Continut
Vazut de 58 ori |
„Hei, Bică", Ă®şi strigă Ispas verişorul, „haide să facem un om de zăpadă".
Era o zi perfectă pentru aşa ceva. Soarele lucea deasupra cerului albastru. Dedesubt, zăpada sclipea vesel peste acoperişul de ţiglă de pe casa unchiului Chiu. O vrăbiuţă săgeta aerul şi se aşeză pe o crenguţă a bradului din faţa casei.
Bică mormăi sceptic: „Nu vreau să fac acum un om de zăpadă. E prea plicticos. Vreau să fac altceva mai interesant."
Nu e plicticos. De unde a mai scos-o Bică şi pe asta! gândi Ă®n sine Ispas, dar nu spuse nimic cu glas tare. Bică avea Ă®ntotdeauna idei năstruşnice. Poate că are el o idee mai bună.
Zăpada scârţia sub picioarele lor pe potecă. Bică o porni direct spre atelierul din spatele casei. Ispas se luă Ă®ndată după el.
„Unchiul Chiu şi-a cumpărat o sanie cu motor", Ă®l informă Bică, Ă®n timp ce se străduia să deschidă uşa atelierului.
„Dar n-ai voie să intri acolo!" Ă®i strigă Ispas. „De ce nu?" răspunse sfidător Bică.
„Pentru că... pentru că... " Unchiul Chiu le dăduse voie să se joace prin pădurea din preajmă. Le dăduse voie să se dea cu sania pe dealul din apropiere. Le dăduse voie să intre Ă®n hambar. Dar unchiul le interzisese cu desăvârşire să intre Ă®n atelierul lui. „... pentru că unchiul nu ne-a dat voie."
„De unde o să afle?" spuse calm Bică. „Vreau să fac o tură cu sania asta cu motor. Vino Ă®năuntru să o vezi."
Ispas nu acceptă ideea că ar putea călca cuvântul unchiului. El Ă®şi Ă®ntinse doar capul prin deschizătura uşii. ĂŽn lumina slabă putea vedea destul de bine sania cu motor. Ochii lui străluceau. Nu se plimbase niciodată cu aşa ceva, dar Ă®i văzuse pe alţii plimbându-se. Sania arăta extraordinar.
„Cred că dacă-l rugăm, unchiul Chiu ne va plimba el puţin cu sania." Ochii lui nu puteau părăsi tabla lucioasă şi mânerele curbate ale săniei.
„Nu-l mai aştept eu pe unchiul! Mă plimb singur", zise Bică. „Ştiu cum s-o pornesc. Ajută-mă doar să o Ă®mping până afară."
„Dar n-ai voie, nu Ă®nţelegi!" se Ă®mpotrivi Ispas.
„De ce nu?"
Ispas se gândi la cel puţin câteva motive pentru care nu avea voie. Dintr-o dată Ă®i veniră Ă®n minte nişte cuvinte Ă®nvăţate duminica trecută la Şcoala Duminicală a Bisericii: „Să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Copii, ascultaţi Ă®n Domnul de părinţii voştri, cad e frumos."
„Este o neascultare" zise el cu voce tare. „Biblia spune că..."
„Fugi de aici cu Biblia ta cu tot!" răspunse batjocoritor Bică. Probabil că el nu călcase niciodată printr-o Biserică. Ispas simţi că i se face milă de Bică.
„Eu nu mă sui pe sanie şi nici tu n-ar trebui să te sui", spuse Ispas hotărât. Apoi se Ă®ntoarse pe călcâie şi o porni agale spre casă. Din spate, Bică Ă®i strigă de câteva ori ironic: „Gâgă-lângă! Gâgă-lângă!" Ispas simţi că i se Ă®nroşeşte faţa de mânie, dar nu se Ă®ntoarse şi nici nu-i răspunse lui Bică.
Când a intrat Ă®n casă, Ispas a găsit-o pe bunica aşteptându-i cu ciocolată şi cu cozonac de Crăciun. Dintr-o dată Ă®nsă, toată pofta de mâncare Ă®i dispăruse. Descusut de Ă®ntrebările bunicii, Ispas sfârşi prin a-i spune toată tărăşenia. „Eu nici n-am intrat Ă®năuntru. Este adevărat că tare aş fi vrut să merg şi eu cu sania cu motor, dar n-am făcut-o."
Bunica zâmbi cu Ă®nţelegere: „Ai fost ispitit din greu Ispas, dar ai stat tare. Orice om este ispitit din când Ă®n când. Chiar şi Domnul Isus a fost ispitit de diavolul. Important este că n-ai căzut Ă®n ispită."
„Tocmai mi-am amintit atunci nişte cuvinte din Biblie pe care le Ă®nvăţasem la Biserică."
„Aşa s-a Ă®ntâmplat şi cu Isus. Şi El i-a răspuns diavolului cu versete din Biblie." spuse bunica şi-l Ă®mbrăţişa cald pe Ispas. „De aceea este bine să citim Biblia. Ea ne spune ce trebuie să facem."
Ispas gândi: „Biblia ştie să ne ferească de necazuri." |
