunt corupti in gandirea lor.

Coruptia radicala ne spune ca umanitatea noastra are o problema serioasa. Problema nu e doar la suprafata, ea se intinde pana la inima, merge pana la miez. Ne nastem intr-o stare de coruptie morala. Depravarea totala ne spune ca nu suntem pacatosi pentru ca pacatuim; noi pacatuim pentru ca suntem pacatosi. Atunci cand pacatuim, facem ceva ce vine in mod natural.

Comentarii la final
Am privit la acest concept al totalei depravari, sau, folosind termenul preferat de mine, al "coruptiei radicale". Stiu ca nu ne formam o imagine prea buna despre noi insine sau un respect prea mare fata de propria persoana atunci cand ne gandim cat suntem de corupti si ca aceasta coruptie patrunde pana in miezul fiintei noastre, definindu-ne moral ca fapturi nascute sub judecata lui Dumnezeu. Daca vrem sa luam Noul Testament in serios atunci cand vorbeste despre conditia omenirii cazute, atunci trebuie sa recunoastem ca, in lumina standardelor lui Dumnezeu despre neprihanire, pacatosenia noastra este enorma. Iar pana nu ne confruntam cu acest lucru, nu vom intelege niciodata ce incearca sa ne faca crestinismul. Crestinismul nu inseamna terapie. Crestinismul nu inseamna sa te simti bine sau sa ai sentimente placute. Orientarea lui de baza este inspre vina si iertare. El se ocupa de o lege reala, un pacat real si o rascumparare reala. Negarea realitatii coruptiei noastre in comparatie cu desavarsirea si neprihanirea lui Dumnezeu, in ultima analiza nu are un efect terapeutic. E distructiva.