Continut
Vazut de 171 ori |
Nyani, maimuţa, Ă®i ura pe vulturi.
Dar Tichi, vărul primar al celei de a doua soţii a lui, era un prostănac incorigibil. El se făcea că urăşte vulturii. Dar Ă®n realitate ciocurile lor ascuţite, gâturile lor fără pene, felul cum Ă®şi răsfirau coada făceau o impresie puternică asupra lui.
ĂŽntr-o zi, un vultur s-a lăsat jos Ă®n apropierea copacului unde trăia familia lui Tichi.
Tichi urmărea cu atenţie orice mişcare a păsării nemernice. Tichi s-a uitat Ă®n toate părţile.
Nimeni nu se vedea. Atunci a aruncat repede în jos ceva de mâncare pentru vultur.
Dar o voce lăuntrică Ă®l avertiza să se ferească de vulturi. Aşa că a Ă®nceput să ţipe brusc şi să dea din labe ca să gonească vulturul.
ĂŽn ziua următoare au venit doi vulturi. Ochii lui Tichi străluceau când Ă®i observa printr-o gaură din frunziş. S-a uitat pe furiş Ă®n jurul lui, dar nu se vedea nimeni. Din nou a aruncat hrană păsărilor nemernice.
Ele au venit mai aproape şi au strigat de l-au asurzit pe Tichi. Curând au venit mai mulţi vulturi. Ei au Ă®ndrăznit să vină tot mai aproape, căci Tichi Ă®i hrănea tot mereu. Apoi a strigat la ei cu un glas care s-a auzit până la mărăcinii din depărtare şi s-a făcut că aruncă cu pietre. Poate că păsările s-ar fi speriat dacă Ă®n loc de asta nu le-ar fi tot dat de mâncare.
Vulturii au dat din aripi, dar n-au plecat de acolo.
Twiga, girafa, vedea toate acestea din locul ei preferat aflat Ă®n spatele tufişului şi clătina tristă capul. Ea ştia că oricine hrăneşte vulturii provoacă nenorocire.
A trecut o săptămână.
Vulturii nu se mai ţineau la distanţă. Ei veneau până la trunchiul copacului şi mâncau lacomi toată mâncarea pe care le-o arunca pe ascuns maimuţa.
El Ă®i observa fermecat, deşi Ă®i tremurau genunchii de frică.
Pe la căldura amiezii din ziua următoare, vulturii obraznici zburau Ă®n cercuri largi tot mai aproape de copacul Buyu. Tichi striga ca un sălbatic. Dar ei croncăneau numai şi se lăsau bătând din aripi Ă®n copac. Ciuguleau sălbatic hrana..
Deasupra lor, alţi şi alţi vulturi tot veneau. Ei au umplut copacul şi se apropiau tot mai mult de Tichi.
ĂŽn groaza lui, Tichi a Ă®nceput să lovească cu un băţ noduros Ă®n jurul lui, dar cu prea puţin folos.
Vulturii, pe care Ă®i ademenise el, l-au copleşit repede.
Cu ciocurile lor urâte l-au Ă®ncolţit. Ţipătul lui ascuţit după ajutor a fost Ă®nghiţit de croncănitul vulturilor.
La apusul soarelui, Nyani s-a Ă®ntors din junglă. L-a apucat groaza când a văzut osemintele albe ale vărului primar al celei de a doua soţii a lui zăcând sub copacul familiei lui.
"Kah", spune unul din ascultători şi se scutură, "o să visez urât la noapte".
"Da, da", spune un altul şi se prinde de scaunul pe care a stat. "Parcă şi văd capul cu gâtul fără pene cu dinţii lui Ă®nfipţi Ă®n mine.
Daudi zâmbeşte, dar devine imediat serios.
"Unii. dintre voi mi-au spus că nişte gânduri murdare caută să pună stăpânire pe ei. Povestea aceasta dă un răspuns bun la problemă. Dacă daţi din nou hrană acestor gânduri prin ce vedeţi, auziţi sau spuneţi, atunci ele se vor roti peste voi şi peste viaţa voastră.
Dacă le lăsaţi să flămânzească, atunci zboară de la voi: Numai când le hrăniţi vor veni Ă®n număr tot mai mare. Multe inimi sunt ronţăite de aceste ciocuri diavoleşti".
"Hongo", Ă®şi spune Ă®ncet M`gogo, "cuvintele acestea mi se potrivesc”. |
