Continut
Vazut de 108 ori |
Nu este nevoie să avem ﾃｮn faţă o aulă universitară plină de studenţi pentru a ajunge să simţim un gol ﾃｮn stomac. Uneori este suficient un telefon sau o discuţie ﾃｮntre patru ochi cu cineva. ﾃ始 clipa ﾃｮn care nu mai suntem singuri, ci ne aflăm faţă ﾃｮn faţă cu o altă persoană, se va face simţită o stare ciudată: teama de celălalt.
Cu aproape doi ani ﾃｮn urmă lucram la o altă firmă. Cei 21 de colegi ai mei nu aveau nimic de-a face cu credinţa si trăiau ca atare. ﾃ始tr-o zi, ﾃｮn timp ce savuram cu toţii pauza de prﾃ｢nz, conversaţia s-a oprit la astrologie. Cei mai mulţi erau entuziasmaţi de horoscop şi discutau aprins cu privire la noile descoperiri senzaţionale pe care le făcuseră. Numai u deveneam tot mai tăcută. "De ce tocmai subiectul ăsta?!" mă ﾃｮntrebam foarte necăjită. Nu era o temă care să mă facă să mă simt sigură de poziţia mea. O voce lăuntrică mă ﾃｮndemna: "Acum trebuie să iei o poziţie şi să spui ceva!"
Gﾃ｢ndul că ﾃｮn biroul nostru o şarlatanie atﾃ｢t de murdară cﾃ｢ştiga tot mai mult teren, mă frămﾃ｢nta profund. Grupul din jurul meu reuşea ﾃｮnsă să mă intimideze si mai mult. Ce s-ar ﾃｮntﾃ｢mpla dacă aş trece la contraatac? ﾃ始 duhul meu vedeam cum eram ﾃｮmpresurată şi doborﾃ｢tă la pămﾃ｢nt. Dar, mai ales, ce-ar crede colegii despre mine, dacă le-aş spune ceea ce gﾃ｢ndesc de fapt?
"Nu te lăsa copleşită", răzbătea acum o a doua voce lăuntrică. La urma urmei, de ce nu? ﾃ始 fond, nu trebuia să spun ceva. Tăcerea ar fi exprimat opoziţia mea aproape cu aceeaşi eficacitate. Aproape.
Tot acest ﾃｮncoace şi ﾃｮncolo nu ajuta la nimic. Trebuia să mă pronunţ. Cu mare greutate am ﾃｮncercat să aduc cﾃ｢teva contraargumente stﾃ｢ngace; eu ﾃｮnsămi le consideram atﾃ｢t de puţin semnificative şi deloc convingătoare, ﾃｮncﾃ｢t n-ar fi mişcat o pisică de lﾃ｢ngă sobă. ﾃ始 clipa aceea aş fi vrut mai degrabă să mă spulber ﾃｮn aer. Aş fi dat orice să mă aflu undeva cﾃ｢t se poate de departe de locul acela.
Febra reflectoarelor şi picioare tremurﾃ｢nde
Frica de oameni este un fenomen atﾃ｢t de complex, ﾃｮncﾃ｢t de multe ori nici n-o recunoaştem ca atare. Putem ﾃｮnţelege uşor febra reflectoarelor ﾃｮn cazul actorilor şi faptul că, ﾃｮn realitate, nu atﾃ｢t reflectoarele sunt cele care provoacă sudori pe frunţile actorilor, cﾃ｢t spectatorii. Este explicabilă emoţia ﾃｮntr-o asemenea situaţie! ﾃ始să cea mai mare parte a fricii noastre de alţi oameni nu se manifestă ﾃｮntr-un loc public. Bine mascată, ea şi-a asigurat un loc ﾃｮn relaţiile noastre de zi cu zi şi ne determină masiv comportamentul faţă de celelalte persoane.
Unii se ﾃｮmbujorează şi dintr-o dată nu mai spun nimic. Alţii ﾃｮncep să se laude cu banii şi cunoştinţele lor şi nu mai e posibil cu nici uri chip să-i faci să tacă. Frica de alţii ne pune un nod ﾃｮn gﾃ｢t, ne face să devenim palizi, să ne bﾃ｢lbﾃ｢im sau să izbucnim ﾃｮn lacrimi. Ea ne pune ﾃｮn stare de alarmă, ne creşte nivelul de adrenalină din sﾃ｢nge şi ne face să transpirăm. Devenim nervoşi şi ne pierdem controlul asupra propriilor reacţii.
Temﾃ｢ndu-ne să nu devenim neplăcuţi, ajungem să tăcem tocmai ﾃｮn situaţii pe care ar trebui să le condamnăm. Pentru a nu pierde aprobarea celorlalţi, facem compromisuri şi ﾃｮncheiem alianţe pe care am fi dorit mult să nu le facem. Pentru a evita enervări şi contraziceri, preferăm să tăcem şi să batem ﾃｮn retragere cﾃ｢nd ne aflăm ﾃｮntr-o situaţie conflictuală. Ţinem pentru noi remarcile critice şi nu ne dăm seama că, de fapt, ceea ce noi considerăm a fi diplomaţie şi ﾃｮnţelepciune nu este nimic altceva decﾃ｢t laşitate.
ﾃ始 final comportamentul nostru ne apare ca penibil. Nu s-ar putea totuşi face cumva ca faptele să nu se fi petrecut aievea sau cuvintele să fi fost nespuse? Adversarul nostru, aparent uriaş, ne face nesiguri şi ne timorează, astfel că ne simţim ridicoli şi neﾃｮnsemnaţi. Ne-am dori enorm să fim cu totul altfel - poate ca acel "Goliat" din faţa noastră, atﾃ｢t de sigur de sine? Dar de ce nu ne putem ţine pe noi ﾃｮnşine sub control? De ce celălalt nu ne lasă indiferenţi?
Contactul nostru cu oamenii este determinat de ﾃｮntrebarea: Ce efect am eu asupra celorlalţi, ce gﾃ｢ndesc aceştia despre mine? Ceea ce-1 face pe celălalt să apară atﾃ｢t de "teribil" ﾃｮn ochii noştri este, la urma urmei, numai dependenţa noastră de părerea lui.
Teama de a fi respinşi
Reputaţia mea de copil era cea a unei fetiţe "drăgălaşe". Vecinii mă ﾃｮndrăgeau şi eram un musafir bine primit ﾃｮn casele lor. Savuram senzaţia de a fi iubită şi acceptată. Dar din nefericire pentru mine lucrurile n-au rămas astfel. Au venit vremuri ﾃｮn care n-am mai obţinut aprobarea celor din jur. Aflam ce se vorbeşte despre mine şi asta mă enerva şi mă făcea nesigură. Aş fi dorit atﾃ｢t de mult să trăiesc ﾃｮn pace şi armonie cu toţi!
De fapt, cred că tuturor ne merge ﾃｮn această privinţă la fel. Vrem să fim iubiţi şi acceptaţi aşa cum suntem. Simţim nevoia de a comunica şi de a ne deschide faţă de alţii, fără a fi condamnaţi sau dispreţuiţi pentru asta. Dar, la urma urmei, suntem totuşi conştienţi, ﾃｮn adﾃ｢ncul nostru, că nici nu suntem de acceptat. ﾃ始 intimitatea noastră nu suntem doar altcumva decﾃ｢t frumoşi, ci de-a dreptul oribili. "Teama noastră de a fi respinşi şi ﾃｮndepărtaţi este prin urmare naturală şi justificată. Ea nu este o frică nevrotică, ci realistă", scriu L. Crabb si D. Allender ﾃｮn cartea lor "ﾃ始curajﾃ｢nd pe celălalt". Această frică este consecinţa separării noastre de Cel care ne poate dărui valoare şi siguranţă. La urma urmei ea este o consecinţă a păcatului.
Măşti
"Teama că ceilalţi ar putea descoperi că eu nu sunt chiar persoana care aş dori să fiu, ci mai degrabă ceea ce sunt ﾃｮn realitate" (Crabb şi Allender) ne face să apelăm la tot felul de mijloace. Aruncăm o privire ﾃｮn valiza cu rechizite şi scoatem de acolo pur şi simplu masca cea mai potrivită pentru o anumită situaţie.
Teama de a fi descoperiţi devine forţa motrice a tuturor acţiunilor şi exprimărilor noastre. Putem deveni uşor adevăraţi maeştri ﾃｮn utilizarea mecanismelor de apărare. Cu o mare abilitate fugim de la subiect, facem glume sau remarci sarcastice. Dacă situaţia o cere, presărăm cﾃ｢teva lacrimi sau ne adﾃ｢ncim ﾃｮntr-o falsă modestie şi un regret prefăcut. O tăcere plină de semnificaţii ar trebui să confere cuvintelor noastre mai multă greutate. Cﾃ｢nd nu mai ajută nimic, devenim copilăroşi şi ridicoli. Bogăţia noastră de idei, stimulată de frică, este nelimitată.
Ceea ce ﾃｮncepe ca o reacţie ﾃｮntr-un moment critic, sfﾃ｢rşeşte prin a deveni o practică generală, o atitudine de viaţă interiorizată, pe care nu mai reuşim s-o recunoaştem pentru ceea ce este de fapt.
ﾃ始 schimb, Dumnezeu ne-a recunoscut demult. ﾃ始aintea Lui noi suntem cu toţii ca o carte deschisă. Nu este nimic care să-L poată şoca. Nu are sens să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu El.
Marea tăcere
Deoarece ﾃｮntre natura noastră reală şi ceea ce arătăm ﾃｮn afară este adeseori un abis, noi devenim falşi şi lipsiţi de onestitate. Ne arătăm doar "stratul nostru de protecţie" şi suntem respingători ca o tigaie de teflon. Straturile de protecţie doar izolează. Relaţiile cu adevărat profunde, comuniunea autentică cu cineva dispar. Nu avem ﾃｮncredere ﾃｮn celălalt, ﾃｮi atribuim motivaţii false pentru că nu mai suntem deschişi şi gata de dialog. Se instaurează o mare tăcere. Nu mai suntem capabili să-1 ﾃｮncurajăm şi să-1 consolăm pe cel de lﾃ｢ngă noi, pierdem tot mai mult capacitatea de a accepta, de a aplica şi a transmite celorlalţi o critică constructivă.
Un exemplu tragic ﾃｮn acest sens ﾃｮl reprezintă incapacitatea de a stabili legături profunde si trainice ﾃｮn vremurile noastre. Dacă ne retragem ﾃｮn cochilia noastră, ﾃｮmpiedicﾃ｢nd pe oricine să ajungă la noi, ne condamnăm de fapt singuri la izolare pe viaţă. ﾃ始să Dumnezeu n-a vrut niciodată acest lucru, fiindcă "nu este bine ca omul să fie singur" (Geneza 2:18). Pentru a evita singurătatea, Dumnezeu ne-a aşezat alături de alţi oameni. Izolarea este o otravă pentru noi şi retragerea noastră din comuniunea cu semenii este o fugă din faţa adevăratei probleme.
Perfecţionismul
Noi ascundem o mare parte din munţii de nevoi şi probleme care ne copleşesc. Vﾃ｢rful de aisberg pe care ﾃｮl arătăm reprezintă acei mărunţi "paşi falşi de salon", acceptaţi ﾃｮn general şi de care nu ne ruşinăm, fiindcă toţi ceilalţi procedează exact la fel.
Ceea ce transpiră ﾃｮn afară trebuie să creeze impresia că, de fapt, ţinem totul sub control.
ﾃ始să ﾃｮn această privinţă oricum ne ﾃｮnşelăm. Noi suntem oameni şi, prin urmare, imperfecţi. Speranţa de a atinge perfecţiunea este o iluzie, pentru că tragem cu toţii după noi slăbiciuni şi păcate: "Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Dumnezeu nu cunoaşte oameni perfecţi. El cunoaşte ﾃｮn schimb oameni care ﾃｮşi recunosc greşelile ﾃｮnaintea Lui şi capătă iertare. Cine tine cont de acest lucru nu mai trebuie să se pună singur ﾃｮntr-o lumină favorabilă.
Adaptarea
"Mai repede decﾃ｢t chipul său, el ﾃｮşi aduce părerea; aceasta se schimbă aproape zilnic mai repede decﾃ｢t ai putea gﾃ｢ndi", spune un cﾃ｢ntec al lui M. Siebald intitulat "Carlo Meleonul". Astfel el descrie foarte potrivit unde putem ajunge dacă ne adaptăm ﾃｮn permanenţă la ceea ce alţii pretind a fi "ﾃｮn vogă": "El simte bătﾃ｢ndu-i ﾃｮn piept vﾃ｢ntul din pupa, nu se pune niciodată de-a curmezişul. Se spune că a renunţat de mult la spinare ﾃｮn favoarea coloanei" (un joc de cuvinte, spinarea presupunﾃ｢nd fermitatea, ﾃｮn timp ce coloana vertebrală se referă la mobilitate, n.trad.)
Cﾃ｢nd oamenii ne inspiră teamă, ﾃｮncepem să opunem tot mai puţină rezistenţă. Devenim maleabili, manevrabili, adaptabili. Ne potrivim personalitatea ﾃｮn funcţie de mediul din jur, renuniﾃ｢nd astfel la profilul nostru. ﾃ始 final suntem daţi la o parte. Nu fiindcă i-am contrazis pe ceilalţi, ci tocmai pentru că suntem mereu de aceeaşi părere cu ei.
Dumnezeu nu ne-a făcut unici şi irepetabili pentru ca noi să ne lăsăm uniformizaţi şi călcaţi ﾃｮn picioare. El vrea să fim fermi şi hotărﾃ｢ţi şi să demonstrăm că avem caracter. Profilul este caracteristica unei persoane care are o măsură independentă a modului de evaluare şi, prin urmare, posedă principii absolute şi linii directoare care-i determină viaţa. Pentru a dezvolta o personalitate autentică, trebuie să ne supunem Personalităţii lui Dumnezeu. Dacă dorim să stăm drepţi ﾃｮnaintea oamenilor, trebuie să ne plecăm ﾃｮnaintea lui Dumnezeu. Cine face acest lucru nu trebuie să mai execute genuflexiuni ﾃｮn faţa semenilor săi.
Privind frica ﾃｮn ochi
Teama de alţii nu se dizolvă pur şi simplu ﾃｮn aer. Ea ne persecută dacă nu ne decidem s-o ﾃｮnfruntăm. Nu vom putea evita toate situaţiile critice. Pentru a ﾃｮnfrunta frica din noi trebuie să fim sinceri cu noi ﾃｮnşine, admiţﾃ｢nd că ﾃｮntﾃ｢lnirea cu alţi oameni ne creează probleme. Acest lucru implică şi disponibilitatea de a schimba şi elimina ceva din vechile şi bine integratele noastre mecanisme de apărare.
A ﾃｮnvăţa să vorbim
Pentru depăşirea problemei fricii de oameni este necesar să ﾃｮnvăţăm să ne confruntăm cu semenii noştri şi să vorbim cu ei ﾃｮntr-un mod ﾃｮnţelept. Acest lucru nu presupune să scoatem la iveală, cu orice ocazie - potrivită sau nepotrivită -, cele mai intime aspecte ale vieţii interioare. Un asemenea "striptease spiritual" este penibil şi nepotrivit. ﾃ始 acelaşi mod, nu este recomandată sinceritatea nereţinută care ne determină să-i aruncăm celuilalt ﾃｮn faţă faptul că poartă o cravată oribilă sau că de mult timp ne tot calcă pe nervi cu comportamentul său. De fapt acesta nu este decﾃ｢t un egoism pur şi o lipsă de dragoste.
Discuţiile personale bune sunt binefăcătoare şi ziditoare. Ele ne pot ajuta să depăşim frica faţă de celălalt, fiindcă scot la iveală faptul că şi acesta are problemele şi dificultăţile sale şi nu este ﾃｮn nici un caz supraomul pe care 1-am fi crezut.
A ne deschide cere ﾃｮncredere, fiindcă noi riscăm ﾃｮntotdeauna să fim răniti si dezamăgiţi. Cﾃ｢nd celălalt este gata să ~vorbească despre sine, iar noi suntem ﾃｮn acelaşi timp dispuşi să dezvăluim ceva din noi ﾃｮnşine, atunci sunt posibile prietenii profunde şi reale.
Baza: relaţia noastră cu Dumnezeu
Cunoaşterea efectelor fricii nu elimină de fapt această stare. Pentru mulţi soluţia aparentă o reprezintă grupurile de autocunoaştere, psihoterapia sau dinamica de grup. Dar toate acestea nu sunt altceva decﾃ｢t o cosmetică de suprafaţă, fiindcă frica ﾃｮşi are rădăcinile ﾃｮn păcat. Gﾃ｢ndirea pozitivă nu este ﾃｮnsă suficientă.
Biblia abordează problema ﾃｮntr-un mod cu totul diferit. Ea dezvăluie originea răului şi vindecă motivul fricii, care este mult mai adﾃ｢nc. El rezultă din relaţia noastră ﾃｮntreruptă cu Dumnezeu şi, prin urmare, din privirea noastră orientată greşit. Aici trebuie să ﾃｮncepem să lucrăm şi să facem curăţenie. Isus Cristos a murit pentru a restabili relaţia dintre Dumnezeu şi om. Dacă vom crede ﾃｮn El şi ne vom baza vieţile noastre pe El, ﾃｮi vom fura fricii din noi sursa de alimentare.
ﾃ始 cine ne ﾃｮncredem
Dacă ne punem ﾃｮntreaga ﾃｮncredere ﾃｮn Dumnezeu, ﾃｮi vom putea ﾃｮnfrunta şi pe oameni altfel. Cel ce ştie că, la urma urmei, va fi judecat de Dumnezeu şi nu de oameni, se poate lăsa şi corectat, fără ca aceasta să limiteze conştientizarea propriei valori. Mustrarea nu mai este atunci un rău necesar, ci şansa unui nou ﾃｮnceput, posibilitatea de a ﾃｮnvăţa ceva nou pentru viaţă. Convieţuirea cu semenii devine prin urmare un mijloc de ﾃｮmbogăţire şi o provocare. |
