Continut
Vazut de 94 ori |
Pilda vierilor (Matei 21:33-46)
(ethos 1/99)
Ascultaţi o altă pildă: Era un om, un gospodar, care a. sădit o vie. A ﾃｮmprejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc ta ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat ﾃｮn altă ţară. Cﾃ｢nd a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca, să ia partea lui de rod. Vierii au pus mﾃ｢na pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorﾃ｢t, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decﾃ｢t cei dintﾃ｢i; şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicﾃ｢nd: "Vor primi cu cinste pe fiul meu!" Dar vierii, cﾃ｢nd au văzut pe fiul, au zis ﾃｮntre ei: 'Iată moştenitorul; veniţi să-l omorﾃ｢m şi să punem stăpﾃ｢nire pe moştenirea lui." Şi au pus mﾃ｢na pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorﾃ｢t.
Acum, cﾃ｢nd va veni stăpﾃ｢nul viei, ce va face el vierilor acelora? Ei I-au răspuns: "Pe ticăloşii aceia ticălos ﾃｮi va pierde şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor. "Isus le-a zis: "N-aţi citit niciodată ﾃｮn Scripturi că: 'Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă ﾃｮn capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat ﾃｮn ochii noştri!'? De aceea, vă spun că ﾃ士părăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, ﾃｮl va spulbera."
După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au ﾃｮnţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele a socoteau drept prooroc.
Via Domnului
Fundalul istoric al acestei pilde este evident: e vorba despre cel mai enigmatic dintre toate popoarele, Israel, ﾃｮn cartea Deuteronomului 7:6-8 stă scris: "Căci tu eşti un popor sfﾃ｢nt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămﾃ｢ntului. Nu doar pentru că ﾃｮntreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte..."
Prin vie este presupusă casa lui Israel (Isaia 5:7). Lessing, hulitorul cu un limbaj atﾃ｢t de strălucitor, a afirmat odată că Israel ar fi cel mai necioplit şi mai dispreţuit popor de pe faţa pămﾃ｢ntului. Este uimitor, nu-i aşa, că Domnul Şi-a ales tocmai acest popor, ﾃｮnsă atunci ca şi acum, Dumnezeu a vrut şi vrea să fie proslăvit prin lucrurile slabe, dispreţuite, astfel ca nimeni să nu se fălească.
Dumnezeu a trimis acestui popor pe slujitorii Săi, profeţii, care i-au avertizat pe oameni să părăsească căile lor greşite şi să se ﾃｮntoarcă la El. Chemarea la ﾃｮntoarcere a răsunat fără ﾃｮncetare. Ne putem noi oare ﾃｮnchipui ﾃｮnsingurarea, tristeţea, frustrarea acestor mesageri ai lui Dumnezeu? Cuvintele lor fuseseră rostite ﾃｮn vﾃ｢nt; nimeni nu voia să-i asculte. Nu numai atﾃ｢t, ﾃｮnsă au fost şi bătuţi, maltrataţi şi omorﾃ｢ţi, ﾃｮnsă stăpﾃ｢nul nu s-a lăsat ﾃｮnşelat. Via era a lui. El o pregătise şi o sădise. El se ﾃｮngrijise s-o protejeze, ridicﾃ｢nd un gard ﾃｮn jurul ei, pentru ca nimic să n-o poată distruge. Rodul ﾃｮi aparţinea numai lui.
Astfel a procedat Dumnezeu cu Israel. El a ales acest popor ca să fie mărturie a faptului că numai El, Creatorul cerului şi al pămﾃ｢ntului, este singurul Stăpﾃ｢n. Numai Lui I se cuvine slavă, recunoştinţă şi ﾃｮnchinare. Dumnezeu binecuvﾃ｢ntase acest popor, ﾃｮi dăduse pﾃ｢ine, ﾃｮl scosese din robie şi-l condusese ﾃｮntr-o ţară ﾃｮn care "curge lapte şi miere", ﾃｮl ocrotise, ﾃｮl ﾃｮntărise, ﾃｮl călăuzise. Fără ajutorul Lui, Israel ar fi fost pierdut, ar fi dispărut de pe faţa pămﾃ｢ntului. Nu avea aşadar dreptul Stăpﾃ｢nul la roadele acestei vii, la laudă şi mulţumire?
De ce au reacţionat vierii atﾃ｢t de perfid şi de răuvoitor? Ei nu erau proprietarii de drept, ci via le fusese doar ﾃｮncredinţată pentru a fi ﾃｮngrijită, ﾃｮntrucﾃ｢t stăpﾃ｢nul era plecat din ţară, ei au ajuns să se poarte ca nişte proprietari. Au căutat să ia cu obrăznicie ﾃｮn stăpﾃ｢nire ceea ce le fusese doar ﾃｮncredinţat şi voiau să dispună şi de recoltă. Dacă un angajat s-ar comporta astfel, şi-ar pierde imediat slujba. Ceea ce omul nu şi-ar permite faţă de nici un şef pămﾃ｢ntesc, ﾃｮşi permite ﾃｮn schimb faţă de Dumnezeu. Cu suficienţă şi aroganţă, el delapidează, făcﾃ｢nd ca tot ceea ce Ii aparţine Creatorului să alunece ﾃｮn buzunarul propriu.
Omul nu vrea să-şi dea seama că este doar o creaţie a lui Dumnezeu şi că tot ceea ce este şi are aparţine Celui Prea ﾃｮnalt. Pentru a nega acest fapt, el trebuie să reducă la tăcere pe cei care vestesc dreptul lui Dumnezeu cu privire la oameni. Aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi.
O iubire nemăsurată
Cu cﾃ｢tă convingere, cu ce dragoste nemăsurată S-a descoperit Dumnezeu ﾃｮn această pildă! A trimis neﾃｮncetat mesageri cu chemarea la ﾃｮntoarcere, i-a trimis pentru a aduce roadele proprietăţii sale. Unde s-ar găsi un şef care să suporte ca angajaţii săi să-i maltrateze astfel pe trimişii săi? Nu ar strﾃ｢nge pumnul plin de mﾃ｢nie şi ar căuta să-şi facă dreptate? ﾃ始 schimb strategia lui Dumnezeu constă din răbdare, dragoste, ﾃｮndurare. După ce toate ﾃｮncercările au eşuat, L-a trimis pe Fiul Său. Atﾃ｢t de mare era dragostea Lui. Mulţi dintre robii Săi fuseseră ucişi fără milă şi cu sﾃ｢nge rece. Dar Stăpﾃ｢nul viei nu S-a dat ﾃｮnapoi să trimită tot ce avea mai scump ﾃｮn mijlocul acestei hoarde de nelegiuiţi.
Dumnezeu a devenit om ﾃｮn Isus Cristos. A fost El cel puţin acceptat şi tratat cu respect?
Ioan ne dă răspunsul ﾃｮn Evanghelia sa: "A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred ﾃｮn Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu."
Preoţii şi poporul aţﾃ｢ţat de aceştia strigau: "La moarte cu El! Răstigneşte-L!" Nu este ciudat că tocmai conducătorii religioşi au fost cei care au trimis pe Stăpﾃ｢nul viei la cruce?
Israel, ţapul ispăşitor
Fiul lui Dumnezeu S-a adresat ﾃｮn această pildă ﾃｮn primul rﾃ｢nd fariseilor şi ﾃｮnvăţătorilor Legii. Aceştia şi-au dat seama că se vorbea despre ei, cﾃ｢nd au răspuns: "Pe ticăloşii aceia ticălos ﾃｮi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da rodurile la vremea lor." Isus i-a avertizat, spunﾃ｢ndu-le: "N-aţi citit niciodată ﾃｮn Scripturi că: 'Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă ﾃｮn capul unghiului."
Această piatră unghiulară, Fiul lui Dumnezeu, ﾃｮi va zdrobi pe cei care L-au respins.
"... şi via o va da altor vieri..." ﾃｮmpărăţia lui Dumnezeu era de acum deschisă şi pentru păgﾃ｢ni. Dintre ei Dumnezeu a vrut să-Şi pregătească un popor care să-I aducă roade, adică slavă şi recunoştinţă. Numele Său urma să fie vestit ﾃｮn toată lumea şi roadele să fie aduse ﾃｮn Casa Domnului. Nu putem rămﾃ｢ne simpli spectatori la povestirea pe care Isus o spune aici. O abordare a poporului Israel ca şi ţap ispăşitor al istoriei nu oferă nici ea o soluţie reală. Se poate vorbi mult şi pe larg despre neascultarea lui Israel, ﾃｮnsă Domnul ne vorbeşte aici şi ﾃｮn mod foarte personal. Suntem noi conştienţi de faptul că viaţa noastră nu ne aparţine? Noi suntem creaturi. Cine ne dă dreptul să dispunem şi să decidem singuri cu privire la timpul, la faptele şi hotărﾃ｢rile noastre?
Rostul viei este rodul
Via dispunea de tot ce-i era necesar: butuci, teasc, turn de pază şi gard. Dumnezeu nu ne-a dat numai sarcini, pentru ca apoi să ne lase ﾃｮn voia noastră. Via este o imagine a plinătăţii, a bucuriei şi a rodniciei. Munca ﾃｮnsă este ﾃｮnsărcinarea noastră. Scopul ei este să aducă rod, un rod bun. Domnul priveşte zi de zi la viaţa noastră. Ce facem cu mﾃ｢inile noastre, cu gura noastră, cu darurile pe care Dumnezeu ni le-a ﾃｮncredinţat? Cu gura ﾃｮi putem defăima pe alţii, putem lua ﾃｮn bătaie de joc Cuvﾃ｢ntul lui Dumnezeu, ne putem lăuda singuri, ﾃｮn loc să vestim dragostea lui Dumnezeu.
Ce anume are prioritate ﾃｮn viaţa ta şi a mea? Care este ţelul nostru? La această ﾃｮntrebare nu este ﾃｮntotdeauna prea uşor de răspuns. Dacă ﾃｮnsă ne gﾃ｢ndim ﾃｮn ce anume investim marea parte a timpului şi a banilor noştri, ni se vor limpezi mai multe lucruri. Ceea ce contează este dacă Dumnezeu este Domn şi ﾃｮn viaţa noastră, dacă El are dreptul şi puterea de a decide.
Mﾃ｢ntuitor şi Domn
Mulţi oameni ﾃｮl acceptă pe Fiul lui Dumnezeu ca Mﾃ｢ntuitor, ﾃｮnsă resping stăpﾃ｢nirea Lui. ﾃ始tr-o asemenea viaţă Domnul va căuta ﾃｮn zadar roade bune. Cine respinge stăpﾃ｢nirea lui Dumnezeu, nu se comportă ca un administrator, ci ca un proprietar. Mulţi consideră că tot ceea ce lumea are să le ofere li se cuvine de drept, ﾃｮnsă acest lucru te face arogant, nemulţumit şi nerecunoscător. Acestea sunt roade putrede ale unei atitudini greşite faţă de Dumnezeu.
Omul depărtat de Dumnezeu este ﾃｮnclinat să-şi afle sensul existenţei sale ﾃｮntr-un loc nepotrivit. Astfel unul spune: "Maşina mea are 130 de cai", altul: "A mea atinge 190 de kilometri la oră", iar al treilea: "Eu cu a mea urc Transfăgărăşanul cu viteza a treia." Omul ajunge să se identifice pﾃ｢nă şi cu un motor şi cu performanţele acestuia! El se identifică cu tot ce promite succesul, deşi nu contribuie cu nimic la realizarea lui, ﾃｮnsă se distanţează de ceva ce i se pare negativ, de care chiar este foarte responsabil.
Dacă cineva este prins furﾃ｢nd, el se va justifica spunﾃ｢nd: "De vină este mediul din care provin, părinţii, educaţia proastă, prietenii răi, dezechilibrul psihic..." Tot ceea ce este valoros, pozitiv, tot ce satisface, este considerat ca un merit propriu.
ﾃ始 schimb, tot ceea ce este pus la ﾃｮndoială, ceea ce devalorizează, smereşte, este ﾃｮndepărtat. De aceea omul şi ﾃｮncearcă să se distanţeze de responsabilitate şi de vinovăţie şi-L face ﾃｮn final răspunzător pentru toate lucrurile negative chiar pe Creator. Dacă El ar fi creat alte condiţii, alte ﾃｮmprejurări, răul n-ar mai fi apărut. Aceasta este concluzia logică ce se trage cﾃ｢nd este adoptată o atitudine greşită faţă de Dumnezeu. Omul revendică roadele pentru sine. ﾃ始 fond, n-a investit el timp şi energie? Dar ce s-ar fi ﾃｮntﾃ｢mplat, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dăruit putere şi sănătate, creativitate şi inteligenţă?
ﾃ始 final, pﾃ｢nă şi soarele, ploaia şi vremea bună ajung un merit exclusiv al omului. Vierul se bate admirativ pe umeri şi-şi spune: "Ce licoare bună am reuşit să produc!"
Cﾃ｢nd mă rog ﾃｮntr-un restaurant ﾃｮnainte de a servi masa, simt ﾃｮntotdeauna aţintite asupra mea priviri curioase şi insistente, mai elocvente decﾃ｢t multe cuvinte: "Ce tip ciudat! Mulţumeşte pentru ceva ce a procurat cu mﾃ｢inile sale!" Cine s-a gﾃ｢ndit vreodată că situaţia ar putea fi şi altfel? Că Acela care dă ploaia, ar putea să şi ﾃｮnchidă cerurile?
Despotismul
Ne aflăm cu toţii mereu ﾃｮn pericolul de a ne clădi propria noastră ﾃｮmpărăţie şi de a crede că succesul depinde numai de osteneala şi priceperea proprie. Este posibil ca acestea să aibă contribuţia lor, ﾃｮnsă numai Domnul dăruieşte ﾃｮn final reuşita oricărui lucru. Fără El n-am fi nimic. Este important să ﾃｮnţelegem asta ﾃｮn adﾃ｢ncul inimilor noastre, pentru ca să nu ne fălim singuri. Dragi prieteni, este un har cﾃ｢nd copiii noştri sunt sănătoşi, este un har cﾃ｢nd avem un loc de muncă, ce ne satisface şi ne şi asigură traiul. Este un lucru nemeritat dacă nu trebuie să trăim ﾃｮn sărăcie şi să suferim de foame, dacă avem un acoperiş deasupra capului. Este un privilegiu că putem trăi ﾃｮn libertate. Să păstrăm lucrul acesta ﾃｮntotdeauna ﾃｮn faţa ochilor, pentru a putea aduce Domnului nostru roadele care I se cuvin, şi anume: mulţumire, slavă, ﾃｮnchinare şi slujire ﾃｮn ridicarea ﾃｮmpărăţiei Sale.
Vrem noi ca tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, ﾃｮn bunătatea Sa, să fie trecut ﾃｮn contul nostru? Nu are nici o importanţă dacă avem mult sau puţin, dacă suntem angajaţi sau ﾃｮntreprinzători. Cu o asemenea atitudine vom ajunge să fim stăpﾃ｢niţi de egoism. Ne vom pune pe noi ﾃｮnşine deasupra tuturor lucrurilor. Tot ceea ni ce se ﾃｮmpotriveşte nouă şi ţelurilor noastre trebuie să fie redus la tăcere şi eliminat. Iubirea aproapelui devine o noţiune străină.
Schimbarea stăpﾃ｢nirii
Omul care se ﾃｮndepărtează de Dumnezeu este ﾃｮn realitate un biet nenorocit. El ﾃｮşi ﾃｮnchipuie, ﾃｮn mod greşit, că, dacă nu se află sub stăpﾃ｢nirea lui Dumnezeu, este liber. Insă omul este cu-adevărat liber abia cﾃ｢nd ﾃｮn viaţa lui a avut loc o schimbare a stăpﾃ｢nirii, chiar dacă acest lucru sună paradoxal. Cum poţi fi liber aflﾃ｢ndu-te sub stăpﾃ｢nirea cuiva?
Cine ﾃｮl respinge pe Dumnezeu nu trăieşte ﾃｮntr-o zonă neutră. Este o fiinţă legată, un sclav al instinctelor, al dependenţelor, o victimă a Satanei. Dacă cineva ﾃｮşi recunoaşte starea de om pierdut şi acceptă darul mﾃ｢ntuirii ﾃｮn Isus Cristos, va deveni, prin credinţă, fără vreun merit, un copil al lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va locui ﾃｮn el şi ﾃｮl va face un om nou. El se ştie acum ﾃｮndreptăţit şi poate păşi mai departe ﾃｮn călătoria vieţii fără sacul de vinovăţii, cu o speranţă nouă şi un ţel sigur. Cine a ﾃｮnţeles toate acestea va fi profund recunoscător. Se va supune cu bucurie stăpﾃ｢nirii Aceluia care i-a dăruit sens şi ﾃｮmplinire. Recunoştinţa devine un element dominant al vieţii sale şi el şi-o va manifesta şi prin aceea că se va pune cu bucurie ﾃｮn slujba Domnului. Relaţia cu semenii săi se va schimba şi el ﾃｮnsuşi se va şti ocrotit şi ﾃｮn siguranţă ﾃｮn dependenţă de Dumnezeu. Acestea sunt roadele bune ale viei.
Judecată
Pilda se ﾃｮncheie cu o referire la o judecată ﾃｮngrozitoare. Domnul Isus Cristos vorbeşte despre "piatra, pe care au aruncat-o zidarii, şi care a fost pusă ﾃｮn capul unghiului". Din mărturia Scripturii ştim că El ﾃｮnsuşi este această piatră. El a venit ﾃｮn lume ca să mﾃ｢ntuiască pe cei care-L primesc şi să judece pe cei care-L resping, care refuză mﾃ｢ntuirea şi stăpﾃ｢nirea Lui peste vieţile lor. ﾃ始 ziua judecăţii ei se vor zdrobi de această piatră. Biblia vorbeşte clar despre iad. Cine ignoră cuvintele lui Dumnezeu, cine respinge pe Fiul lui Dumnezeu cum au făcut-o vierii, care ﾃｮn ciuda descoperirii primite persistau ﾃｮn necredinţă, se va poticni de această piatră şi va fi zdrobit de ea.
Nădejde dincolo de moarte
Psalmul 118: la care face referire Domnul ﾃｮn această pildă, vorbeşte ﾃｮnsă şi despre minunata nădejde a celor care sunt făcuţi neprihăniţi datorită ﾃｮncrederii ﾃｮn EI: "Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mﾃ｢ntuit. Strigăte de biruinţă şi de mﾃ｢ntuire se ﾃｮnalţă ﾃｮn corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului cﾃ｢ştigă biruinţa! Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii. Deschideţi-mi porţile neprihănirii ca să intru şi să-L laud pe Domnul" (vers. 14-19).
Acesta este scopul lui Dumnezeu cu omul. Cine ia ﾃｮn serios Cuvﾃ｢ntul salvării, nu va ﾃｮntoarce spatele unei "lumi rele" pentru a se retrage ﾃｮntr-o sihăstrie, ci va căuta să spună mai departe Evanghelia tuturor acelora care sunt fără nădejde, pentru a aprinde o lumină acolo unde domneşte ﾃｮntunericul. Cine a simţit cu adevărat dragostea lui Dumnezeu nu va putea să tacă ﾃｮn privinţa crucii!
B. S. |
