Continut
Vazut de 73 ori |
Era odată un om care nu credea Ă®n Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el Ă®n legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui, totuşi, credea, şi ea şi-a crescut copiii să aibă, de asemeni, credinţă Ă®n Dumnezeu şi Ă®n Isus, Ă®n ciuda comentariilor lui negative şi Ă®mpotrivitoare.
ĂŽntr-un Ajun al Crăciunului Ă®ncărcat de zăpadă, soţia lui şi-a luat copiii la un serviciu creştin Ă®n satul Ă®n care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: „Povestea asta n-are nici un sens!” a spus el. „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca şi om? Este ridicol!”
Aşa că ea şi copiii au plecat şi el a rămas acasă.
Puţin mai târziu, vântul a Ă®nceput să bată mai tare şi zăpada a Ă®nceput să fie viscolită. ĂŽn timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se relaxeze Ă®nainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi Ă®ncă un pocnet. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniştit puţin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovit fereastra. ĂŽn câmpul de lângă casa lui el a văzut un stol de gâşte sălbatice.
Se părea că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut Ă®nainta. Ele s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi adăpost. Ele tocmai Ă®şi mişcau aripile şi zburau Ă®n jurul terenului Ă®n cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam.
Bărbatul a simţit milă pentru gâşte şi a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele să stea”, s-a gândit el. „Este călduroasă şi sigură; cu siguranţă ele ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii.”
Aşa că el a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi se uita şi aştepta, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Dar gâştele doar dădeau din aripi Ă®nvârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar Ă®nsemna ea pentru ele.
Bărbatul a Ă®ncercat să le atragă atenţia, dar se părea că a reuşit doar să le sperie şi ele s-au mutat mai departe. El a intrat Ă®n casă şi a ieşit apoi cu ceva pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au Ă®nţeles. Acum el a Ă®nceput să fie frustrat. S-a dus Ă®n spatele lor şi a Ă®ncercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit mai speriate şi s-au răspândit Ă®n toate direcţiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să intre Ă®n fermă unde le-ar fi fost cald şi ar fi fost Ă®n siguranţă. „De ce nu mă urmează?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?” El s-a gândit un moment şi a realizat că ele pur şi simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aş fi gânsac, aş putea să le salvez”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat Ă®n fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o Ă®n braţele sale până a ajuns Ă®n spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct Ă®n fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur.
Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment Ă®n timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit Ă®n minte: „Doar dacă aş fi gânsac, atunci le-aş putea salva!” Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ şi sa trăiască om? E ridicol!”
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca şi gâştele – orbi, pierduţi, distruşi. Dumnezeu l-a lăsat pe Fiul Său să devină ca noi pentru ca să ne arate calea şi să ne salveze. „Aceasta este adevărata Ă®nsemnătate a Crăciunului”, şi-a dat el seama.
ĂŽn timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit şi medita la acest minunat gând. Dintr-o dată şi-a dat seama ce reprezenta Crăciunul, de ce a venit Cristos.
Sărbători fericite!!!
Ani de Ă®ndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare s-a plecat pe genunchi Ă®n zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: „Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!”
Bucuria Crăciunului să te Ă®nsufleţească şi să-ţi lumineze toată fiinţa! |
