Imi amintesc de o scena din piesa MacBeth a lui Shakespeare, in care vrajitoarele se aduna si declara: "Dubla, dubla, cazna si napasta. Foc si clocot in caldare." Nu stiu de ce aceste cuvinte imi revin intotdeauna in minte atunci cand ma gandesc la una din controversele care insotesc fiecare discutie despre doctrina predestinarii si alegerii. Ma refer la problema asa-numitei "duble predestinari". Dubla, dubla, cazna si napasta. Dubla predestinare.
Iata intrebarea. E predestinarea dubla in sensul, ca are un revers, o parte ascunsa? E un lucru sa ne gandim la minunea harului si indurarii lui Dumnezeu in care El scoate taciuni din foc si, intr-un mod unilateral si monergistic, invadeaza viata pacatosului aducand in siguranta acea persoana acasa in cer, asa cum a facut Isus atunci cand l-a oprit pe Saul in drum spre Damasc si l-a mantuit acolo in desert. Dar trebuie sa ne punem intrebarea: Cum ramane cu cei ce nu primesc acel dar? Cum ramane cu cei ce nu primesc regenerarea? De ce n-a aparut Dumnezeu inaintea lui Caiafa sau inaintea lui Pontius Pilat in acelasi fel plin de indurare in care Hristos S-a aratat lui Saul din Tars?

Aceasta e intrebarea. Cum ramane cu cei ce nu sunt alesi? Raspunsurile au fost diverse. Unii argumenteaza ca predestinarea e singulara, in sensul ca din vesnicie Dumnezeu a ales sa intervina in vietile unor oameni pentru a-i aduce la credinta printr-un act special de har. Dar totusi, celorlalti oameni, care nu sunt inclusi in aceasta categorie a alesilor sau a celor predestinati, li se ofera posibilitatea sa fie mantuiti. In alte cuvinte, nu trebuie sa fii ales ca sa fii mantuit. Toti cei alesi vor fi cu siguranta mantuiti. Dar daca nu faci parte dintre cei alesi, asta nu inseamna ca nu vei fi mantuit. Inca ai posibilitatea sa raspunzi Evangheliei, daca vrei s-o faci.

Imi amintesc de un incident care a avut loc pe cand eram la seminar (am mentionat intamplarea mai devreme, intr-un alt context). Cursul era predat de presedintele seminarului. S-a intamplat sa fie un seminar presbiterian. Din punct de vedere istoric, Biserica Presbiteriana a luptat in linia intai a celor ce afirmau doctrina augustiniana a predestinarii. In timpul acestei ore, unul dintre studenti l-a intrebat pe presedintele seminarului, "Credeti in predestinare?" Profesorul s-a suparat brusc si a raspuns taios: "Nu, nu cred." Apoi si-a manifestat ostilitatea, spunand: "Nu cred intr-un Dumnezeu care ii aduce pe unii oameni in Imparatia lui Dumnezeu impotriva vointei lor, desi acestia se zbat si tipa ca nu vor sa fie acolo, iar in acelasi timp ii impiedica pe altii sa intre in Imparatie, desi acestia vor cu adevarat sa fie acolo."
Am fost uimit la culme. As fi fost uimit daca unul dintre studenti ar fi venit cu o astfel de caricatura ingrozitoare a doctrinei biblice, dar nu m-as fi asteptat ca un presedinte al unui seminar presbiterian sa aiba o intelegere atat de distorsionata a acestei doctrine. El credea ca doctrina afirma ca Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa intre in Imparatia Lui tipand si zbatandu-se, impotriva vointei lor.

Doctrina augustiniana a alegerii spune asa: Nimeni nu-L vrea pe Hristos. Nimeni nu vrea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Inima e de deznadajduit de rea. Intocmirile gandurilor din inima omului sunt indreptate in fiecare zi numai spre rau. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici unul macar, spune Apostolul. Deci, daca am fi lasati in voia dorintelor noastre si in voia propriilor noastre inclinatii, nici unul dintre noi nu am alege sa venim la Hristos.
Da, Dumnezeu intra intr-adevar si ne regenereaza pe cand noi suntem inca morti in greselile si faradelegile noastre. Dar care e rostul regenerarii? Care e scopul trezirii la viata? De ce are loc renasterea? Nasterea din nou nu ii forteaza pe oamenii care nu vor sa vina la Hristos sa o faca. Dimpotriva, regenerarea schimba dispozitia inimii - astfel incat, daca inainte nu-L vroiam pe Hristos, acum Il vrem. Dumnezeu, Duhul Sfant creeaza acea dorinta in inima. Intr-un fel, El ne face sa-L dorim pe Hristos, pentru ca apoi sa-L alegem, si Il alegem pe Hristos pentru ca Il dorim pe Hristos. Il dorim pe Hristos pentru ca Dumnezeu, lucrand prin Duhul Sau Sfant, a creat in inimile noastre aceasta dorinta dupa Hristos.

A doua parte a denaturarii presedintelui a fost aceea ca Dumnezeu ii tine departe de Imparatie pe cei ce doresc cu disperare sa intre in ea. Adevarul este insa ca nimeni nu doreste cu disperare sa intre. Toti fugim de Dumnezeu si nu Dumnezeu este Cel ce le spune oamenilor: "Daca vrei sa vii la Hristos, nu-ti este permis sa o faci, pentru ca nu esti pe lista." De fapt, daca vrei sa vii la Hristos, la Hristosul biblic, daca acea dorinta e reala, aceasta e cea mai sigura dovada pe care o poti avea ca te numeri printre cei alesi, cu siguranta nu esti dintre cei respinsi.

De cealalta parte insa exista problema dublei predestinari, care se refera nu doar la partea pozitiva a medaliei, care e alegerea, ci si la partea negativa a medaliei, pe care o numim respingerea. Respingerea. Respingerea e exact opusul alegerii. Respinsul e cel ce nu a fost ales, cel ce nu primeste binefacerile harului mantuitor. Cred ca argumentul dublei predestinari se bazeaza in mare masura pe confuzie si pe o grava neintelegere. Trebuie sa spun ca, daca nu credem ca Dumnezeu predestineaza si ii alege pe toti cei din lume pentru mantuire (daca nu suntem universalisti), daca credem catusi de putin in predestinare, si daca suntem particularisti, daca spunem ca nu toti sunt predestinati pentru mantuire, atunci nu avem alta optiune decat sa afirmam un fel de dubla predestinare. Caci daca exista unii oameni care sunt alesi pentru mantuire si nu toti oamenii primesc acest dar, atunci e evident ca exista unii care nu sunt alesi. Daca asa stau lucrurile, daca nu sunt toti alesi, atunci avem doua categorii - cei alesi si cei nealesi. Cata vreme avem doua categorii, avem un fel de dubla predestinare.

Intrebarea e, cum intelegem aceasta doctrina a dublei predestinari. Exista diferite feluri de dubla predestinare. Unul se numeste "pozitia simetrica a predestinarii". Pozitia simetrica. Stiti ce inseamna a fi simetric. Stiti ce e simetria. Un lucru simetric este proportionat si echilibrat. Pozitia simetrica a predestinarii invata ca Dumnezeu lucreaza in acelasi fel in vietile celor respinsi ca si in vietile celor alesi. In ce-i priveste pe cei alesi, prin puterea Sa si prin intermediul Duhului Sfant El in mod unilateral creeaza credinta in inimile celor alesi. El le invadeaza sufletele, le aduce la viata. Ii re-creeaza, ii regenereaza si produce credinta mantuitoare in sufletul lor. In acelasi fel, conform acestei pozitii simetrice a alegerii, Dumnezeu, in cazul celor ne-alesi sau in cazul celor respinsi, creeaza rautate in sufletele lor si ii forteaza direct si imediat sa respinga Evanghelia, pentru ca nu-i vrea in Imparatia Lui. Pe de o parte, Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa pacatuiasca, prin interventia Sa directa prin care creeaza rautate in inimile lor. Aceasta pozitie este cateodata numita "doctrina finalitatii egale". Finalitate egala. Final inseamna sfarsit, incheiere. Finalitatea egala inseamna ca Dumnezeu lucreaza la fel de fundamental in inimile celor respinsi pentru a crea rau acolo, la fel cum lucreaza in inimile credinciosilor pentru a crea acolo credinta pentru cei alesi. Evident, destinele celor respinsi si a celor alesi au o finalitate egala, pentru ca in final unii ajung in iad iar ceilalti ajung in cer. Dar finalitatea egala inseamna mai mult decat destinatia finala, ea descrie mai degraba modul in care Dumnezeu lucreaza in inimile celor respinsi.

Pozitia augustiniana a dublei predestinari e asimetrica. Nu e doctrina finalitatii egale. Trebuie sa facem cateva precizari aici. As vrea sa priviti la tabla de aici, din sala. Am pus o mica diagrama pe tabla. De o parte a liniei am scris cuvantul "pozitiv", iar de cealalta parte a liniei am scris din nou cuvantul "pozitiv". Sub linie, in stanga, sub cuvantul "pozitiv", am scris iarasi cuvantul "pozitiv". Apoi, de cealalta parte, in dreapta, de data asta scriu "negativ". Ca la o baterie - pozitiv si negativ, pozitiv si pozitiv. Pozitia simetrica a predestinarii este ceea ce eu numesc "pozitia pozitiv-pozitiv". Pe scurt, asta inseamna ca Dumnezeu actioneaza si lucreaza intr-un mod pozitiv in inimile celor alesi pentru a-i aduce la credinta si la mantuire. El interactioneaza pozitiv si cu inimile celor respinsi pentru a crea rautate in ele. Aceasta e pozitia finalitatii egale - pozitia simetrica a alegerii, pe care eu o resping. E un fel de dubla predestinare pe care nu cred ca vrem sa o avem. Dati-mi voie sa mentionez intr-o scurta paranteza, adesea atunci cand oamenii pun intrebari despre dubla predestinare, la asa ceva se gandesc. Asta inteleg ei ca inseamna dubla predestinare. Din nou, un echilibru pozitiv-pozitiv al lucrarii divine in inimile oamenilor.

Sub aceasta eu fac deosebirea dintre pozitiv si negativ, care, dupa mine, este pozitia istorica, pozitia augustiniana. Pozitiv-negativ inseamna ca, in doctrina predestinarii, in vietile celor alesi, Dumnezeu face o lucrare pozitiva, prin care El intervine ca sa ne salveze de moartea spirituala, aducandu-ne la viata si creand viata si credinta in sufletele noastre. Altfel spus, El lucreaza intr-un mod pozitiv. In ce-i priveste pe cei respinsi, sau pe cei ne-alesi, nu putem spune ca Dumnezeu coboara si creeaza rautate in inimile lor, fortandu-i sa-L respinga pe Hristos. Mai degraba, El trece pe langa ei. La fel ca la Pastele din Vechiul Testament. El face ceea ce in Noul Testament este descris ca o pedeapsa divina. E genul de pedeapsa despre care vorbeste Scriptura, de exemplu, la judecata finala, cand Dumnezeu ii va abandona pe pacatosi in voia pacatelor lor - ii va lasa in voia inclinatiilor lor pacatoase. Nu-i va mai opri din caile lor rele. Dumnezeu nu are nevoie sa creeze necredinta in inimile celor respinsi. Aceasta e deja acolo. Dumnezeu nu are nevoie sa creeze rautate in inima necredinciosului. Aceasta e deja acolo. Amintiti-va ca atunci cand Dumnezeu alege, El alege dintr-o masa de oameni care e in totalitate cazuta, in totalitate moarta in pacat si faradelegi. Prin harul Sau, El intervine si face o lucrare de mantuire in inimile unora, lucrare pe care n-o face pentru ceilalti. Nu are nevoie sa-i impiedice pe ceilalti sa vina la Hristos - ei se impiedica singuri pentru ca ei nu doresc sa vina la Hristos. Ei sunt deja despartiti de Dumnezeu. Sunt morti in pacatele si faradelegile lor, de aceea nu putem spune ca Dumnezeu ii forteaza sa spuna nu. Ei spun nu pe baza propriilor lor dorinte si pe baza propriilor lor vointe.
Iata ca in sfarsit a iesit cuvantul la suprafata. Pentru ca nu exista nici o discutie referitoare la predestinare care nu devine, mai devreme sau mai tarziu, si aproape intotdeauna mai devreme, o discutie despre libera vointa. Oamenii cred ca, daca eu cred in alegere, daca eu cred in predestinare, cumva trebuie sa abandonez ideea de liber arbitru uman. Daca doctrina augustiniana a alegerii este adevarata, se pare, nu-i asa, ca ea zdrobeste complet libertatea vointei. Cred ca aceasta problema este cea mai mare cu care ne confruntam in legatura cu doctrina predestinarii. De fapt, cred ca e asa de mare si asa de importanta incat m-am hotarat sa nu avem o lectie separata despre subiectul liberei vointe in cadrul acestei serii de studii despre predestinare, ci mai degraba, la o data ulterioara, intr-un viitor nu prea indepartat, as vrea sa avem o intreaga serie de studii despre libera vointa si legatura dintre ea si aceasta problema, dar si alte probleme ale credintei noastre. In alte cuvinte, doctrina libertatii umane este atat de controversata si este atat de important ca noi sa intelegem pe deplin harul lui Dumnezeu si mantuirea noastra incat vreau sa rezervam o intreaga serie de studii pentru acest subiect.

Asa ca am sa va rog sa aveti rabdare deocamdata si sa tineti minte ca, in pozitia pozitiv-negativ a dublei predestinari, nu Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa-L respinga pe Hristos. Ei Il resping pe Hristos datorita propriilor lor inclinatii, datorita inimilor lor si datorita propriilor lor vointe. Ei nu vin la Hristos pentru ca nu vor sa vina la Hristos. De aceea, cred ca trebuie sa intelegem aceasta schema pozitiv-negativ. Ea ne trimite inapoi exact in punctul in care eram acum cateva lectii, cand am vazut ce spune Pavel despre acest subiect si am avut un mini-exemplu despre persoane alese si ne-alese in Iacov si Esau. E clar ca Iacov a primit binecuvantarea harului lui Dumnezeu iar Esau n-a primit-o. "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat." Iacov a primit acea binecuvantare nu pentru ca a facut ceva sau a vrut sa faca ceva. Hotararea a fost luata de Dumnezeu inainte ca vreunul din ei sa se nasca si sa faca vreun lucru, bun sau rau. Ca raspuns la acest exemplu de persoana aleasa si ne-aleasa, Iacov fiind ales iar Esau nefiind ales, Pavel le aminteste cititorilor sai de autoritatea suverana a lui Dumnezeu si de dreptul Sau de a folosi harul Sau asa cum considera potrivit, Dumnezeu spunand: "Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila." Dubla predestinare inseamna pur si simplu ca cei alesi primesc indurare, iar cei respinsi primesc dreptate. Nimeni nu primeste nedreptate.

Ganduri la final
Una din dificultatile pe care le avem in studiul doctrinei alegerii si a predestinarii este aceea ca noi cunoastem gandurile ascunse ale lui Dumnezeu doar in masura in care El binevoieste sa ni le descopere in Sfanta Scriptura. Nu stim de ce El nu alege sa-I aleaga pe toti oamenii. Stim ca nu o face. Nu stim de ce se indura de unii, de ce are mila de unii intr-o masura pe care n-o imparte tuturor. Dar, asa cum remarca un teolog in istorie, "Unde Dumnezeu Isi inchide sfanta gura, eu ma opresc din cercetare." Inca o data, poate ne irita aceasta idee si protestam, deoarece inclinatia noastra fundamentala democratica este sa spunem, daca Dumnezeu da har unora, trebuie sa dea la toti. Dar noi nu punem intrebarea corecta. Aceasta este: "De ce da Dumnezeu acest dar cuiva?" Nu are nici o obligatie sa mantuiasca vreun pacatos - sa intervina in inima unei persoane pacatoase si sa o salveze de moartea spirituala. Cel putin, in aceasta doctrina, Dumnezeu se indura intr-o anumita masura. In doctrina prestiintei, Dumnezeu ii lasa pe toti in voia lor inauntrul lor si doar in exterior ii cheama, dar nu intervine direct prin harul Sau ca sa schimbe ceva in inimile lor. E o pozitie foarte pesimista, daca o studiati cu atentie.