Continut
Vazut de 109 ori |
Uneori predicatorii stăpânesc subiectele predicilor; alte ori subiectele Ă®i stăpânesc pe predicatori; uneori se Ă®ntâmplă să vezi câte un predicator care Ă®n acelaşi timp stăpâneşte subiectele predicilor si e stăpânit de ele. AposÂtolul Pavel, sânt sigur, că făcea parte din această categorie din urmă.
Priviţi-1 pe Pavel la Efes (Fapte 19:8-41). Şapte inşi au Ă®ncercat la Efes să folosească o formulă religioasă asupra unei victime de genul Gadareanului. Dar, să arunci termeni religioşi sau chiar versete Biblice Ă®n faţa oamenilor posedaţi şi controlaţi de demoni e ca si cum ai azvârli cu bulgări de zăpadă Ă®n Gibraltar cu gândul să muţi stânca. Un singur om posedat de cel rău a fost de-ajuns să-i biruiască pe cei şapte profitori ambulanţi. Toţi şapte fii lui Sceva ruşinaţi au fugit lăsându-si hainele, Ă®n timp ce Ă®ndrăcitul şi-a mărit garderoba cu şapte costume. Fii lui Sceva, răniţi si speriaţi, au povestit Ă®ntâmplarea aceasta Ă®n oraş, iar Dumnezeu a Ă®ntors eşecul lor spre slava lui Hristos, astfel că Numele Lui a fost Ă®nălţat si proslăvit. Spiritiştii vrăjitorii au fost convertiţi la credinţă; atât iudeii cât şi grecii au fost aduşi la mântuire; la un foc public şi-au adus cărţile lor de farmece şi au ars cărţi Ă®n valoare de 50.000 de arginţi. S-a Ă®mplinit Cuvântul că oamenii Ă®l laudă pe Domnul chiar şi Ă®n mânia lor. Dar, ascultaţi mărturia demonului Ă®n faţa celor şapte fii ai lui Sceva: „Pe Isus Ă®l cunosc şi PE PAVEL ĂŽL ŞTIU, dar voi cine sunteţi?" (Fapte 19:15). Aceasta este cea mai Ă®naltă cinste pe care o poate da pământul şi iadul - a clasifica ei, duşmanii, pe cineva Ă®n rând cu Isus.
Dar cum a ajuns apostolul Pavel la cinstea aceasta? De ce l-au cunoscut demonii pe Pavel? L-au bătut cândva şi pe el, sau el i-a bătut pe ei? Priviţi pentru câteva clipe la Pavel. Pavel trăia Ă®ntr-o relaţie strânsă de intimitate cu Dumnezeu. I s-au dat descoperiri deosebite, Ă®ngerii Ă®i slujeau; la degetul lui cel mic erau cutremurele. Cuvintele lui pline de Duh au făcut ţăndări cătuşele Ă®n care era ţinut sufletul acelei fetiţe pe care lumea o exploata din cauza duhului de ghicire. La Corint, acest om al lui Dumnezeu a scurs Ă®n parte mlaştina aceea a fărădelegii din oraş, şi acolo, lângă treptele diavolului a ridicat o biserică. Mai târziu a reuşit să smulgă suflete de la moarte chiar de sub nasul Cezarului, chiar din familia Ă®mpăratului, Ă®n faţa regilor nu s-a intimidat, căci spune: „Mă socotesc fericit, Ă®mpărate Agripa!" Pavel de asemenea a luat cu asalt capitala mondială a intelectualităţii (colinele lui Marte Ă®n Atena) cu adevărul Ă®nvierii Ă®mprăştiin-du-i pe savanţi. Cât timp Pavel era Ă®n viaţă, iadul n-avea linişte! Care a fost armura lui Pavel? Unde şi-a ascuţit sabia? De mai multe ori apostolul Pavel foloseşte expresia „Sânt Ă®ncredinţat!"; aici e secretul. Adevărul care i s-a revelat Ă®l ţinea ca Ă®ntr-o menghină. Cuvântul, ca si Domnul, erau imutabili. Ancora lui Pavel era prinsă Ă®n adâncimile credinÂcioşiei lui Dumnezeu. Paloşul său era Cuvântul lui DumÂnezeu; puterea lui era credinţa Ă®n Cuvânt. Iar Duhul Ă®l averÂtiza asupra viitoarei strategii a diavolului. Pavel ştia maşinaţiile diavolului; iată de ce iadul bătea Ă®n retragere Ă®n faţa lui. Chiar şi atunci când oamenii au vrut să-l asasineze, s-a găsit cineva să-i dea de veste lui Pavel, si toate planurile diavolului au fost anulate.
Evlavia care Ă®i fereşte pe oameni de alunecările la iad si Ă®i păzeşte pe oameni de păcate vulgare, e frumoasă, dar cred că e elementară. Când Pavel a mers la Cruce, atunci a avut loc Ă®n el minunea convertirii si a renaşterii lui. Acesta, cred, e argumentul măiestru al apostolului Pavel când vorbeşte despre a fi mort şi a fi viu Ă®n acelaşi timp. „ Voi sunteţi morţi le scrie el galatenilor. Imaginaţi-vă că Ă®ncercăm lucrul acesta pe pielea noastră. SĂ®ntem noi morţi? - Morţi faţă de laude, faţă de critici? Morţi faţă de modă, faţă de opiniile lumii? Morţi, ca să nu avem nici o dorinţă de a fi lăudaţi? Morţi, ca să nu ne cuprindă invidia când alţii primesc onoruri pentru lucrările făcute de noi? O, dulce e starea aceasta, sublimă e trăirea Ă®n care Ă®l avem pe Hristos Ă®n noi prin Duhul!
Da, Pavel a fost mort. Totodată el spune: „Şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu". Din toate religiile pământului, creştinismul e singura Ă®n care Dumnezeul omului vine să trăiască Ă®năuntrul lui. Pavel nu s-a mai luptat cu firea (nici cu a lui nici cu a altora); el s-a luptat „împotriva căpeteniilor, Ă®mpotriva domniilor, Ă®mpotriva stăpânitorilor Ă®ntunericului acestui veac, Ă®mpotriva duhurilor răutăţii cari sânt Ă®n locurile cereşti." Oare Ă®nţelegem acum mai bine de ce demonul acesÂta a spus: „Pe Pavel Ă®l ştiu"? Pavel se lupta Ă®mpotriva puterilor demonice, (Ă®n vremea modernă, lucrarea legării şi dezlegării," cunoscută de Pavel, e aproape uitată sau comÂplet ignorată). Ă®n ultima milă a alergării lui pământeşti, el declară: „M-am luptat lupta cea bună!" Demonii au putut să confirme lucrul acesta, căci mai mult au suferit ei din cauza lui decât a suferit Pavel din cauza lor. Da, Pavel era cunoscut Ă®n iad.
O altă ancoră care i-a dat stabilitate acestui suflet de erou a fost mânia lui Dumnezeu cel sfânt Ă®mpotriva păcatului. „Ca unii cari cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i Ă®ncredinţăm..." (II Corinteni 5:11). Pavel Ă®i vedea pe oameni pierduţi. Acum câteva zile am văzut o imagine pe ecran; era ceţoasă, şi nu se distingea nimic. Atunci operatorul a Ă®ntins mâna si a aranjat diapozitivul, centrându-1. Ce diferenţă! Tot aşa, avem nevoie şi noi de mâna Domnului ca să ne facă să vedem clar starea Ă®n păcat şi pierzare a oamenilor din jur. Fiindcă apostolul Pavel Ă®l iubea pe Domnul sincer, cu o dragoste desăvârşită, el a urât păcatul cu o ură desăvârşită. Astfel, i-a văzut pe oameni nu numai risipitori, dar şi Ă®n rebeliune, nu numai rătăciţi de la neprihănire, dar şi conspiratori Ă®n fărădelege; oameni care au nevoie de iertare, sau dacă nu, soarta lor e moartea! Cu intensitatea maximă a flăcării Iubirii, Pavel a ars nelegiuirea oamenilor supuşi puterii satanice. Cuvântul său de ordine a fost: „Dar fac un singur lucru!" N-a avut preocupări lăturalÂnice, nu s-a apuca să-şi vândă cărţile. N-a avut ambiţii perÂsonale, deci n-a avut invidii si gelozii. N-a avut ce reputaţie să apere, deci n-a avut ce să se lupte pentru el Ă®nsuşi. N-a avut avere, deci n-a avut ce să-şi facă grijuri. N-a avut „drepÂturi", deci nimeni nu-i putea face vreun rău. El era deja zdrobit, deci nimeni mai putea să-l zdrobească. El era deja „mort", aşa că nimeni nu-l mai putea omorĂ®. El era mai mic decât cei din urmă, aşa că nimeni nu-l mai putea umili mai mult. A suferit pierderea tuturor lucrurilor, aşa că nimeni n-avea ce să mai fure de la el. Oare Ă®nţelegem mai clar acum de ce demonul acela spunea: „Pe Pavel Ă®l ştiu'"! Iadul avea dureri de cap din cauza apostolului Pavel.
Şi Ă®ncă o ancoră a duhului acestui sfânt a fost eficacitatea sângelui Domnului Isus, deci puterea Lui de a mântui Ă®n mod desăvârşit. „TOŢI au păcătuit şi sânt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." Da! Ă®nsă Hristos „poate să mântuiască Ă®n chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El." O, dacă ar ajunge oamenii să-L cunoască pe acest Miel ispăşitor! La Pavel nu există aşa zisa ispăşire limitată. A fost zelot şi rămâne zelot, Ă®n lumina unui iad etern, ce valoare mai pot avea lucrurile pieritoare ale pământului pentru răscumpărare? Şi Ă®n zilele noastre, ce Ă®nseamnă oare ranÂgurile pe care si le dau oamenii unii altora? Sau care sânt stratagemele noi ale iadului azi? Fără Hristos, oamenii sânt PIERDUŢI Ă®n păcate Ă®nainte de moarte, ca şi după ce mor. Chiar acum oamenii sânt prinşi de vârtejul de gunoi al nelegiuirilor murdare care Ă®n cele din urmă Ă®i va suge Ă®n IADUL VEŞNIC. E chiar adevărat? Apostolul n-are nici o Ă®ndoială. Dacă aşa stau lucrurile, atunci „Tezeşte-te, trezeşte-te şi Ă®mbracă-te cu putere, braţ al Domnului!" (Isaia 51:9). Ă®l aud pe Pavel spunând: „Pregăteşte-mi armura si sabia pentru luptă!" ?
O altă ancoră pentru Pavel a fost siguranţa binecuvântată că atunci când avea să părăsească trupul acesÂta, el mergea acasă la Domnul (II Cor. 5:8). Nu găsim aici doctrina adormirii sufletului! Nici starea intermediară inÂterminabilă. Ci, din viaţă Ă®n viaţă! La gândul veşniciei, limÂbajul omenesc e Ă®n zdrenţe, imaginaţia se poticneşte. Pavel trece peste toate, peste lovituri, bătăi, suferinţe, Ă®ntemniţări, oboseli, şi le consideră Ă®ntristări uşoare de o clipă când sânt puse Ă®n faţa bucuriei de a fi acasă la Domnul. Iar iadul Ă®şi cheltuia muniţiile diavoleşti Ă®mpotriva acestui Pavel! Ă®nţelegeţi acum de ce unul din ei a spus: „Pe Pavel Ă®l ştiu"?
Adevărul final ca ancoră a sufletului lui Pavel a fost: „TOŢI TREBUIE SĂ NE ĂŽNFĂŢIŞĂM Ă®naintea scaunului de judecată al lui Hristos!" (II Cor. 5:10). Privirea spre valorile eterne prin Hristos lua si boldul acestui ultim test. Viaţa Ă®n neprihănire aici pe pământ (şi nu vreau să spun, viaţă de neprihănit, ci Ă®n „neprihănirea" pe care o cere Cuvântul Sfânt) rezolvă toate problemele de după moarte. Apostolul Pavel s-a identificat atât de mult cu chipul Fiului, Ă®ncât a fost Ă®n stare să spună: „Ce aţi Ă®nvăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut Ă®n mine, faceţi!" (Fil. 4:9). A face o copie după altă copie nu e bine. Dar a-l copia pe Pavel" nu e rău, fiindcă el a fost pe de-a-ntregul consacrat DomÂnului, sfinţit Ă®n Ă®ntregime, cu totul ĂŽN HRISTOS.
Te mai miri acum de ce demonul a spus: „Pe Pavel Ă®l ştiu"! Eu nu mă mai mir! |