Astazi incepem o scurta serie de studii despre o doctrina din teologie extrem de controversata si care a ajuns atat de neglijata incat e aproape de domeniul trecutului. E o doctrina care ii tulbura pe cei ce o studiaza. Dar, cu toate acestea, e o doctrina importanta din punct de vedere istoric si as vrea ca in timpul urmatoarelor cateva lectii sa exploram aceasta doctrina. Se numeste doctrina depravarii totale. Depravarea totala.

Originea acestei expresii nu o gasim in Reforma secolului al 16-lea. Ea a aparut mai tarziu, ca urmare a unei controverse ce a avut loc in Olanda in cadrul comunitatii reformate, atunci cand un grup de oameni au inceput sa se opuna teologiei traditionale reformate, asa cum era cunoscuta de-acum. Acesti oameni au izolat cinci concepte distincte ale credintei reformate impotriva carora au inaintat un protest. Au fost numiti "Reclamantii", pentru ca au reclamat, au protestat impotriva anumitor doctrine din teologia olandeza. Cele cinci doctrine au fost rezumate mai tarziu intr-un acrostih inteligent, T-U-L-I-P, si au fost numite "cele cinci puncte ale calvinismului".
Desigur, atunci cand Calvin si-a scris teologia, el nu a redus esenta gandurilor sale la un acrostih cum ar fi T-U-L-I-P. Dar, atunci cand noi procedam in felul acesta, atunci cand folosim astfel de metode pentru a memora mai usor, avem tendinta sa cadem in capcana si fortam anumite cuvinte sa inglobeze concepte, astfel incat intre literele acrostihului sa existe o legatura logica. In cazul asa-numitelor cinci puncte ale calvinismului, prima litera din acrostihul T-U-L-I-P a fost folosita pentru a prezenta conceptul "totalei depravari".
Si am fost adesea un "reclamant" cu privire la aceasta expresie a "totalei depravari", deoarece eu cred ca pentru multi oameni e atat de derutanta incat as prefera sa fie numita altfel, nu "depravare totala". Expresia mea preferata pentru aceasta idee este "coruptie radicala".

Dar haideti sa ne intoarcem la expresia folosita de toata lumea, la conceptul depravarii totale, si sa ne ocupam de acesta. Citeam ieri un eseu in care un teolog contemporan prezenta rezultatele unui sondaj recent efectuat de George Barna, in care seminaristii de la mai multe seminarii evanghelice au fost rugati sa completeze un chestionar. Apoi aceleasi intrebari au fost adresate unui numar de oameni care faceau parte din biserici ce se pretindeau evanghelice. Celor intervievati, si era vorba de un numar mare de oameni, printre alte intrebari le-a fost pusa si aceasta: "Sunteti de acord ca omul este esentialmente bun?" Iar in comunitatea evanghelica, o comunitate care tinde sa fie mai conservatoare decat comunitatea liberala sau cea seculara, cei ce au afirmat ca omul este esentialmente bun au reprezentat 77% din aceasta comunitate. Aproape 80% dintre crestinii evanghelici profesanti, conform acestui sondaj, cred ca omul este esentialmente bun. Atunci cand spunem "esentialmente bun" nu ne referim la faptul ca omul e perfect sau fara pacat, ci "esentialmente" inseamna ca la modul fundamental, in esenta fiintei noastre noi suntem buni. Mai mult buni decat rai, si asa mai departe.
Vedeti deci cum, din acest sondaj care spune ca 77% dintre evanghelicii profesanti afirma bunatatea fundamentala a omului, puteti intelege la ce ma refeream la inceput, atunci cand am spus ca acest concept al depravarii totale va fi intr-o anume masura unul controversat, deoarece el nu numai ca se opune teologiei liberale dar se pare ca e in conflict direct si cu pozitia majoritara din cadrul asa zisei lumi evanghelice de azi.

Inainte sa privesc la intregul concept, ma voi ocupa de cuvantul "depravare" din conceptul "depravarii totale". Am spus adesea ca, in teologie, la fel ca in oricare alta disciplina, trebuie sa ne luptam intotdeauna cu problema mutatiilor graduale care apar in dezvoltarea limbii. Cuvintele au tendinta sa fie fluide si isi schimba sensul odata cu trecerea timpului. Ce va vine in minte atunci cand va ganditi la o persoana ce poate fi descrisa ca fiind depravata? In limbajul curent al culturii noastre, sa spui despre cineva ca este depravat sugereaza o profunda stare de perversitate. Este un cuvant folosit nu pentru oameni in general, ci pentru acei oameni care se remarca in decaderea lor printr-o crima grosolana si odioasa. Sau rezervam cuvantul "depravat" ca sa descriem acea categorie de monstri etici din care fac parte Hitler, Nero si altii de felul lor. Astfel, rezervam ideea depravarii pentru cea mai de jos forma de comportament uman pe care ne-o putem imagina. Si, evident, atunci cand amplificam aceasta idee a depravarii, precedand-o cu cuvantul "totala", ideea devine si mai restrictiva in ce priveste imaginea pe care o evoca in mintile noastre. Ne gandim la cineva atat de stricat incat nu e prea diferit de un animal feroce. De aceea, folosirea imaginii date de aceste doua cuvinte, "totala depravare", pentru a descrie fiinte umane normale sau cu referire la toate fiintele umane pare un lucru greu de suportat de catre oamenii moderni. Si motivul central pentru aceasta, cred eu, este ca suntem extrem de preocupati astazi de valoarea si demnitatea fiintelor umane, de problema respectului de sine si a autoperfectionarii. A ne descrie ca fiind fapturi total depravate inseamna a anula orice respect pe care l-am nutri fata de propriile persoane si ar fi o opinie atat de negativa referitoare la intreaga umanitate incat trebuie evitata.

Si inteleg de ce. Inteleg de unde vine aceasta si am de gand sa infrunt rafalele vijelioase ale acestui vant, pentru ca eu consider acest concept al depravarii totale ca fiind un concept teologic de o importanta vitala pentru intelegerea crestinismului biblic. Este de asemenea un concept care descrie, dupa parerea mea, cea mai inalta opinie referitoare la omenire pe care am gasit-o vreodata in literatura filozofica sau teologica.
Cum voi reusi sa le imbin pe cele doua? Cum pot spune, atunci cand exista o teologie care afirma ca omenirea este esentialmente, in mod fundamental, sau cel putin in prezent, total depravata la scara universala; cum pot spune asa ceva, iar apoi sa continui si sa spun ca "aceasta e cea mai inalta opinie cu privire la omenire pe care am auzit-o vreodata"?
E adevarat, la suprafata nu pare sa fie cea mai laudativa viziune asupra omului, nu-i asa? Dar scopul doctrinei depravarii totale este sa defineasca adancimea la care a ajuns coruptia in sufletul uman ca rezultat al caderii omului in pacat. Consideram aceasta cadere ca fiind un eveniment de o complexitate enorma in istorie, care a aruncat rasa umana in ruina morala, intr-o stare de coruptie radicala.

Atunci cand spunem ca un lucru e bun, asa cum spun 77% dintre evanghelici ca oamenii sunt esentialmente buni, iar apoi vine altcineva si spune "nu, oamenii sunt rai", intelegem ca binele si raul sunt, intr-un anume sens, termeni relativi. Acum, aveti mare grija. Exista un relativism moral care se raspandeste in cultura din zilele noastre si care spune ca nu exista o norma sau o neprihanire absoluta pe baza careia sa judecam binele si raul. Exista aceasta idee larg raspandita a relativismului moral, si totusi aici ma auziti spunand ca binele si raul sunt, intr-un anume sens, termeni relativi. Poate aveti impresia ca imbratisez acest relativism moral atat de infiltrat in societatea noastra. Nici vorba de asa ceva. Nu asta intentionez sa sugerez. Ceea ce vreau sa spun este ca atunci cand folosim cuvantul "bine" sau cuvantul "rau", care sunt calificative adjectivale, ceva este desemnat ca bun sau rau tinand cont de un anume standard, referitor la o anume norma. De aceea, atunci cand intrebati "este omul esentialmente bun?", prima mea intrebare va fi "in comparatie cu ce?" Daca vom compara comportamentul oamenilor cu cel al demonilor, atunci am putea ajunge la concluzia ca, in comparatie cu demonii, stam destul de bine. Putem spune ca suntem esentialmente buni, daca ne referim la acel standard, daca Satan este standardul.
Pe de alta parte, atunci cand standardul bunatatii si standardul neprihanirii este desavarsirea lui Dumnezeu, a Carui perfectiune ne este descoperita prin revelatia Legii Sale, daca ne privim in oglinda acelei Legi si ne judecam singuri, nu dupa standardul diavolilor, nici macar comparandu-ne unii cu altii, ci daca ne analizam in lumina standardului desavarsirii divine, atunci ar fi absurd sa ne consideram buni in comparatie cu Dumnezeu si in conformitate cu Legea Sa. De aceea, pot spune ca, atunci cand vad un procent de 77% dintre evanghelici declarandu-se de acord cu ideea ca omul este esentialmente bun, acest lucru imi spune doua lucruri. In primul rand, poate ca ei privesc la un alt standard decat cel biblic. Nu par sa priveasca deloc la Biblie atunci cand fac o astfel de evaluare optimista a omenirii. Dar, in al doilea rand, acest lucru dovedeste o ignoranta incredibila in ce priveste Legea lui Dumnezeu. Pentru ca Legea lui Dumnezeu descopera caracterul lui Dumnezeu si descopera caracterul nostru in comparatie cu standardul sfinteniei Sale. Deci, atunci cand un om este numit pacatos sau o persoana este considerata vinovata de un comportament lipsit de etica si imoral din punct de vedere scriptural si biblic, aceasta evaluare este facuta pe baza caracterului lui Dumnezeu.
Atunci cand am spus ca aceasta e o opinie inalta, iata la ce ma refeream. Crestinul reformat crede, la fel cum a crezut dintotdeauna crestinismul traditional, ca oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu si ca demnitatea noastra, valoarea noastra se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu ne-a creat si Si-a plantat chipul Sau in noi, dandu-ne capacitatea sa oglindim si sa reflectam caracterul Lui. Dar, in razvratirea noastra impotriva lui Dumnezeu si, ca o consecinta, in cufundarea noastra in pacat, prin care nu numai ca ne jignim Creatorul, dar ne si ranim unii pe altii prin violenta care exista intre noi, vedem ca raul facut impotriva oamenilor, ca si raul facut impotriva lui Dumnezeu, este un lucru foarte serios. Doctrina depravarii totale provine dintr-o teologie care ia pacatul foarte in serios, pentru ca Il ia pe Dumnezeu foarte in serios si pentru ca ia oamenii foarte in serios.

Am un prieten teolog care recent a servit intr-un juriu, facand parte dintre jurati. Primul jurat, purtatorul de cuvant al juriului, era un psiholog practician. Iar prietenul meu, teologul, nu a fost de acord cu psihologul in privinta verdictului ce trebuia dat in cazul respectiv. Prietenul meu, teologul, era convins ca acuzatul era vinovat de incalcarea legii si vroia ca verdictul sa fie "vinovat". Primul jurat, psihologul, nu vroia sa voteze "vinovat", iar principalul argument care revenea in timpul deliberarilor era urmatorul. El spunea: "nu putem face distinctie intre corect si gresit, intre bine si rau. Aceasta e o problema de relatii interpersonale..." si lucruri de felul acesta. El vorbea despre cat de mult rau face unei persoane insasi ideea vinovatiei,
cat de mult ii afecteaza respectul de sine, si asa mai departe. De aceea, el insista sa voteze "nevinovat" intr-un caz care trebuia sa fie unul clar si rapid. Prietenul meu i-a spus: "de ce suntem aici, daca nu ca sa hotaram binele si raul, vinovatia si nevinovatia in fata legii"?
Acest mic incident din experienta prietenului meu ilustreaza unde am ajuns in cultura noastra, in care exista o reactie impotriva vinovatiei, impotriva pacatului si impotriva oricarei evaluari negative a omenirii. Umanistii spun deja de zeci de ani ca omul e esentialmente bun. Mediul in care traim ne spune ca problema cu care se confrunta cultura noastra, acum cand ne confruntam cu o rata a criminalitatii in crestere rapida si cu toate celelalte probleme, este ca oamenii sunt afectati de mediul inconjurator, problemele sunt de natura nutritionala sau psihologica, astfel de lucruri. Orice in afara de pacat. Astfel pacatul este impins deoparte, la periferia naturii noastre, nefiind considerat ca fiind fundamental sau la baza conditiei noastre cazute.
Desigur, acest lucru reprezinta un punct de coliziune intre gandirea seculara si gandirea biblica. De asemenea, el descopera pericolul mare in care se afla biserica, de a deveni un ecou al lumii seculare in loc sa ramana credincioasa invataturii Scripturii.
De aceea, in urmatoarele zile vom privi la acest concept biblic mai in profunzime si mai in detaliu, incercand sa cercetam semnificatia acestei expresii, "depravare totala".

Comentarii finale
Cum raspunzi la conceptul "depravarii totale"? Exista o reactie naturala, o reactie instinctiva la acest concept atunci cand il auzi? Este aceasta o idee de care vrei sa te distantezi, pentru ca e atat de pesimista, atat de intunecata, pentru ca denigreaza umanitatea noastra?
Sau crezi ca exista ceva in acest concept al depravarii totale, un lucru important pe care crestinul trebuie sa il inteleaga? Nadajduiesc ca ai raspuns in acest fel. Pentru ca, asa cum am spus mai devreme, o parte a problemei pe care o avem o constituie faptul ca ne-am pierdut orice simt al standardului divin, orice sensibilitate la Legea lui Dumnezeu, oglinda care ne arata starea noastra morala.