Cand am inceput studiul nostru despre doctrina predestinarii si a alegerii, va amintiti ca am inceput cu paginile scrisorii lui Pavel catre Efeseni, pentru ca acolo Apostolul foloseste acest cuvant "predestinare". Am explicat atunci ca, daca vrem sa luam Biblia in serios, trebuie sa avem o doctrina a predestinarii, intr-un fel sau altul. Pentru ca ideea predestinarii n-a fost inventata de Calvin, de Luther sau de Augustin. E un cuvant din Noul Testament si e un concept din Noul Testament. Dar, pe masura ce ne luptam cu intrebarea "De ce Dumnezeu ii alege pe unii oameni iar pe altii nu? Cum se face ca unii oameni primesc harul Sau iar altii primesc dreptatea Sa?", am vazut, sper, ca nimeni nu primeste nedreptate din mainile lui Dumnezeu si ca e privilegiul suveran al lui Dumnezeu sa-Si reverse mila Sa, harul Sau, peste cei pe care El ii considera potriviti, indiferent care ar fi motivul pentru care o face.
Vreau sa ne intoarcem acum la acel capitol de inceput din Efeseni pentru a explora aceasta idee, de ce Dumnezeu acorda har unora iar altora nu. Care e motivul? Pavel ne-a spus deja ca nu se bazeaza pe vreun lucru facut de noi. Nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, nici de cine face ceva, ci depinde in totalitate de scopul lui Dumnezeu. Haideti sa vedem ce ne spune Pavel inca o data in primul capitol din Efeseni. Privim din nou la versetul 3 din capitolul 1 al cartii Efeseni:

"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos. In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte (aici gasim cuvantul) sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau, pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui."

Care e scopul aici? Sa demonstreze slava harului Sau. Asta ni se descopera aici. Pentru ca prin harul Sau El ne-a acceptat in Prea Iubitul Lui. Iar apoi citim mai departe in versetul 7:

"In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau, pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere; caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, (din nou) dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, si cele de pe pamant. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia, care face toate dupa sfatul voii Sale, ca sa slujim de lauda slavei Sale, noi, care mai dinainte am nadajduit in Hristos."

Nu vad cum ar fi putut Apostolul sa clarifice mai mult lucrurile. Nu pot nicidecum sa inteleg de ce controversele privitoare la suveranitatea harului continua si azi in istoria Bisericii. Dar apoi privesc in urma la propria mea experienta si vad cum m-am luptat cu acest lucru atat de multi ani. Insa nu cred ca e o idee obscura. Nu vad cum ar fi putut Pavel sa o explice cu mai multa claritate decat o face aici in Efeseni si mai tarziu in Romani.
Din nou, insa, intrebarea este: "Daca Dumnezeu ii alege pe unii oameni sa fie obiectele harului Sau mantuitor, dar nu da aceeasi binecuvantare, acelasi favor altor oameni, si daca ii alege pe unii sa primeasca acest beneficiu imens iar altii nu-l primesc, fiind lasati deoparte, nu e evident atunci ca Dumnezeu e arbitrar, sau capricios, sau cu toane? Poate ca nu e nedrept, dar cu siguranta aici pare sa fie arbitrar."

Dati-mi voie sa raspund la aceasta intrebare - si nu vreau sa vin cu jocuri de cuvinte inaintea voastra - dar haideti sa ne oprim o clipa ca sa definim ce intelegem prin cuvinte ca "arbitrar", sau "capricios", sau "a fi cu toane". O persoana care e arbitrara face ceea ce face fara vreun motiv anume. Pur si simplu o face. Daca ii intrebi pe acesti oameni de ce au facut acel lucru, iti vor raspunde: "N-am avut nici un motiv. Am facut-o dintr-o toana." A fost un capriciu, o dispozitie de moment. Nu avem prea mult respect pentru oamenii capriciosi, care fac lucruri fara vreun motiv anume. De fapt, daca intr-adevar o fac fara motiv, atunci ar trebui sa fie internati intr-un ospiciu. Pentru ca ne-am confrunta cu o forma de nebunie.
Ii vom atribui lui Dumnezeu acest fel de comportament viciat, lipsit de virtute? Vom spune despre El ca e arbitrar si capricios? Unii vor raspunde: "Trebuie s-o faci, Sproul, pentru ca te-ai straduit sa demonstrezi ideea ca Dumnezeu ii alege pe oameni fara sa vada in ei vreun motiv, cunoscut mai dinainte sau de alt fel." E adevarat. Ne trudim sa aratam ca motivul pentru care sunteti alesi de Dumnezeu nu se gaseste cu nici un chip in voi. Privind in mine, Dumnezeu nu va putea gasi vreun motiv pentru care sa ma mantuiasca, nu-i asa? Doar daca va gasi in mine un merit sau o neprihanire pe care o am in mai mare masura decat alti oameni. Si asa ne-am intors din nou la mantuirea prin fapte, inapoi la legalism. Nu, nu. Noi afirmam in mod clar ca harul Sau ne este dat nu pe baza vreunui motiv care se gaseste in noi. Dar faptul ca in mine nu se gaseste nici un motiv nu inseamna ca in spatele actiunilor lui Dumnezeu nu exista nici un motiv. Pe de o parte, Biblia afirma cu tarie ca motivul pentru alegerea noastra nu se gaseste in noi, dar, in acelasi timp, asta nu inseamna ca Dumnezeu e cu toane, capricios sau arbitrar, pentru ca ni se repeta din nou si din nou ca Dumnezeu are un motiv pentru aceasta.

Exista doua cuvinte care se repeta in aceasta privinta. Unul este "sfatul voii Sale". Acest cuvant, "sfat", are de-a face cu intelepciunea, sau planul, sau modul de gandire al lui Dumnezeu. In sfatul lui Dumnezeu, chiar cuvantul "sfat" sugereaza inteligenta si o motivatie inteligenta pentru actiune. Dumnezeu nu voieste nimic in afara sfatului voii Sale. O persoana complet arbitrara nu are un sfat - nu accepta nici un sfat - nu asculta de nici un sfat - pur si simplu o face. De aceea, chiar cuvantul "sfat" ar trebui sa ne atraga atentia ca ideea biblica de aici, a harului suveran al lui Dumnezeu, este inradacinata in intelepciunea lui Dumnezeu - in gandirea Sa, care e desavarsita. Nu e irationala, ci este rationala in cel mai inalt grad - departe de a fi arbitrara.

Un alt cuvant pe care Biblia il foloseste frecvent referitor la predestinare si alegere este cuvantul "scop" [tradus in versiunea Cornilescu prin "plan", "hotarare" - n.trad.]. In limba greaca folosim cuvantul telos. Unii poate studiati filozofia si stiti ca filozofia studiaza mai multe subdiviziuni diferite ale gandirii. Una este metafizica. Alta este cosmologia. Alta este epistemologia. Alta este etica. Dar una din subdiviziunile studiului filozofiei este stiinta teleologiei. Teleologia vine din cuvantul grecesc telos care inseamna "rezultat, scop sau tel". Poate ca ati auzit de diversele argumente pentru existenta lui Dumnezeu. Argumentul cosmologic - care incepe cu universul (cosmosul) pentru a dovedi existenta lui Dumnezeu. Dar unul dintre clasicele argumente persistente pentru a dovedi existenta lui Dumnezeu a fost numit argumentul teleologic - acela ca universul, asa cum il cunoastem, prezinta o anume ordine, un anume model, o anume simetrie care sugereaza ca e opera unui planificator inteligent. Cuvantul "telos" se refera la rezultate, teluri, sau, daca vreti, scopuri. Cineva care face ceva intr-un mod complet arbitrar nu urmareste vreun scop.

Noul Testament ne arata clar ca alegerea facuta de Dumnezeu este departe de a fi lipsita de scop; dimpotriva, exista un scop divin in alegerea facuta prin harul lui Dumnezeu. Iar scopurile mentionate sunt, mai intai, sa arate bogatiile harului Sau, sa arate indurarea Sa - adica sa descopere ceva despre caracterul Sau minunat, si harul Sau face intr-adevar acest lucru. El declara extraordinara, uimitoarea, minunata Sa indurare.
Mai exista si un alt scop, si anume de a-L onora pe Hristos. Amintiti-va promisiunea facuta lui Hristos, ca va vedea rodul muncii sufletului Sau si se va inviora. Vechea teorie pelagiana sustinea ca Isus a murit pe cruce sperand ca cineva va profita de aceasta si va fi mantuit. El a spus: "Eu fac lucrarea de ispasire, dar depinde de voi sa va hotarati destinul." In aceasta schema ar fi teoretic posibil ca Hristos sa fi murit degeaba - nimeni sa nu fi raspuns vreodata pozitiv la Evanghelie. Hristos ar fi murit si n-ar mai fi fost cel dintai nascut dintre mai multi frati. Dar, conform sfatului hotarat al lui Dumnezeu - Dumnezeu a hotarat de la intemeierea lumii ca crucea lui Hristos isi va aduce rodul prevazut. Si ca Hristos va vedea rodul muncii sufletului Sau si se va inviora. Observati ca, atunci cand Noul Testament vorbeste despre alegere si despre predestinare, el vorbeste intotdeauna despre noi ca fiind alesi in Prea Iubitul - in Hristos.

Oamenii ma intreaba: "R.C., de ce tu esti mantuit si altcineva nu este?" Inca o data, vom explora aceasta intrebare mai tarziu, in mai mare profunzime. Dar atunci cand privesc in inima mea si in sufletul meu, atunci cand privesc la viata mea, nu pot veni cu un raspuns satisfacator de ce Dumnezeu s-a deranjat sa mantuiasca un nenorocit ca mine. As vrea sa credem cu adevarat cuvintele din "Maretul Har". As vrea sa fim cu adevarat uimiti de harul lui Dumnezeu. Dar ce ne uimeste in schimb este dreptatea Sa. Harul il luam ca pe ceva meritat. Asa cum am mai spus, am schimbat cantecul lui Henry Higgins [din My Fair Lady - n.trad] doar un pic, in loc de "M-am obisnuit cu fata ta..." noi cantam "M-am obisnuit cu harul Sau...". Il presupunem ca subinteles, si presupunandu-l astfel incepem sa abuzam de el. De aceea, cum am mai spus, trebuie sa porneasca alarma in mintea noastra atunci cand incepem sa credem ca meritam harul. Nu ma pot gandi la nici un motiv pentru care R.C. Sproul este un taciune scos din foc. Daca Dumnezeu S-ar fi hotarat sa ma trateze potrivit cu dreptatea Sa... asa cum spunea David, "Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare?" Eu n-as putea ramane in picioare. Singurul mod in care pot ajunge in Imparatie, sau in care cineva poate ajunge in Imparatie, este prin harul suveran al lui Dumnezeu. Si numai prin acel har. Sola gratia a fost laitmotivul Reformei - prin har si numai prin har.
Singurul motiv pe care il gasesc in Noul Testament pentru ca cineva sa fie crestin este acela ca Dumnezeu Tatal sa Isi poata revarsa gloria Sa si dragostea Sa si afectiunea Sa peste Dumnezeu Fiul. Singurul motiv pentru care noi suntem rascumparati, in cele din urma, nu este din cauza valorii noastre, ci din cauza valorii lui Hristos. Dumnezeu se indura de mine pentru a-L rasplati pe Cel ce merita rasplata, pe singurul Sau Fiu. Observati ciudata intersectare a harului si dreptatii. E drept ca Hristos sa primeasca o mostenire - iar noi suntem acea mostenire. Faptul ca suntem o mostenire inseamna har pentru noi - dreptate pentru Hristos. Acesta e scopul.
Noul Testament spune: "De ce alege Dumnezeu? De ce ne-a ales pe noi?" Pentru ca scopul lui Dumnezeu, potrivit cu harul Sau, sa poata ramane in picioare. Noi facem tot ce ne sta in putere ca sa daramam acel har care sta in picioare si sa eliminam aceasta doctrina din gandirea noastra. Dar scopul lui Dumnezeu e sa intelegem indurarea harului. Sa-l lasam sa ramana in picioare. Sa avem curajul sa il proclamam in viata Bisericii in mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Celalalt lucru asupra caruia as vrea sa va indrept atentia este ceva ce am citit poate prea repede aici in Efeseni. In versetul 5: "Ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa..." Dati-mi voie sa ma opresc aici. "Dupa." Ce inseamna aceasta expresie, - "dupa", sau "potrivit cu"? Inseamna "pe baza". Nu e potrivit cu lucrarea noastra cunoscuta mai dinainte, sau potrivit cu meritul nostru, cu neprihanirea noastra, cu alergarea noastra, cu vointa noastra, cu credinta noastra sau cu vreun alt lucru al nostru. Baza alegerii este, conform acestui text, "dupa buna placere a voii Sale... dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi".
Haideti sa vorbim despre aceasta expresie pentru o clipa. Ne intoarcem la arbitrar. Eu fac ceva ce pare sa fie arbitrar sau capricios, si voi intrebati: "De ce ai facut asta?" Eu raspund: "Pai, nu stiu. Am facut-o pentru ca mi-a placut s-o fac." Ei bine, si acesta e un motiv pentru a face ceva, nu-i asa? O faci pentru ca iti place. Chiar ii numim capriciosi sau cu toane pe oamenii care fac ce vor, fara sa tina cont de ce e bine. Ei isi fac placerea. Fac acel lucru pentru ca le place sa-l faca.
Acesta e un raspuns pe care Biblia il ofera la intrebarea "De ce" cu privire la alegere. Motivul alegerii este potrivit cu placerea lui Dumnezeu. Dumnezeu alege sa se indure de anumiti oameni pentru ca Ii face placere sa fie indurator fata de unii oameni si nu fata de toti. Dumnezeu gaseste ca alegerea Ii face placere. Atunci spun: "OK, acum am aflat secretul. Dumnezeu e capricios si arbitrar intr-un fel demonic, diabolic, pentru ca tot acest joc pe care il joaca - alegandu-i pe unii, respingandu-i pe altii, mantuindu-i pe unii si condamnandu-i pe altii - nu e altceva decat o divina comedie."

Din nou, avem tendinta sa intunecam planurile prin cuvantari fara pricepere, apropiindu-ne in acest punct periculos de mult de hula impotriva Duhului Sfant. Pentru ca am scos un cuvant din text - acela ca Dumnezeu face aceasta alegere dupa ce fel de placere? Dupa "buna" placere a voii Sale. Acest cuvant schimba totul. Pentru ca nu exista notiunea de placere rea a voii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-Si gaseste placerea in rautate. Noua ne place sa facem raul. De fapt, de aceea pacatuim - pentru ca e atat de placut pentru noi. Daca n-ar fi placut, nu am fi ademeniti si ispititi sa-l facem. Dar in Dumnezeu nu exista o voie rea. Singurul lucru care I-a placut intotdeauna lui Dumnezeu este bunatatea. Si singura placere pe care a avut-o vreodata este o buna placere. Iar singurul scop pe care l-a avut vreodata este un scop bun. De aceea, sa nu sugeram vreodata ca, in misterul harului Sau, El e cu toane, capricios sau arbitrar. Doar pentru ca motivul mantuirii noastre nu se gaseste in noi, asta nu inseamna ca motivul e nerezonabil, irational, sau ca Dumnezeu este fara scop, fara sfat, sau fara bunatate.

Ganduri la incheiere
Uneori aceasta doctrina dificila a alegerii devine foarte usoara, nu-i asa? Cat de greu ne este sa ne imaginam ca ceea ce Ii place lui Dumnezeu e intotdeauna bun? Sau ca scopurile Lui sunt intotdeauna bune? Sau ca, indiferent care ar fi motivul pentru care El acorda har unora si nu altora, acest motiv trebuie sa fie bun? Nu-i greu deloc, nu-i asa? Ce e greu de conceput este o placere rea in Dumnezeu. Sau o actiune arbitrara a lui Dumnezeu - sa-ti imaginezi Creatorul suveran facand ceva fara vreun scop anume. Sau facand ceva fara sa ia in calcul propria Sa omniscienta, infinita Sa cunoastere, intelegerea Sa desavarsita a tuturor lucrurilor. Desigur, misterul ramane si va exista cata vreme vom privi intr-o oglinda, in chip intunecos. Dar acest lucru nu mai este un mister in acest punct. Stim, si eu cred ca intelegem, ca Dumnezeu nu este arbitrar, Dumnezeu nu actioneaza fara un scop si Dumnezeu nu face nimic nedrept sau intinat. Problema e ca nu intotdeauna ne plac deciziile lui Dumnezeu. Nu suntem intotdeauna de acord cu sfatul lui Dumnezeu. Iar uneori m-am surprins spunandu-mi: "Daca eu as fi Dumnezeu, as face asa sau asa." Dar apoi trebuie sa ma opresc din drum si sa spun: "Ia stai putin, ce gand arogant!" Pe de alta parte, nu e oare un lucru bun acela ca nu eu sunt Dumnezeu? Lucrurile ar fi cu mult mai rele decat par sa fie acum in aceasta lume.