Continut
Vazut de 60 ori |
"Voi sunteţi lumina lumii..."
La ţărmul mării stătea farul: Ă®nfipt drept Ă®n stâncă, neclintit şi falnic Ă®nfruntând furia valurilor, răspândind raza lui de speranţă şi bucurie peste genunile nopţii. Era vopsit curat, mândria tuturor pescarilor din sat. Era zidit Ă®nalt, să-l poată vedea de departe corăbierii Ă®n drum spre un liman de odihnă.
Dar cel mai fericit şi cinstit de toţi era paznicul farului - omul cu slujba să Ă®ngrijească de far şi să pună ulei Ă®n rezervoarele lui ca să poată lumina fără Ă®ntrerupere.
Şi iată că Ă®ntr-o zi a venit un om la paznic să-i ceară nişte ulei, pentru că avea anevoie acasă. Şi paznicul s-a gândit: "Tot am eu un felinar de rezervă la far, hai să-i dau omului ulei de acolo" şi i-a dat ulei din uleiul farului. ĂŽntr-altă seară a venit altul să-i ceară ulei, şi paznicul i-a dat şi lui. Apoi au mai venit şi alţii, şi alţii. Şi toţi luau ulei din uleiul farului.
Ca să-l răsplătească, oamenii din sat au ales pe paznicul farului primar.
...Târziu, Ă®ntr-o noapte, de departe din Ă®ntunericul şi vâltoarea valurilor s-a auzit sirena unui vapor Ă®n naufragiu. Paznicul farului, acum primar cu nume vestit, s-a trezit din somn şi a alergat sus la feştila farului; se stingea. Nu mai avea ulei! A fugit să ia felinarul de rezervă, dar şi acolo rezervorul era uscat. Nu mai avea nici acolo ulei.
Şi farul s-a stins!
ĂŽn zori, sătenii au găsit la piciorul de stâncă al farului - Ă®nalt frumos, curat, dar rece şi stins - corabia sfărâmată.
A putut fi paznicul farului cel mai bine văzut om din sat, cel mai respectat, a putut fi el primar, toate n-au folosit la nimic. O corabie avea nevoie de ajutor, de lumină. S-a distrus de stâncă fiindcă paznicul nu şi-a făcut datoria. Atât era datoria lui: să vegheze ca farul să lumineze. Iar el a făcut altele, dar n-a păstrat lumina.
Biserica lui Cristos a fost trimisă, a fost Ă®mputernicită, a primit misiunea specială să vestească Evanghelia, să proclame mântuirea, să străpungă Ă®ntunericul de groază al lumii cu strălucirea de nădejde şi bucurie a Evangheliei, să Ă®ndrepte privirile naufragiaţilor Ă®nspre limanul de pace şi odihnă. Aceasta e misiunea ei cea dintâi.
Biserica de azi, sau organizaţiile bisericeşti, pot ajunge mari, vestite, cinstite de lume, bine organizate, bogate. Când nu mai au mărturisirea Evangheliei Ă®n prim plan, ajung reci, seci, fără lumină, fără valoare.
Mai bine un toiag strâmb,
Dar care să te ţină
Decât un felinar de aur
Şi fără de lumină.
Mai bine o biserică săracă, dar misionară. Mai bine o Biserică din Filadelfia, cu "puţină putere", care Ă®nsă păzeşte Cuvântul ceresc şi nu tăgăduieşte Numele Domnului - acesteia Ă®i pune El Ă®nainte o uşă deschisă - decât o Laodicea care se crede bogată, dar pe care Domnul o varsă din gura Lui.
E vremea cercetării.
Păstrăm noi farul aprins, sau ne risipim uleiul pentru interese personale, mici, lumeşti? Nu lăsaţi să se stingă lumina! Cei din valuri, din Ă®ntuneric, sunt fraţii noştri. |
