Continut
Vazut de 135 ori |
MESAJUL ĂŽNVIERII PENTRU LOCUITORII DIN PAPUA NOUA GUINEE
Se pare că mesajul Ă®nvierii, repetat an de an cu tot mai puţin entuziasm de unii slujitori bisericeşti, nu mai are ecoul de altă dată Ă®n sufletul neamului nostru românesc. ĂŽnvierea Domnului a devenit o simplă sărbătoare creştină, a cărei semnificaţie se reduce la un set de ritualuri (presărate uneori cu elemente păgâne) ce golesc acest eveniment istoric de conţinutul său spiritual. Astfel, asistăm Ă®n aceste zile la derularea unui proces spiritual straniu care indică, mai degrabă, o Ă®ntoarcere a ţării noastre spre păgânism.
Cea mai puternică dovadă adusă Ă®n sprijinul acestei informaţii este faptul că cei mai mulţi dintre români nu mai cred Ă®n sensul literal al Ă®nvierii. Pentru ei, sărbătoarea Ă®nvierii se rezumă la un simplu gest de aprindere a unei lumânări Ă®ntr-un cadru ritualistic. Oricâte emoţii ar induce un asemenea ritual tradiţional, fără o credinţă puternică Ă®n ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Ă®nvierea lui Hristos, viaţa noastră spirituală nu este altceva decât o „moarte cosmetizată”. Sufletul nostru secătuit de lipsa credinţei Ă®n ĂŽnviere, moare pe zi ce trece până ce se cufundă Ă®n moarte eternă, dacă nu apelăm la Hristos pentru a ne smulge din acest proces funebru. Fără El, ne Ă®ndreptăm spre iad cu lumânarea Ă®n mână!
Din dorinţa de a introduce o nouă provocare pentru aceşti călători sumbri, aflaţi pe drumul spre moarte eternă, am ales să descriu aici entuziasmul unor oameni care au aflat, pentru Ă®ntâia dată Ă®n viaţa lor, despre ĂŽnviere. Este vorba despre locuitorii unui trib din Papua Noua Guinee ce au avut, recent (1991), posibilitatea să citească Ă®n limba lor adevărul Biblic despre ĂŽnvierea lui Hristos. Povestea fascinantă despre aventura traducerii Scripturii Ă®n limba acestu trib din Papua Noua Guinee este redată de Neil Anderson Ă®n cartea sa (tradusă şi Ă®n limba română), Temeiul tuturor lucrurilor (Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2004). Reacţia oamenilor din aceste ţinuturi păgâne uitate de timp (dar nu şi de Dumnezeu), redată de autor cu atâta Ă®ndemânare, constituie, cred, o mărturie vie a modului Ă®n care Adevărul despre ĂŽnviere Ă®şi găseşte locul potrivit Ă®n viaţa umană.
Este fascinant modul Ă®n care locuitorii acestui trib din Folopa (Papua Noua Guinee) ajung să descifreze mesajul Evangheliei, tradus (adeseori cu multe dificultăţi) Ă®n limbajul lor şi adaptat Ă®nţelegerii lor culturale. Cum s-ar putea traduce, de exemplu, pasajul din Luca 11:11: „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său...un peşte să-i dea un şarpe Ă®n loc de peşte?”, când pentru băştinaşii Folopa atât peştele cât şi şarpele constituie o delicatesă culinară? Evident, pentru a reda sensul originar al comunicării Mântuitorului din acest acest context, traducătorii Bibliei au folosit alt fel de conexiuni care să-i facă pe locuitorii acestui trib să se bucure de faptul că Tatăl nostru ceresc le poartă de grijă Ă®ntr-un mod providenţial şi suveran.
Ce mare a fost bucuria băştinaşilor Folopa când au citit Ă®n Biblia lor acest verset care suna cam aşa: „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său...un peşte să-i dea un şarpe viu dintre aceia care, atunci cand muşcă, Ă®i omoară pe oameni?”! Deodată, cuvintele acestea au rezonat cu Ă®nţelegerea lor culturală (ei ştiu că există şerpi care dacă nu sunt vânaţi cu grijă pot ucide) şi au Ă®nţeles, astfel grija şi bunătatea Tatălui ceresc pentru ei. Dar, cum poţi să vorbeşti despre Ă®nviere şi să traduci acest termen Biblic, atât de important pentru orice generaţie umană, Ă®n cultura Falopa unde nu există echivalent pentru „răstignire” sau „înviere”. Iată cum redă Neil Anderson episodul traducerii pasajului din Faptele Apostolilor 17: 29-31
„Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentrucă a rânduit o zi, Ă®n care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a Ă®nviat din morţi...”
Reacţia oamenilor din tribul Folopa, faţă de acest adevăr este redată astfel:
„Tocmai terminasem de scris ultimele propoziţii şi aruncam Ă®ncă o privire asupra notiţelor, vrând să mă asigur că voi fi Ă®n stare să descifrez mai târziu ceea ce mâzgălisem pe hârtie, când murmurul din jurul meu a Ă®nceput să se Ă®nteţească. Unii dintre bărbaţi se ridicaseră Ă®n picioare. Toată lumea vorbea Ă®n acelaşi timp şi cu atâta Ă®nflăcărare, Ă®ncât nu reauşeam să disting nimic din ce spuneau... M-am uitat Ă®mprejur, aşteptând. Agitaţia era prea intensă ca să Ă®nţeleg ce se Ă®ntâmplă. ĂŽn cele din urmă, s-au Ă®ntors spre mine şi au spus: „Heto Ali (tradus literal: „tatăl lui Heto”, aşa obisnuiesc ei să se adreseze părinţilor, făcând referire la copiii acestora), ştii tu despre ce vorbim?”
Nu aveam nici cea mai vaga idee.
„Vorbim despre ceea ce am tradus mai Ă®nainte”, mi-au dat de ştire.
Au arătat spre foile Ă®mprăştiate Ă®naintea mea. „Vorbim despre legenda celor doi şerpi.”
„Poftim”?, am exclamat eu, buimăcit de-a binelea.
„Cei doi şerpi”, au repetat.
Nu pricepeam nimic. Eu eram, acum, cel care mă aflam Ă®n beznă şi venise rândul lor să mă
lumineze!
„Nu e vorba despre nici un şarpe aici”, am spus.
„Ba da, este”, au spus. „Nu cunoşti legenda celor doi şerpi?”
„Nu”
„Vrei să o auzi?”
BineĂ®nţeles că voiam. Drept urmare, toată lumea s-a aşezat, iar Apusi Ali a devenit purtătorul de cuvânt.„Noi, tinerii”, a spus, „aşa cum suntem cei de aici, nu ştim prea multe, Ă®nsă bătrânii care cunosc cu adevărat vechile obiceiuri şi poveşti... ei spun că la Ă®nceputul vremurilor, atunci când toate s-au născut, au fost odată doi şerpi care au vorbit. Unul dintre ei era un hupu kepi (şarpe bun) şi a rostit un singur cuvânt: Kepaayako, kepaayako, adică trăieşte, trăieşte.
Celălalt era un wusiki (şarpe rău) şi a rostit un singur cuvânt: Sinako, sinako, adică mori, mori. Dar atunci cand wusiki a spus mori, hupu kepi l-a plesnit peste faţă şi i-a poruncit: „Nu spune asta!” I-a clintit astfel falca din loc şi, de atunci, de fiecare dată când prindem un astfel de şarpe şi Ă®l ţinem cu capul Ă®n jos, falca i se clatină dintr-o parte Ă®n alta. Bătrânii spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, noi n-am mai fi murit.”
Apusi Ali m-a privit adânc şi a continuat: „Şi totuşi murim.”
Am Ă®ncuviinţat, aşteptând să văd unde este legătura.
„Moartea vine deseori Ă®n satul nostru”, a mai spus el. „Iar atunci când cei dragi, copiii, fraţii, surorile, soţiile pleacă de lângă noi, Ă®ntristarea e mare. ĂŽntreg satul jeleşte. Moartea este Ă®ntotdeauna atât de aproape de noi! E un adevăr Ă®ngrozitor şi un prilej cumplit de a lua aminte: murim n-avem scăpare.”
S-a oprit o clipă. Spre deosebire de agitaţia din urmă cu câteva minute, Ă®ncăperea se scufundase acum Ă®ntr-o linişte de mormânt, ca şi cum Ă®nsuşi wusiki s-ar fi târât, cu o falcă Ă®ndoită, pe podea şi nimeni nu-i putea face nimic.
„Acum, Ă®nsă... am Ă®nţeles”, a spus. „Ceea ce tocmai am tradus - propovăduirea lui Pavel Ă®naintea Areopagului despre Ă®nviere - am Ă®nţeles!”
... „Dar - cum rămâne cu şerpii?” am Ă®ntrebat.
„Ei bine”, a Ă®nceput Apusi Ali, „Nici noi n-am reuşit să pricepem prea bine ce voia să spună legenda. Poeţii nu vorbesc Ă®ntotdeauna pe Ă®nţelesul oamenilor. Povestea vine de la bătrâni. Ei spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, atunci n-am mai muri. Dar hupu kepi este şarpele mai puternic, iar el a spus trăieşte. L-a mustrat pe wusiki şi l-a rănit. ĂŽn legendă, aşadar, şarpele cel bun a ieşit Ă®nvingător. Ceea ce nu s-a Ă®ntâmplat Ă®n viaţa noastră de zi cu zi. Murim ca Ă®ntotdeauna şi, Ă®n cele din urmă, nu ni se dă nici o speranţă. Ceva nu se potrivea - sau fusese lăsat pe dinafară. ĂŽnsă totul a devenit limpede atunci când am ajuns la partea Ă®n care Dumnezeu aduce Ă®n faţa tuturor dovada netăgăduită a dreptăţii Sale prin faptul că a Ă®nviat un Om din morţi. Dumnezeu ne cunoaşte. Ne cunoaşte legenda. Acum, ştim ce vrea să spună şi, mai presus de orice, ştim că adevărul ei se Ă®mplineşte mulţumită lucrurilor pe care le-a desăvârşit Dumnezeu prin Isus Hristos”.
Entuziasmul acestor păgâni (până nu demult canibali), cu privire la mesajul ĂŽnvierii demonstrează puterea Ă®nvierii lui Hristos Ă®n viaţa umană. Dumnezeu ne-a demonstrat prin Ă®nvierea lui Isus Hristos cum se va Ă®ncheia istoria pentru cei ce cred Ă®n El. Această perspectivă glorioasă este mult prea importantă ca să nu fie comunicată cu entuziasm şi mult prea plină de sens ca să fie transformată Ă®ntr-un ritual sau eveniment simbolic. Să ne rugăm ca puterea Ă®nvierii lui Hristos să ne umple sufletul şi Ă®ntreaga noastră personalitate astfel Ă®ncât nu doar păgânii, dar şi „creştinii” generaţiei noastre moderne să se Ă®ntoacă la credinţa Biblică Ă®n ĂŽnviere. |
