Antet

 

Nu uitaţi să vă spuneţi părerea în guestbook sau vizitati forumul

CantecePoeziiEseuriLinkuriGuestbookAbout
                                                             
HomeAdauga cantecAdauga poezieAdauga eseu


Baza noastra de date contine 2208 c穗tece, 1293 poezii, 436 eseuri

DOCTRINA LUI ISUS CRISTOS
Autor
Volum
Limba
Romana
Continut
Vazut de 105 ori

Pe măsură ce ne uităm la doctrina lui Isus Cristos, ne vom concentra テョn primul rテ「nd asupra persoanei lui Isus Cristos, ceea ce presupune o privire din punct de vedere scriptural atテ「t asupra umanităţii Lui cテ「t şi asupra dumnezeirii Lui. テ始 al doilea rテ「nd vom cerceta lucrarea lui Isus Cristos. Acest studiu va include subiectele morţii, テョnvierii, テョnălţării şi preamăririi Lui.



Persoana lui Cristos



Cテ「nd citim Noul Testament, descoperim テョn el două aspecte despre Isus Cristos, care au o mare importanţă テョn credinţa oricărui Creştin, dar care, oarecum, par să nu poată exista テョn acelaşi timp, acestea constテ「nd テョn faptul că Isus Cristos, cテ「nd a umblat pe pămテ「nt, era complet uman şi, totuşi, テョn acelaşi timp, complet divin. Isus Cristos a fost テョn テョntregime om şi Dumnezeu. Acest lucru este dificil, dacă nu imposibil de テョnţeles pentru mintea umană, dar fără doar şi poate, este clar curpins テョn テョnvăţăturile Bibliei.



Umanitatea lui Isus Cristos



De ce este important pentru credincios să テョnţeleagă că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost テョn テョntregime uman? De primă importanţă, cred eu, a fost faptul că omul a avut nevoie de cineva care să ia pedeapsa păcatului său pentru a putea avea o relaţie corectă cu Dumnezeu. Pedeapsa pentru păcat este moartea, după cum este spus テョn Romani 6:23 şi テョn alte pasaje. Nu a existat om care să poată plăti pentru păcatele テョntregii lumi pentru că Dumnezeu a cerut pe Cineva care era fără păcat pentru a fi sacrificiul perfect. Numai Dumnezeu テ始suşi este fără păcat. De aceea, El a devenit om テョn Persoana lui Isus Cristos, pentru a putea muri pentru păcatele テョntregii lumi (1Timotei 2:5,6).



Haideţi, deci, să aruncăm o privire la felul テョn care Biblia descrie umanitatea lui Isus Cristos.

1. Prin ce mijloace şi-a făcut Isus intrarea テョn această lume (Matei 1:18)?

_____________________________________________________________



Pentru ca Dumnezeu să vină テョn lume, să experimenteze umanitatea, era potrivit pentru El să o facă doar fiind născut din om (Maria). Totuşi, el nu a avut un tată uman. Naşterea Lui a fost unică, deoarece a fost supranaturală (Luca 1:35).



Primele cテ「teva versete din Ioan, capitolul unu, vorbesc despre Isus ca fiind Cuvテ「ntul, テョnsăşi expresia lui Dumnezeu, Tatăl.



2. Citiţi versetul 14 şi scrieţi cum a fost posibil pentru Dumnezeu să ne dea o imagine mai bună a caracterului Său. ______________________________________________________



3. Citiţi Evrei 2:14-18 şi răspundeţi la următoarele テョntrebări.



a. テ始 ce mod, potrivit versetului 14, a devenit Isus asemeni unui om?

_________________________________________________________________



b. Conform versetului 14, ce I-a テョngăduit această părtăşie să facă?

__________________________________________________________________



c. Ce a テョmplinit pentru noi moartea Lui (v. 14, 15, 17)?

________________________________________________________________

________________________________________________________________



d. テ始 ce mod I-a テョngăduit umanitatea Lui să se identifice cu noi şi să ne ajute (v. 18)?

______________________________________________________________



4. Pe măsură ce citim Filipeni 2:5-9, テョnţelegem că atunci cテ「nd Isus a devenit asemeni omului, aceasta a fost o atitudine de ______________ , pe care şi noi trebuie să o adoptăm.



5. Deşi Isus Cristos, Fiul Omului, a umblat テョn firea pămテ「ntească şi a fost tentat テョn toate lucrurile cum suntem şi noi, totuşi a fost fără ____________(Evrei 4:15)





Dumnezeirea lui Isus Cristos



Cテ「nd vorbim despre dumnezeirea lui Isus Cristos, pur şi simplu ne referim la faptul biblic că Isus Cristos a fost, este şi va fi テョntotdeauna Dumnezeu. Nu a テョncetat să fie Dumnezeu cテ「nd a venit să umble pe pămテ「nt テョn corp omenesc. El a fost pe deplin uman şi, テョn acelşi timp, pe deplin Dumnezeu.



Haideţi să vedem acum felul テョn care Biblia ne dovedeşte că Isus Cristos este Dumnezeu.



6. Citiţi Ioan 1:1-14



a. Despre cine se vorbeşte テョn acest pasaj ca fiind "Cuvテ「ntul"? _______________





b. Ce declară Biblia cu privire la Cuvテ「nt テョn versetul unu? __________________________

_________________________________________________



テ始 primul capitol al Epistolei către Evrei, autorul テョl compară pe Isus Cristos cu テョngerii. テ始 versetul 8 el citează un pasaj din Psalmul 45:6 declarテ「nd テ士părăţia lui Dumnezeu ca fiind o テ士părăţie eternă.



7. Citii Evrei 1:8. Despre cine vorbeşte Psalmul 45:6 cテ「nd spune: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule..."? ______________________



După テョnvierea lui Isus, El i-a apărut lui Toma şi l-a lăsat să-I atingă rănile pe care le-a primit pe cruce. テ始 acel moment Toma a crezut că era テョntr-adevăr Cristos Cel テョnviat şi a proclamat: "Domnul meu şi Dumnezeu meu"(Ioan 20:28)



8. A acceptat Isus sau a respins proclamaţia lui Toma că El este Dumnezeu? _____________

____________________________________________________________



9. Cum este descris Isus Cristos テョn Tit 2:13? __________________________________



De multe ori, Evangheliile fac referinţă la Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acest titlu nu-I este dat ca să sugereze că El a luat fiinţă din Dumnezeu, Tatăl, pentru că ştim din multe alte scripturi că Isus a existat dintotdeauna: "La テョnceput era Cuvテ「ntul..." (Ioan 1:1). Mai degrabă, acest titlu, "Fiul lui Dumnezeu", relevă dumnezeirea lui Isus Cristos. El a fost chemat aşa de oameni, de テョngeri, de demoni, de Tatăl şi テョnsuşi El s-a intitulat aşa. Cテ「nd a făcut-o a テョntテ「mpinat o mare opoziţie din partea conducătorilor religioşi.



10. Cum au テョnţeles liderii religioşi テョn Ioan 5:17 şi 18 semnificaţia faptului că Isus s-a proclamat Fiul lui Dumnezeu? _____________________________________________________

_______________________________________________________



11. De ce L-a acuzat marele preot pe Isus de blasfemie テョn Matei 26:63-66? _____________

___________________________________________________________



Dacă această proclamaţie ar fi テョnsemnat ceva mai puţin decテ「t o identificare cu dumnezeirea, atunci Isus nu ar fi fost acuzat de blasfemie.



12. Citiţi Isaia 44:6. Cine este cel dintテ「i şi cel de pe urmă?________________ Acum citiţi Apocalipsa 1:17. Cine este cel dintテ「i şi cel de pe urmă? ____________________



Biblia declară テョn mod clar că Isus Cristos este Dumnezeu. Pentru a şterge, テョnsă, orice urmă de dubiu, haideţi să privim alte dovezi ale dumnezeirii Lui.



Scripturile ne テョnvaţă că toată テョnchinarea aparţine doar lui Dumnezeu. Cテ「nd Isus a fost ispitit de Satan, acesta I-a promis toate テョmpărăţiile din lume dacă El i se va テョnchina. Isus i-a răspuns, テョnsă: "Domnului, Dumnezeului tău să te テョnchini şi numai Lui să-I slujeşti" (Matei 4:10).





13. Cテ「nd L-au găsit magii pe Isus, ce au făcut? (Matei 2:11) _______________________

___________________________________________________



14. Cテ「nd orbul, vindecat de Isus, s-a テョnchinat lui, i-a spus Isus să se テョnchine lui Dumnezeu şi nu Lui? (Ioan 9:38) _____________________________________________________



Isus nu a respins niciodată テョnchinarea pentru că El este Dumnezeu şi este demn de テョnchinare. (vezi deasemenea Matei 14;33; 28:16,17) Fiecare genunchi se va pleca テョn faţa numelui Său (Filipeni 2:9-11).



15. Ce lucrări divine vedem atribuite lui Isus:



a. テョn Ioan 1:3 şi Coloseni 1:16? ________________________________________



Completaţi din Geneza 1:1: "La テョnceput ____________ a făcut cerurile şi pămテ「ntul."



b. テョn Marcu 2:5-7? _________________________________



16. Potrivit cu Coloseni 2:9, cテ「t de mult din dumnezeire locuieşte テョn Isus? ______________

______________________________________________



Cuvテ「ntul grec pentru dumnezeire este theotes. Acest cuvテ「nt exprimă テョnsăşi esenţa şi natura lui Dumnezeu. Isus nu a fost doar ca şi Dumnezeu, El a fost Dumnezeu.



Am văzut pテ「nă acum multe dovezi din Biblie că Isus Cristos a fost pe deplin uman şi テョn acelaşi timp テョn テョntregime Dumnezeu. Studiind テョn continuare lucrarea lui Isus, vom vedea importanţa acestor aspecte ale naturii Sale テョn テョnfăptuirea lucrării pentru care El a venit.



LUCRAREA LUI ISUS CRISTOS



Vom privi lucrarea lui Isus Cristos テョn relaţie cu moartea, テョnvierea , cu テョnălţarea şi preamărira Lui. Acestea sunt esenţa credinţei Creştine; piatra de temelie a Evangheliei. (Citiţi 1Corinteni 15:1-4)



Moartea lui Isus Cristos



Moartea Lui era necesară din cauza relaţiei テョntrerupte a omului cu Dumnezeu. Această relaţie a fost テョntreruptă din cauza păcatului nostru テョndreptat テョmpotriva unui Dumnezeu sfテ「nt şi neprihănit. Ne-am ridicat テョmpotriva lui Dumnezeu şi テョmpotriva poruncilor Lui şi de aceea merităm condamnare şi pedeapsă. Dar Dumnezeu, テョn mila Lui, a fost テョn stare să ne readucă テョntr-o relaţie bună cu El, fără a-Şi compromite sfinţenia, prin moartea Fiului Său, Isus Cristos. Unul dintre modurile テョn care Scripturile descriu această restaurare este テョn Matei 20:28.



17. Ce a venit Isus să facă? ____________________________________________

___________________________________________





O răscumpărare este preţul plătit prin care o persoană este cumpărată テョnapoi (răscumpărată) de la cel care o ţine テョn captivitate. Noi eram テョn captivitatea şi sclavia păcatului. Isus ne-a răscumpărat.



18. Care a fost preţul plătit pentru răscumpărarea noastră? (1Petru 1:18,19) ___________

____________________________________________________________



19. Romani 3:25 şi 1Ioan 2:2 descriu un alt aspect al morţii lui Cristos. Care este acesta?

________________________________________________________________



Păcatul a cauzat o テョnstrăinare a omului de Dumnezeu. Vina de a fi păcătuit テョl separă pe om de Creatorul său. Domnul nostru a luat pe cruce acea vină şi a plătit pentru ea cu propriul Său sテ「nge, prin aceasta テョnlăturテ「nd cauza テョnstrăinării. Acum un Dumnezeu sfテ「nt şi neprihănit poate acorda milă unui credincios păcătos pentru că justiţia Sa a fost satisfăcută. Isus a satisfăcut cerinţele legii テョncălcate. Aceasta este ispăşirea. Această ispăşire a adus o schimbare テョn relaţia noastră cu Dumnezeu.



20. Citiţi Romani 5:10.



a. Care a fost relaţia omului cu Dumnezeu テョnainte de moartea lui Cristos? ____________

_____________________________________



b. Cum a schimbat Dumnezeu această relaţie prin moartea Fiului Său? ______________

_____________________________________________



21. Care este acum relaţia credinciosului cu Dumnezeu? (Romani 5:1) ________________

___________________________________________



Un alt aspect al morţii lui Cristos se găseşte テョn ideea substituirii: o viaţă dată テョn schimbul altei vieţi. Este ilustrată テョn Vechiul Testament prin sacrificiile de animale, テョn care păcatele oamenilor erau simbolic date animalului care mai apoi era ucis テョn locul lor.



22. Isus Cristos S-a identificat cu omul, devenind uman (Evrei 2:14) pentru ca să poată (Evrei 2:9)

_________________________________________________________________



23. Cum este descrisă テョn 1Petru 3:18 această substituire? __________________________

___________________________________________________________



24. Pentru cine a murit Isus Cristos? (1Ioan 2:2) __________________________________

_________________________________________________



Aceasta nu テョnseamnă că テョntreaga lume este salvată. Oricum, テョntreaga lume poate fi salvată. Din cauza nelimitării morţii lui Cristos doar la un anumit număr de persoane, Dumnezeu poate trata toată omenirea cu milă şi să テョi ierte păcatele. テ始să doar acei care sunt lipiţi de Cristos prin credinţă テョmpărtăşesc beneficiul morţii Sale.



テ始vierea lui Isus Cristos



Văzテ「nd ce a făcut Cristos pentru noi prin moartea Sa, trebuie să realizăm că fără テョnvierea Lui, toate afirmaţiile privind moartea Sa ar fi invalide. Pavel spunea că dacă Cristos nu a テョnviat, credinţa noastră este zadarnică (1Corinteni 15:17). Evanghelia susţine faptul că Isus Cristos a テョnviat din morţi.

Cテ「nd vorbim de テョnviere, ne referim la ridicarea lui Isus Cristos din morţi, テョn trupul Său de slavă, după ce a stat trei zile テョn mormテ「nt, pentru ca să nu mai moară niciodată.

テ始vierea a fost cuprinsă テョn planul lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. David a prorocit acest eveniment テョn Psalmul 16:8-11 (vezi Faptele Apostolilor 2:25-32). Isus a spus de multe ori că El va テョnvia din morţi テョn a treia zi (Matei 16:21; 17:22,23; 20:18,19).



Dovezi despre テ始viere



Multe consemnări din Biblie confirmă credinţa Creştinilor că Isus a テョnviat テョntocmai cum a spus El că o va face.



25. Citind următoarele scripturi, ce consideri că este o dovadă a テョnvierii? (Matei 28:1-6; Luca 24:1-3,12; Ioan 20:1,2) ______________________________________________



Din cauza multelor precauţii luate de gărzile romane pentru a asigura mormテ「ntul, putem fi siguri că nimeni nu ar fi putut să fure trupul lui Isus. De altfel, nici nu ar fi avut timp să-I scoată giulgiul cu care era テョnvelit.





26. Conform cu 1Corinteni 15:3-8, care este o altă dovadă puternică a テョnvierii lui Isus? _______________________________________________________



Iată alte cテ「teva versete pe care să le citiţi: Marcu 16:9,12; Matei 28:9,10;Ioan 20:26-29; 21:1-14; Faptele Apostolilor 1:3; 10:40,41.



Pe lテ「ngă aceste dovezi, deasemenea vedem cum au fost transformaţi apostolii după テョnvierea lui Isus. テ始ainte ca aceasta să se テョntテ「mple, ucenicii L-au abandonat şi Petru chiar s-a lepădat de El de trei ori. Totuşi, după ce au văzut că Isus a テョnfrテ「nt moartea, ei au ajuns să proclame cu テョndrăzneală テョnvierea Lui. Mulţi dintre ei au murit pentru credinţa lor. Dacă Cristos nu ar fi テョnviat, atunci credinţa lor ar fi fost zadarnică. Dar noi ştim, din scripturi şi din propria noastră experienţă cu Cristos, că ei au murit pentru ceea ce ei credeau şi ştiau că este adevărat.



Rezultatele テ始vierii



27. テ始vierea a dovedit că Isus fost ______________________

_______________________. (Romani 1:4; Matei 12:38-40; Ioan 2:13-22)



Liderii religioşi vroiau să vadă un semn care să le arate autoritatea lui Isus cu privire la ceea ce a spus şi a făcut. Faptul că El a fost テョnviat a fost un semn că el are autoritate totală テョn cer şi asupra pămテ「ntului. Dovedeşte dumnezeirea Lui.



28 a. Ca şi credincioşi テョn Isus Cristos, de ce putem fi siguri datorită テョnvierii Lui, după cum este spus テョn Romani 4:25? _________________________________________



Dacă Isus nu ar fi テョnviat, nu am fi avut nici o asigurare că munca Lui de răscumpărare a fost acceptată de Dumnezeu. Dar テョnvierea Lui a fost dovada că Tatăl a fost satisfăcut de jertfa adusă pentru păcatele noastre.



b. Conform cu 1Corinteni 15:17, dacă Cristos nu a テョnviat, care este starea noastră spirituală? ___________________________________________________________________



29. De ce anume putem fi asiguraţi noi, cei cu credinţă テョn Isus, datorită テョnvierii Lui? (2Corinteni 4:14; Ioan 11:25,26; 14:19) ________________________________________

_________________________________________



テ始ălţarea şi preamărirea lui Isus Cristos



テ始ălţarea lui Isus Cristos este consemnată テョn Fapte 1:9-11, unde citim că Isus Cristos, după テョnvierea Sa şi apariţia テョn faţa a multor martori, de-a lungul unei perioade de 40 de zile, a fost luat sus テョn ceruri テョn prezenţa apostolilor Săi.



Preamărirea lui Isus Cristos este explicată テョn Filipeni 2:9 şi テョn Efeseni 1:20,21, unde vedem cum Dumnezeu L-a aşezat pe Cristos la dreapta Lui, cu mult deasupra tuturor cテ「rmuirilor, autorităţilor,



puterilor şi domniilor, şi I-a conferit numele care este deasupra tuturor numelor.



Scopul şi rezultatele テョnălţarii şi preamăririi lui Isus Cristos



30. Ce poziţie ocupă Isus テョn ceruri, după cum este afirmat şi テョn Evrei 6:19,20? __________

____________________________________________



31. Citiţi Evrei 4:14-16 şi 10:19-22 şi răspundeţi la următoarele テョntebări:



a. Ce privilegiu ne dă nouă, credincioşilor, faptul că Isus este marele nostru preot (4:16; 10:19)?___________________________________________________________

_____________________________________________________



b. Ce anume ne dă acest privilegiu, după cum este spus テョn 10:19? _________________

_____________________________________________



Noi eram separaţi de Dumnezeu datorită păcatului nostru. Dar Isus, ca mare preot, I-a adus lui Dumnezeu jertfa Lui, propriul Său sテ「nge, jertfă care a fost テョn totalitate acceptată de Dumnezeu pentru a ne curăţi de toate păcatele noastre pentru totdeauna.



32. Ce promisiune ne este dată テョn Ioan 14:1-3, ca rezultat al テョnălţării şi preamăririi lui Isus?_____________________________________________________________







2Corinteni 5:1-4 ne asigură de acest nou lăcaş care este noul nostru trup, nemuritor şi glorificat. テ始tr-o zi acest trup supus putrezirii va テョmbrăca neputrezirea şi acest trup muritor va テョmbrăca nemurirea. Apoi

moartea va fi テョnghiţită de biruinţă (1Corinteni 15:51-54).



33. După cum am citit anterior テョn Efeseni 1:20-21, dregătoria lui Cristos este deasupra tuturor puterilor şi numele Lui este deasupra oricărui nume. Citind mai departe テョn versetele 22 şi 23, ce relaţie are acum Cristos cu biserica? ______________________________________

___________________________________________________________



Aceasta テョnseamnă că, nu numai că Isus are autoritate asupra bisericii, dar El este puterea şi viaţa bisericii. El a テョnzestrat biserica cu daruri pentru ca sfinţii să facă lucrarea la care au chemaţi, astfel ca テョntreg trupul lui Cristos să fie adus la maturitate (Efeseni 4:7-13).



Sperăm că acest studiu v-a ajutat să テョnţelegeţi cine este cu adevărat Isus şi ce a făcut El pentu voi prin moartea, テョnvierea, テョnălţarea şi preamărirea Lui. Deasemenea ne rugăm ca să ajungeţi să テョnţelegeţi şi mai mult din dragostea pe care El o are pentru noi.





RĂSPUNSURI



1. printr-o mamă umană, Maria

2. devenind carne şi locuind printre oameni

3. a.devenind părtaş al sテ「ngelui şi al cărnii b. să moară c.a distrus puterea lui Satan asupra

noastră; ne-a eliberat din robia păcatului care ducea la moarte; a satisfăcut justitia lui Dumnezeu (murind pentru păcatele noastre) pentru ca să ni se poată arăta milă d.prin テョncercări (ispite)

4. umilinţă

5. păcat

6. a.Isus b.Cuvテ「ntul era Dumnezeu.

7. Isus

8. a acceptat-o

9. Dumnezeu şi Mテ「ntuitor

10. ca şi cum s-ar fi proclamat a fi egal cu Dumnezeu

11. pentru că a susţinut că este Fiul lui Dumnezeu

12. Dumnezeu; Isus

13. s-au テョnchinat Lui

14. nu, a acceptat テョnchinarea

15. a.Creator al tuturor lucrurilor; Dumnezeu b.iartă păcate

16. toată

17. să-Şi dea viaţa ca o răscumpărare

18. preţiosul sテ「nge al lui Isus

19. jertfa de ispăşire

20. a.eram duşmani b.ne-a テョmpăcat cu El

21. Pace

22. gusta moartea pentru toţi

23. mort pentru păcate; Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi

24. pentru テョntreaga lume

25. mormテ「ntul gol

26. mai mult de 500 de martori

27. Fiul lui Dumnezeu

28. a. suntem justificaţi b.noi suntem テョncă テョn păcatele noastre

29. テョnvierea şi nemurirea noastră

30. mare preot

31. a.putem intra cu テョncredere テョn prezenţa lui Dumnezeu, pentru a primi harul Său

b.sテ「ngele lui Isus

32. că テョntr-o zi, noi vom fi cu El

33. El este capul; biserica este trupul Său

www.misiune.ro :: www.crestin.ro :: www.tanarcrestin.net
Copyright ゥ Cantececrestine.3x.ro 2005
Termeni şi condiţii