Continut
Vazut de 102 ori |
Ex. 20:1-2 „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei ".
Primirea Legii lui Dumnezeu prin conducătorul lor, Moise, a fost unul dintre cele mai importante aspecte ale experienţei Israeliţilor la Muntele Sinai. Legea Mozaică (cuvântul ebraic Torah, Ă®nsemnând „învăţătură") poate fi Ă®mpărţită Ă®n trei categorii:
(a) legea morală, care cuprindea regulile lui Dumnezeu pentru vieţuirea sfântă (Ex. 20:1-17);
(b) legea civică, care trata despre viaţa legală şi socială a lui Israel, ca o naţiune (Ex. 21:1-23:33); şi
(c) legea ceremonială, care se ocupa de forma şi ritualul Ă®nchinării lui Israel Domnului, inclusiv sistemul jertfelor (Ex. 24:12-31:18). Cu privire la natura şi funcţia Legii Vechiului Testament să reţinem următoarele:
(1) Legea a fost dată Ă®n legătură cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Său; ea prezintă prevederile legământului pe care ei trebuiau să le respecte Ă®n credincioşie faţă de Domnul Dumnezeu căruia Ă®i aparţineau. Israeliţii au acceptat Ă®n mod formal aceste obligaţii ale legământului (Ex. 24:1-8; vezi articolul LEGĂMĂ‚NTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIŢII ).
(2) Ascultarea lui Israel faţă de Lege trebuia să fie Ă®ntemeiată pe mila mântuitoare a lui Dumnezeu şi pe eliberarea poporului de către El (Ex. 19:4). De notat este faptul că Legea a fost dată după ce ei fuseseră salvaţi prin sângele mielului de Paşte şi răscumpăraţi din robie (Ex. 20:2), Ă®n perioada când ei trăiau ca şi pelerini pe pământ prin harul lui Dumnezeu (Ex. 19:4).
(3) Legea a revelat voia lui Dumnezeu pentru conduita poporului Său (Ex.19:4-6; 20:1-17; 21:1-24:8) şi a prevăzut jertfe de sânge pentru ispăşirea păcatelor lor (Lev. 1:5; 16:33). Legea nu a fost dată ca o cale de a obţine mântuirea pentru cei nemântuiţi; poporul căruia i-a fost dată se afla deja cu Dumnezeu Ă®ntr-o relaţie de popor salvat (Ex. 20:2). Prin Lege ei au Ă®nvăţat cum dorea Dumnezeu ca să trăiască ei Ă®n mod neprihănit faţă de Răscumpărătorul lor şi faţă de semenii lor. Israeliţii trebuiau să se supună Legii prin harul lui Dumnezeu, pentru a menţine şi celebra relaţia lor prin credinţă cu El (Deut. 28:1, 2; 30:15-20).
(4) Atât Ă®n Vechiul Testament cât şi Ă®n Noul Testament, o Ă®ncredere ancorată Ă®n Dumnezeu şi Ă®n Cuvântul Său (Gen. 15:6) şi o iubire sinceră faţă de El (Deut. 6:5) au constituit temelia pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Israel nu a izbutit tocmai Ă®n această privinţă pentru că, adesea, ei nu au făcut din credinţa Ă®n Dumnezeu, din iubirea faţă de El din toată inima şi din dorinţa de a umbla pe căile Sale, motivaţia lor pentru Ă®mplinirea Legii. Pavel a afirmat că Israel nu a dobândit neprihănirea pe care o urmărea Legea din cauză că „n-a căutat-o prin credinţă" (Rom. 9:32).
(5) Legea a accentuat adevărul veşnic potrivit căruia ascultarea de Dumnezeu dintr-o inimă plină de iubire (vezi Gen. 2:9; Deut. 6:5 ) va duce la o viaţă deplină şi la bogate binecuvântări de la Domnul (compară cu Gen. 2:16; Deut. 4:1,40; 5:33; 8:1; Ps. 119:45; Rom. 8:13; I Ioan 1:7).
(6) Legea exprima natura şi caracterul lui Dumnezeu, adică, iubirea, bunătatea, dreptatea şi ura Ă®mpotriva răului. Trebuia ca Israeliţii credincioşi să păzească legea morală a lui Dumnezeu deoarece ei fuseseră creaţi după chipul Său (Lev. 19:2).
(7) ĂŽn Vechiul Testament, mântuirea n-a fost niciodată bazată pe desăvârşirea provenită din respectarea tuturor poruncilor, Ă®n relaţia dintre Israel şi Dumnezeu era inseparabil sistemul jertfelor care asigurau iertarea pentru cei care Ă®ncălcau porunca dar care se Ă®ntorceau cu sinceritate, Ă®n pocăinţă şi credinţă, la Ă®ndurarea lui Dumnezeu şi la asigurarea sângelui ispăşitor.
(8) Legea şi legământul Vechiului Testament nu erau desăvârşite şi nici nu fuseseră menite să fie permanente. Legea a funcţionat ca un protector temporar pentru poporul lui Dumnezeu, până la venirea lui Hristos (Gal. 3:22-26). Vechiul legământ a fost Ă®nlocuit apoi de Noul legământ, Ă®n care Dumnezeu a dezvăluit Ă®n Ă®ntregime planul Său de mântuire prin Isus Hristos (Rom. 3:24-26; vezi Gal. 3:19, nota, pentru mai multe detalii asupra naturii şi funcţiei Legii Vechiului Testament).
(9) Legea a fost dată de către Dumnezeu şi adăugată făgăduinţei „din pricina Ă®ncălcărilor de lege" (Gal. 3:19); adică, ea a fost menită
(a) să Ă®ndrepte comportamentul,
(b) să clarifice ce era păcatul,
(c) să arate lui Israel Ă®nclinaţia lor Ă®nnăscută de a Ă®ncălca voia lui Dumnezeu şi a face răul, şi
(d) să trezească conştiinţa nevoii lor de mila, harul şi răscumpărarea de la Dumnezeu (compară cu Rom. 3:20; 5:20; 8:2). |
