Continut
Vazut de 95 ori |
1. Justificarea (Ă®ndepărtarea vinei)
2. Sanctificarea (punerea deoparte pentru sfinţenie)
Potrivit mesajului Bibliei, fiecare fiinţă umană vine pe lume cu Ă®nclinaţie de a merge pe un drum greşit. Asta nu Ă®nseamnă că un copil se naşte cu setea de a jefui o bancă, dar toţi suntem predispuşi să facem rău. Cei mai mulţi dintre noi subestimează Ă®nclinaţia către păcat a inimii umane – măsura mândriei, Ă®ncăpăţânarea minţii, lipsa dragostei curate faţă de ceilalţi şi neĂ®ncrederea Ă®n Dumnezeu când ajungem Ă®n situaţii grele Ă®n viaţă. Toţi avem nevoie de mântuire, de eliberare de vina şi puterea păcatului.
Cea mai mare minune din Biblie nu este trecerea Mării Roşii sau Ă®nvierea lui Lazăr din morţi, ci convertirea unei persoane prin puterea lui Dumnezeu, astfel Ă®ncât acea persoană să devină o făptură nouă Ă®n Isus Hristos.
Mântuirea Ă®nseamnă eliberare din strânsoarea păcatului. ĂŽn Vechiul Testament, uneori, cuvântul mântuire se referă la izbăvirea dintr-o primejdie (Ieremia 15:20). Uneori este folosit pentru a descrie eliberarea celui slab de sub puterea asupritorului (Psalm 35:9-10). Alteori, cuvântul este folosit cu referire la o izbăvire naţională de sub ameninţare militară (Exod 14:13). Dar cuvântul mântuire Ă®şi găseşte Ă®nţelesul cel mai profund Ă®n domeniul spiritual. Ideea că fiecare fiinţă umană are nevoie de mântuire este una dintre cele mai specifice Ă®nvăţături ale Bibliei.
Există Ă®n Scripturi alţi termeni asociaţi cu conceptul de mântuire. Naşterea din nou se referă la a fi viu Ă®n Hristos (Ioan 3:3). Răscumpărarea se referă la semnificaţia mântuirii - un preţ plătit pentru ca o persoană să poată fi adusă Ă®napoi la Dumnezeu. ĂŽmpăcarea indică o schimbare Ă®n relaţia cu Dumnezeu. Jertfa anulează mânia lui Dumnezeu. Toţi termenii aceştia sunt folosiţi pentru conceptul mai larg de mântuire.
Mântuirea este procesul complet prin care Dumnezeu dezleagă fiinţele umane păcătoase din legăturile păcatului şi le transformă complet din interior Ă®n afară. Mântuirea are loc Ă®n trei timpuri: trecut, prezent şi viitor. Oamenii care ĂŽl acceptă pe Isus Hristos prin credinţă, se pocăiesc de păcatele lor şi Ă®ncheie un legământ de ascultare faţă de Isus Hristos prin botezul creştin, pot să spună Ă®mpreună cu ceilalţi credincioşi:
„Am fost mântuiţi de pedeapsa păcatului (acţiune numită justificare); suntem mântuiţi de puterea păcatului (acţiune numită sfinţire); vom fi mântuiţi de prezenţa păcatului (acţiune numită proslăvire)”.
Justificarea Ă®nseamnă că am fost primiţi de Dumnezeu pe baza neprihănirii perfecte a lui Hristos. Sfinţirea este trăirea unei vieţi curate Ă®n fiecare zi a existenţei noastre. Proslăvirea Ă®nseamnă perfecţiunea pe care o vom atinge Ă®n Ă®mpărăţia ce va veni. Justificarea se referă la „îndepărtarea vinei”. Sfinţire Ă®nseamnă „să fii pus deoparte prin sfinţenie”. Proslăvirea sugerează „recolta finală”.
Top
1. JUSTIFICAREA (ĂŽNDEPĂRTAREA VINEI)
A justifica Ă®nseamnă „a declara neprihănit” sau „a pune pe cineva Ă®ntr-o relaţie corectă”. Justificarea este acţiunea lui Dumnezeu prin care cei ce Ă®şi pun credinţa Ă®n Hristos sunt declaraţi neprihăniţi Ă®n ochii lui Dumnezeu şi sunt eliberaţi de vina şi pedeapsa pentru păcat. Romani 5:1 spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”.
Există trei elemente ale justificării:
1. Iertarea de păcate. Fapte 13: 38-39a spune: „...Ă®n El (Isus) vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El”.
2. ĂŽndepărtarea vinei. Romani 8:1a spune: „acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt Ă®n Hristos Isus”. (Asta Ă®nseamnă - pentru cei care sunt justificaţi).
3. Atribuirea neprihănirii. ĂŽn Romani 4:6, David descrie cât de fericiţi sunt cei pe care Dumnezeu „fără fapte, Ă®i socoteşte neprihăniţi”. Romani 4:5 arată limpede că este vorba de o persoană justificată prin credinţă.
Cei care sunt justificaţi nu sunt doar iertaţi, ci sunt declaraţi nevinovaţi şi sunt achitaţi. Păcatele lor trecute sunt şterse şi sunt socotiţi ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată.
Există mai mulţi factori legaţi de justificare:
1. Sursa justificării este harul lui Dumnezeu. Romani 3:24 explică: „şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este Ă®n Hristos Isus”.
2. Terenul justificării este sângele lui Isus Hristos. Romani 5:9 spune: „deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu”.
3. Condiţia justificării este credinţa Ă®n Hristos. Galateni 2:16a arată: „totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele legii, ci numai prin credinţa Ă®n Isus Hristos...”
4. Dovada justificării o reprezintă faptele bune. Efeseni 2:10 susţine: „căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi Ă®n Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm Ă®n ele.”
Justificarea este rezultatul harului lui Dumnezeu trimis la noi. Justificarea nu este rezultatul faptelor pe care le facem noi. Totuşi, unii oameni izolează acest adevăr, Ă®l Ă®mping la limită şi nu Ă®nţeleg să-l lege de alte adevăruri Ă®nrudite cu conceptul de mântuire.
A.W.Tozer spune: „Pentru a scăpa de eroarea mântuirii prin fapte, unii au căzut Ă®n eroarea de a proclama o mântuire fără ascultare”.
Există o diferenţă Ă®ntre „fapte bune” şi „ascultare”. Faptele bune sunt fapte de dragoste, care izvorăsc dintr-o atitudine corectă faţă de Dumnezeu. Faptele bune vorbesc de slujire. Ascultarea este actul de a Ă®mplini cu onestitate instrucţiunile pe care ţi le dă cineva. Ascultare Ă®nseamnă „încuviinţare”. Justificarea se face prin harul care vine prin credinţă, iar Biblia nu recunoaşte decât acea credinţă care duce la ascultare. ĂŽn Evrei 5:9 este scris: „şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice”. Cel care spune că este mântuit, dar nu este interesat să asculte, ar trebui să se uite mai bine Ă®n Noul Testament.
Ascultarea este una dintre principalele teme biblice. ĂŽn Ioan 14:21a, Isus spune: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte”. Credinţa mântuitoare implică mai mult decât Ă®ncrederea Ă®n meritele lucrării de ispăşire a lui Hristos pe cruce, ea implică angajamentul de a-ţi organiza viaţa zilnică Ă®n acord cu Scripturile. Biblia devine manualul nostru de trăire zilnică. Practicile şi atitudinile lumii trebuie să aibă puţină influenţă asupra deciziilor noastre curente.
Top
2. SANCTIFICAREA (PUNEREA DEOPARTE PENTRU SFINŢENIE)
A sanctifica Ă®nseamnă „a pune deoparte” sau „a declara pe cineva sfânt pentru serviciul lui Dumnezeu”. Sanctificarea este procesul prin care credinciosul este din ce Ă®n ce mai separat de păcat şi devine din ce Ă®n ce mai dedicat standardului de neprihănire al lui Dumnezeu. Tit 2:14 lămureşte: „El s-a dat pe Sine Ă®nsuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”.
Există trei aspecte ale sanctificării:
1. Sanctificarea instantanee este poziţia pe care o primesc oamenii Ă®naintea lui Dumnezeu Ă®n momentul când ĂŽl acceptă pe Isus Hristos prin credinţă. Citim Ă®n 2 Tesaloniceni 2:15b că „Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, Ă®n sfinţirea duhului şi credinţa adevărului”. Iar din 1 Corinteni 6:11 aflăm că: „Aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, Ă®n numele Domnului Isus Hristos, şi prin duhul Dumnezeului nostru”. Creştinii din Corint trăiseră o viaţă lipsită de evlavie, păgână, dar acum ei erau făpturi noi Ă®n Hristos.
2. Sanctificarea progresivă este procesul de creştere Ă®n sfinţenie; este ceea ce ne Ă®ndreaptă din ce Ă®n ce mai sus şi ne eliberează din ce Ă®n ce mai mult de puterea păcatului. O asemenea sanctificare presupune umblarea pe cărările neprihănirii, alegerea celei mai bune căi şi căutarea gândurilor lui Hristos. Ni se spune Ă®n 2 Petru 3:18a: „Să creştem Ă®n harul şi Ă®n cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. Lucrul acesta se Ă®ntâmplă atunci când citim cu devotament Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, folosim instrumentele pe care le oferă studiul biblic şi exersăm Ă®n rugăciune, meditaţie şi participarea la slujbele din casa lui Dumnezeu. Există şi un Ă®ndemn Ă®n 2 Corinteni 7:1b care spune: „să ne curăţim de orice Ă®ntinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, Ă®n frică de Dumnezeu”. Apostolul Pavel vorbeşte de accentul pe care trebuie să-l punem pe ţinta reprezentată de premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu (Filipeni 3:13-14). Noul Testament nu sugerează vreo scurtătură pentru a ajunge la sanctificare. Ne Ă®ncurajează numai, Ă®n mod simplu, să ne dedicăm demodatului şi onoratului timp de citire a Bibliei, de meditaţie, de rugăciune, de Ă®nchinare şi de autodisciplinare.
3. Sanctificarea finală este starea din urmă, care va fi atinsă numai când vom fi Ă®n totalitate şi pe deplin puşi deoparte pentru Dumnezeu Ă®n cer.
4. Dorinţa autorului cărţii 1 Tesaloniceni este exprimată Ă®n capitolul 5:23 după cum urmează: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Ă®nsuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru, şi trupul vostru să fie păzite Ă®ntregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”. Şi Ă®n 1 Ioan 3:2b citim: „şi ce vom fi nu s-a arătat Ă®ncă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că ĂŽl vom vedea aşa cum este”.
Sanctificarea instantanee are de-a face cu poziţia noastră.
Sanctificarea progresivă are de-a face cu creşterea noastră spirituală.
Sanctificarea finală are de-a face cu starea noastră veşnică.
De obicei, când vorbim despre sanctificare, ne referim la acţiunea progresivă care continuă Ă®n vieţile noastre pământeşti. Pe de o parte, sanctificarea este lucrarea lui Dumnezeu: suntem sanctificaţi de Dumnezeu Tatăl (Iuda 1:1), suntem sanctificaţi de Dumnezeu Fiul (Evrei 2:9-11) şi suntem sanctificaţi de Dumnezeu Duhul Sfânt (1 Petru 1:2). Apostolul Pavel s-a rugat: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Ă®nsuşi pe deplin” (1 Tesaloniceni 5:23a). Pe de altă parte, sanctificarea este lucrarea credinciosului. Romani 8:13 spune hotărât: „dacă trăiţi după Ă®ndemnurile firii pământeşti veţi muri; dar dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Apostolul Pavel recunoaşte că numai „prin duhul” avem puterea de a ucide faptele trupului – şi mai spune că trebuie să facem acest lucru! Există numeroase porunci Ă®n Noul Testament care vorbesc de responsabilitatea pe care o avem Ă®n procesul sanctificării. De exemplu, ni se porunceşte „să fim sfinţi”, (1 Petru 1:15-16). Ni se porunceşte „să fim desăvârşiţi” (Matei 5:48). Ni se porunceşte să facem mădularele trupului nostru „roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră.” (Romani 6:19b)
E de folos să luăm o concordanţă şi să notăm cât de des sunt folosite Ă®n Biblie cuvintele: „a se lupta”, „faptă”, „alergare” şi „luptă”, pentru a descrie Ă®ndatoririle spirituale ale credinciosului. Trebuie să alergăm cu toată puterea noastră această cursă creştină. Trebuie să ne folosim muşchii şi să ne exersăm puterea voinţei. Nu poate fi vorba de a face la Ă®ntâmplare lucrurile sau de a-L lăsa pe Dumnezeu să le facă, după cum nu e vorba de a avea Ă®ncredere, Ă®n loc de a Ă®ncerca. E mai degrabă o chestiune de credinţă şi Ă®ncercare. Sanctificarea implică fermitate omenească cuplată cu puterea Duhului Sfânt.
Unul din cele mai importante mijloace de sanctificare este studiul şi practicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ioan 7:17 spune: „sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Efeseni 5:26b afirmă că sanctificarea şi curăţirea sunt asociate cu „botezul cu apă prin Cuvânt”. Cuvântul lui Dumnezeu sfinţeşte prin descoperirea păcatului, prin trezirea conştiinţei, prin exemplul lui Hristos şi prin implementarea unor motive şi idealuri spirituale. Mântuirea lui Dumnezeu nu are drept scop primordial să ne facă să credem Ă®n Hristos, ca să scăpăm de iad şi să mergem Ă®n cer. Scopul lui Dumnezeu este ca fiecare viaţă omenească să reproducă viaţa lui Isus. Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim din ce Ă®n ce mai aproape de imaginea Fiului Său, (Romani 8:29), iar acest lucru cere alergare, năzuinţă, abţinere şi veghere.
Sanctificarea este esenţială mântuirii. Biblia spune: „urmăriţi ... sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Credinciosul trebuie să umble demn de chemarea cerească ce i-a fost făcută (Efeseni 4:1). Trebuie să căutăm să Ă®mpodobim Ă®nvăţătura lui Dumnezeu cu faptele noastre bune (Tit 2:10). Trebuie să ţintim la a face cât mai multe fapte bune care „îi plac lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4:1).
3. PROSLĂVIREA ( RECOLTA FINALĂ)
Dumnezeu nu justifică doar – eliberează de vina păcatului. Şi nu sanctifică doar – eliberează din ce Ă®n ce mai mult de sub puterea păcatului. El proslăveşte – la urmă eliberează de prezenţa păcatului. Proslăvirea este perfecţiunea viitoare care Ă®l va transforma pe credincios Ă®n momentul Ă®n care acesta ajunge Ă®n locuinţa lui din cer şi primeşte pentru eternitate un trup nou.
Romani 8:16-18 afirmă: „copii ai lui Dumnezeu sunt moştenitori ai lui Dumnezeu şi Ă®mpreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat Ă®mpreună cu El, ca să fim şi proslăviţi Ă®mpreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi”. Evrei 1:14 spune că noi suntem moştenitori ai mântuirii. 1 Petru 1:5a afirmă că noi suntem „păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuire”. Romani 13:11 ne aminteşte să ne trezim din somn pentru că „mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut (prima dată)”. Prima dată Hristos a venit să plătească preţul pentru păcatele noastre; a doua oară vine nu ca să aibă de-a face cu păcatul, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă cu nerăbdare (Evrei 9:28).
Ca să Ă®nţelegem cuvântul „proslăvire” trebuie să ne gândim la cuvântul „slavă”. Nu folosim foarte des cuvântul „slavă” Ă®n conversaţiile zilnice şi sună puţin ciudat urechilor noastre. Cuvântul „slavă” cuprinde Ă®nsă Ă®n el ideea recoltei. Fermierul Ă®ntâmpină multe dezamăgiri. Seamănă culturi, dar uneori vara este secetoasă, zilele sunt fierbinţi, munca este grea şi sunt mulţi gândaci. Cu toate acestea, timpul recoltei este Ă®ntotdeauna un timp al bucuriei şi al Ă®ncântării. Timpul recoltei este un timp glorios pentru fermieri. Ilustraţia aceasta ne oferă o semnificaţie mică a ceea ce se Ă®nţelege prin cuvântul biblic „slavă”.
Isus a vorbit de o recoltă la sfârşitul vremurilor. ĂŽn Matei 13:30 citim: „voi spune secerătorilor: «Smulgeţi Ă®ntâi neghina şi legaţi-o Ă®n snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l Ă®n grânarul meu.»”. Proslăvirea este acţiunea prin care Dumnezeu transformă trupul credinciosului şi Ă®l reinvesteşte cu suflet, ducându-l dincolo de porţile cetăţii lui Dumnezeu. Credinciosul proslăvit va fi eliberat pentru totdeauna de prezenţa păcatului (1 Ioan 3:2). Atunci va fi doar bucurie, pace, fericire şi cântare. Suferinţele şi Ă®ncercările sunt uneori grele şi dureroase aici, Ă®n viaţa aceasta, dar suma totală a lor nu Ă®nseamnă nimic pe lângă gloria ce se va descoperi (Romani 8:18).
Mântuirea este darul lui Dumnezeu oferit fiinţelor umane. Cuvântul grec soteria implică mai multe sensuri: eliberare, protecţie, Ă®ntregire şi trăinicie. Mintea omenească nu poate Ă®nţelege Ă®n Ă®ntregime toate faţetele mântuirii, dar dacă vom cântări implicaţiile mântuirii lui Dumnezeu, vom trăi o mai profundă recunoştinţă, o mai mare dragoste şi ne vom ruga mai fericiţi Dumnezeului care ne-a salvat.
Rezumând, mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu (Tată, Fiu şi Duhul Sfânt), prin care păcătosul care se angajează să creadă Ă®n Isus Hristos este răscumpărat din blestemul legii (justificare), este eliberat progresiv de dominaţia păcatului (sfinţire) şi va fi Ă®n final desăvârşit Ă®n imaginea lui Isus Hristos (proslăvire). Nu e de mirare că autorul cărţii Evrei pune o asemenea Ă®ntrebare pentru examinare: „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa se mare?” (Evrei 2:3a)
Justificarea este un dar (se referă trecut). Isaia 53:5-6 spune: „dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El... Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”.
Sfinţirea este un proces (se referă la prezent). Galateni 2:20 afirmă: „Am fost răstignit Ă®mpreună cu Hristos şi trăiesc...dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte Ă®n mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum Ă®n trup o trăiesc Ă®n credinţa Ă®n Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Ă®nsuşi pentru mine”.
Proslăvirea este o experienţă cerească (se referă la viitor). ĂŽn Apocalipsa 3:21 este scris: „celui ce va birui, Ă®i voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie.” Proslăvirea include aspectul domniei Ă®mpreună cu Hristos. Noi nu cunoaştem toate detaliile, dar apostolul Pavel ne vorbeşte Ă®n termeni generali despre domnia lui Hristos Ă®n 1 Corinteni 15:20-28.
Mântuirea este personală „prin har, prin credinţă” (Efeseni 2:8). Harul este mâna lui Dumnezeu Ă®ntinsă jos. Credinţa este mâna omului ridicată sus. Dacă niciodată nu ai ridicat-o ca să accepţi oferta de mântuire a lui Dumnezeu prin credinţa Ă®n Isus Hristos, aminteşte-ţi aceste trei adevăruri:
1. Trebuie să existe o recunoaştere a stării de păcat (Romani 3:23). Mântuirea este numai pentru păcătoşi şi toţi facem parte din această categorie.
2. Trebuie să existe o recunoaştere a faptului că Dumnezeu a pregătit o cale (Ioan 3:16). Isus Şi-a Ă®mplinit misiunea când a murit pe cruce.
3. Trebuie să existe o acceptare a lucrării săvârşite de Hristos pe cruce (Ioan 1:12). Promisiunea mântuirii este pentru cei care „Îl primesc pe El”. Celor care ĂŽl primesc, Isus le dă dreptul să fie numiţi „fii ai lui Dumnezeu”. Dacă nu eşti Ă®ncă un copil al lui Dumnezeu prin simpla credinţă Ă®n lucrarea pe care a săvârşit-o Isus murind pe cruce, de ce să nu treci de partea Lui astăzi?
Din BIBLE HELPS nr. 339 |
